Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
"Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA va informeaza ca circulatia feroviara este între (...)
citeste totjoi, 30.06.2022
Deşi ambulanţa l-a dus până în pragul casei, unul dintre fii a ieşit şi a refuzat să-l primească n de atunci, ieşeanul „locuieşte” pe o targă, în UPU.
Caz incredibil de Sărbători! Un bărbat de 83 de ani, cu multiple boli asociate, a fost pur şi simplu abandonat de familie la UPU a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Spiridon”. Bătrânul locuieşte în cartierul Păcurari, împreună cu alţi membri ai familiei şi cu soţia sa, care suferă de demenţă. “Potrivit anchetei sociale făcute în UPU, bărbatul a fost căsătorit de trei ori şi are copii din toate cele trei relaţii, dar niciunul nu vrea să-l primească acasă. Are o boală neoplazică, a fost operat şi este în stadiu de paliaţie. Partea de paliaţie trebuie făcută în altă instituţie medicală, nu în urgenţă. Din păcate, la instituţiile unde am sunat nu mai erau locuri”, a spus prof.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU/SMURD Iaşi.
Neavând card de sănătate, medicii au făcut reconstituirea cărţii de indentitate şi aşa deteriorate. Au constatat că bărbatul practic stătea la o altă adresă decât cea din buletin. Apelurile către copiii bătrânului au fost în zadar. „A fost înştiinţată Poliţia, a fost dus cu ambulanţa la adresa de domiciliu, dar, din păcate, unul dintre fii a refuzat să-l primească în casă, astfel încât a fost readus aici, pe o targă, la UPU”, a adăugat Diana Cimpoeşu.
Medicii de la UPU au făcut demersuri atât la Poliţie, cât şi la Direcţia de Asistenţă Socială pentru a găsi o soluţie. Ieri-seară, însă, bătrânul se afla pe aceeaşi targă la UPU. Tot ieri a fost adus în urgenţă şi primul caz de hipotermie severă din acest an. Este vorba de un bărbat de 61 de ani, cunoscut ca om al străzii, găsit îngheţat în zona târgului de maşini de lângă Selgros. “Cel mai probabil, a consumat băuturi alcoolice. Temperatura corpului era undeva la 26 de grade. Toate studiile de specialitate arată că şansa de viaţă la hipotermie severă este de 50%. Dacă problema etilismului am rezolvat-o, încă facem eforturi pentru a-l aduce la o temperatură normală", a adăugat Diana Cimpoeşu.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Şcoală de vară pentru dezvoltare personală la Colegiul Pedagogic
În România s-au refugiat mai mulți ucraineni cu studii superioare decât în Polonia și Cehia
Examenul auto se va putea susține oriunde în țară! – proiect de lege
FRAUDĂ Liceu unde elevi de mate-fizică iau 2 la matematică la BAC. Cei de la filologie, 3 la română
Şase ani cu executare pentru un lung şir de infracţiuni la Codul Rutier
VIDEO Misteriosul avion militar spațial X-37B al armatei americane, de care se teme Putin
FOTO Hotelierii dintre Eforii, disperați. Nudiștii le alungă clienții. Umblă pe la terase goi pușcă
Se circulă pe un singur fir pe ruta Iași-Pașcani după deraierea unui tren
Peste 30 de turbine eoliene vor fi instalate pe raza a două comune ieșene
Cât de cald a fost azi în România? Pizza congelată pe bordul unei mașini
Celebrul dosar cu șine tras pe linie moartă? Guvernanții pregătesc o lege
FOTO Găsiți bufnița în această imagine? Camuflaj natural perfect
”Salata rusească” din meniul restaurantului de la summitul NATO stârneşte controverse
Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
Ce spune purtătorul de cuvânt al lui Putin despre masculinitatea toxică a şefului său
„Este vremea să ducem războiul pe teritoriul Rusiei” – comentariu The Times
Putin pierde puterea simbolică la Moscova: e criticat de un magnat foarte apropiat
(FOTO) Iată propunerile firmelor internaţionale de arhitectură pentru Palas Campus 2
Cererea Elenei Udrea de suspendare a executării pedepsei, respinsă de Înalta Curte
Mesaje de ameninţare: „Luptătorii din Ucraina vor să arunce în aer un spital din Transilvania”
Investiţie străină de 125 de milioane de euro într-o nouă fabrică la Oradea
Slăbit de la 100 la 85 de kg. Medic: Problema este să se mențină scăderea pe termen lung
Grasu XXL, cercetat de Poliție după ce a amenințat un spectator la un concert în București
Deputaţii au aprobat majorarea cu un procent a contribuţiei la fondurile private de pensii
Camera Deputaţilor: Amenzi mai mari pentru lipsa rovinietei valabile
Ciucă, salvat de plagiat cu ajutorul unui judecător al grupării Fenechiu de la Iaşi?
Trafic îngreunat la Valea Lupului. Un TIR a împins o mașină 30 de metri FOTO
40,2 grade Celsius în Japonia, record de temperatură în iunie în ultimii 150 de ani
Raport interesant: Majoritatea refugiaţilor ucraineni din România au studii superioare
Radu Mihail, liderul senatorilor USR, îl ironizează pe Florin Cîţu: Adevărata echipă câştigătoare
Ciucă: Vom aproba astăzi suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni
Proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară a ajuns la stadiu de memoriu
Livadă din satul Brătuleni, comuna Strunga, cuprinsă de flăcări (VIDEO)
Irakul înregistează un prim mort de holeră. Ultima epidemie de amploare a avut loc în 2016
Incendiu la un bloc de patru etaje din Paris: cel puţin nouă răniţi, inclusiv doi grav
Tânăr din Argeş, reţinut în urma unei relaţii de concubinaj cu o adolescentă de 14 ani
Cinci maşini s-au izbit violent la Vânători din cauza unui şofer căruia i s-a făcut rău (VIDEO)
Un bărbat a fost reţinut după ce a furat 800 de lei de la o prostituată
Biden anunţă, la summitul NATO de la Mdrid, o consolidare a prezenţei mailitare americane în România
Ponturi pentru a avea o pensie decentă. Ce reguli trebuie să urmaţi
Ministerul lui Cseke Attila foloseşte ilegal trei autoturisme de la Cadastru
Boris Johnson crede că Putin n-ar fi declanşat războiul din Ucraina dacă era femeie
FOTO - Accident cumplit pe drumul morţii: trei persoane au decedat, iar alte şase au fost rănite
Lucian DÎRDALAG7 reîncărcat |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Radu PĂRPĂUȚĂThe Show must go on! |
Alex VASILIUBill Evans - un romantic al avangardei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.