anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

duminica, 05.07.2020

Dramă în ianuarie (I)

GALERIE
lucian dirdala200
  • lucian dirdala200
- +

A regreta moartea violentă a unor oameni paşnici este, probabil, cel mai important test etic pentru fiecare dintre noi.

În cele ce urmează, voi încerca să-mi exprim câteva opinii - deocamdată, prea puţin închegate şi consolidate - în urma atacurilor din Franţa. Unele dintre punctele atinse mai jos au început deja să fie intens discutate şi la noi, iar speranţa mea este că astfel de dezbateri, dacă sunt purtate cu decenţă şi bună credinţă, pot ameliora conţinutul democraţiei româneşti.

În primul rând, a fost vorba de acte teroriste, criminale. A regreta moartea violentă a unor oameni paşnici este, probabil, cel mai important test etic pentru fiecare dintre noi. Dacă nu putem trece nici această probă, înseamnă că se întâmplă ceva extraordinar de rău.

Apoi, mi se pare important ca în încercările noastre de a discuta despre vinovaţi să evităm generalizările abuzive şi orice alte erori de raţionament care ne pot întuneca orizontul. Teroriştii au fost francezi de religie musulmană şi proveneau din comunităţi etnice non-europene. Statisticile sau studiile sociologice ne pot spune lucruri pe care ar fi absurd să le ignorăm. Decizia de a renunţa la propria umanitate săvârşind un act terorist este, însă, întotdeauna, rezultatul unei decizii individuale. Nu-ţi poţi ascunde crima în spatele grupului.

Mulţi, foarte mulţi români iubesc şi respectă Franţa, indiferent de gradul în care o cunosc şi de felul în care şi-o definesc. Mă număr printre ei şi - mărturisesc - sunt afectat de ceea ce s-a întâmplat. Urmează, probabil, discuţii ce îi vor face pe francezi să înţeleagă mai bine ce s-a întâmplat şi să exploreze ce se poate face, în continuare. Nu pot decât să sper că această experienţă va întări, până la urmă, tabăra apărătorilor libertăţii.

Reacţiile de solidaritate cu jurnaliştii şi celelalte victime din cadrul redacţiei Charlie Hebdo sunt importante şi binevenite, însă gândurile noastre trebuie să se îndrepte către toate victimele - aşadar, şi către agenţii de poliţie ucişi în timp ce încercau să-şi facă datoria sau către oamenii obişnuiţi prinşi în vâltoarea evenimentelor.

Înainte de a stabili verdicte în ceea ce priveşte competenţa autorităţilor franceze implicate în capturarea teroriştilor sau în protejarea populaţiei, trebuie să ne gândim cât de mare este experienţa noastră în asemenea cazuri. Noi, românii, nu am fost confruntaţi cu situaţii de acest gen. Sigur că ar fi anormal ca mass media românească să nu exprime şi punctele de vedere ale publicului, dar cred că e bine ca întâi să ne întrebăm şi abia apoi să facem caracterizări. Aceasta, chiar dacă unele aspecte par greu de explicat - spre exemplu, uşurinţa cu care şi-au putut pregăti loviturile oameni cu antecedente extremiste atât de clare.

Aceeaşi rezervă trebuie să însoţească şi consideraţiile noastre despre societatea franceză, despre succesul sau eşecul politicilor de integrare a populaţiei musulmane sau arabe, despre cetăţenie, multiculturalism şi aşa mai departe. E normal să avem opinii: spre exemplu, eu cred că radicalizarea tinerei generaţii de musulmani cu origini arabe sau africane este o realitate şi că ea nu poate fi contrată eficient doar prin politici guvernamentale franceze. Aceasta, pentru că printre cauzele ei se află multe care nu ţin de Franţa, ci de Europa sau de mersul general al lumii. Sau pentru că unele mecanisme cauzale se referă la procese care nu pot fi controlate de guvernul unei democraţii liberale. Aş vrea, însă, să ştiu mai multe înainte de a îndrăzni să trag concluzii.

În fine, cred că trebuie să fim precauţi atunci când transpunem în discuţia românească teme franceze. E bine să ne imaginăm ce s-ar întâmpla, ce am crede despre o situaţie similară ce s-ar petrece în România. Oricine se poate întreba cum ar reacţiona dacă la noi ar apărea una sau alta dintre caricaturile publicate în Charlie Hebdo - spre exemplu, cele mai agresive faţă de valorile religiei sale. Ori dacă ar exista, prin absurd, o ediţie românească a Charlie Hebdo. Nu s-a întâmplat, însă, aşa ceva, iar exerciţiul respectiv (altfel, util) nu are şi semnificaţie civică. La fel, dacă am fi puşi să trasăm graniţa libertate - securitate pe care am dori-o aplicată la noi, pe fondul unor ameninţări teroriste. Experienţele politice modelează întotdeauna opiniile.

Mulţi dintre cititori îşi amintesc, poate, o replică prin care Ion Raţiu încerca să surprindă esenţa democraţiei (în fapt, a democraţiei liberale, în care principiul voinţei populare se îmbină cu cel al drepturilor individuale): „voi lupta până la ultima picătură de sânge pentru ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. Renunţând la metafora sângelui, ne-am putea întreba, astăzi: dar dacă tu spui lucruri care îmi insultă valorile fundamentale? Voi încerca să explic săptămâna viitoare de ce eu aş putea fi alături de un asemenea om aproape tot drumul. Şi, de asemenea, unde m-aş opri.

Închei, răspunzând la întrebarea acestor zile. Ils souffrent; alors, je suis Charlie. 

Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii “Mihail Kogălniceanu” 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pornind de la o amintire cu Ionuţ Popa

Nicolae GRECU

Pornind de la o amintire cu Ionuţ Popa

Fotbalul nu trebuie să mai suporte umilinţa vasalităţii faţă de vremelnici politruci pe post de suzerani.

Filmuletul zilei

opinii

Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (I)

Eugen MUNTEANU

Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (I)

Sunt evenimente sau întâmplări în viaţa fiecăruia dintre noi care ni se imprimă definitiv în memorie datorită semnificaţiei speciale pe care le‑o acordăm. Un asemenea eveniment este, în opinia autorului, cel evocat în rândurile următoare.

Silueta oraşului

arh. Ionel OANCEA

Silueta oraşului

Prima poveste a oraşului, scrisă în secolele XII-X înainte de Hristos, este despre ideea turnului până la cer construit pentru faimă. 

Teologie cu linguriţa (IV)

pr. Constantin STURZU

Teologie cu linguriţa (IV)

Statul are datoria de a veghea la sănătatea cetăţenilor, dar şi de a respecta legi precum cea care vorbeşte despre un "mod autonom" în care se organizează cultele. Nici o reglementare a autorităţilor nu poate aduce atingere unor adevăruri de credinţă, decât dacă se încalcă această "autonomie". Ideea că interesul public poate justifica intervenţia statutului în chestiuni de ordin religios nu este nouă. 

pulspulspuls

Iacătă politichia pe cai mari, cu sticla de whisky în mână

Iacătă politichia pe cai mari, cu sticla de whisky în mână

Să începem cu sfârşitul pe astăzi, stimaţi telespectatori, şi să vă oferim ceva de la Bucale, una bucată postare frumoasă a unui bun amic, abil cunoscător al sforăriilor din partidoi. 

Caricatura zilei

Munca în vremea pandemiei

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.