Dramă mare la Iași, acum exact 100 de ani: lumea protesta în stradă din cauză că nu se găsește pește pe piață. „Uniunea pescarilor vinde peștele cui vrea“

Primăria nu a rămas indiferentă. Ziarul notează că „a numit o comisiune formată din d-nii Vasiliu Voina și Zippa, ajutori de primar, și consilierii Liciu și Ulrich“, cu misiunea „să plece la Galați și să cerceteze la sorginte asupra cauzelor acestei stări de lucruri“.

În spatele acestei propoziții, se ascunde imaginea unui oraș care încă își trăia tranziția între vechiul ritm domnesc și începuturile modernității românești. Piața Centrală, acolo unde se îngrămădeau gospodinele și negustorii, devenise tăcută la tarabele de pește. Într-un timp în care frigiderul era un lux iar postul ortodox dicta adesea meniul, absența peștelui însemna mai mult decât un inconvenient – era o dramă urbană.

Iașul nu mai primea transporturile regulate de la Dunăre

Problema era serioasă: Iașul nu mai primea transporturile regulate de pește din portul de la Dunăre, iar suspiciunile se îndreptau spre Societatea „Frigul“, cea care deținea monopolul transportului și al depozitării produselor alimentare perisabile.

Raportul ajutorului de primar Vasiliu Voina, citat de Universul, vorbea cu o onestitate dezarmantă: „Soc. Frigul“ este însărcinată cu transportul peștelui și desfacerea lui în toată țara“. În teorie, sistemul trebuia să funcționeze impecabil, dar practica românească a anilor ’20 era plină de scurtcircuite birocratice. „Uniunea pescarilor vinde peștele cui vrea și cu prețul care vrea, neținând socoteală de prețul fixat de minister“, constata ajutorul de primar de acum un secol.

Pe firul anchetei, realitatea se dovedea absurdă. „Uniunea refuză actele oficiale, cum e factura, spre a nu putea fi trasă la răspundere“, iar „Societatea Frigul“ declară că nu poate distribui peștele, întrucât Uniunea nu-i livrează marfa“. În timp ce instituțiile își pasau vina dintr-o parte în alta, oamenii din oraș mergeau la piață și găseau doar tejghele goale.

• Citește și: Furt, sânge, bani mulți și mister total la Hotel Continental. Un eveniment care a ținut tot Iașul cu sufletul la gură

România era un mozaic de administrații, interese și obiceiuri moștenite

Pentru cititorul de azi, această mică dramă alimentară spune mai mult despre epocă decât multe tratate economice. România era un mozaic de administrații, interese și obiceiuri moștenite din vechile provincii. Chiar și la Iași, vechiul centru al Moldovei, modernizarea pătrundea greu. Abia începuseră să apară primele camioane, depozitele frigorifice, liniile telefonice stabile. Totul funcționa pe jumătate: existau instituții moderne, dar mentalitatea rămânea una de târg vechi, în care fiecare se descurca după cum putea.

Criza peștelui din 1925 nu a fost, probabil, de lungă durată, dar ea a rămas înregistrată în paginile ziarelor ca o mică revoltă a cotidianului. „Populația disperată“ nu protesta pentru principii, ci pentru o farfurie cu mâncare. Și în felul acesta, într-un noiembrie frig din Iașul interbelic, administrația locală descoperea ce înseamnă responsabilitatea publică, iar Societatea Frigul devenea, fără voie, simbolul unui modernism incomplet — rece ca instalațiile sale, dar incapabil să răspundă unei nevoi simple.

O fotografie fidelă a unei lumi în schimbare

Astăzi, când privim acele rânduri îngălbenite din Universul, pe platforma Ziarele Arcanum, putem vedea mai mult decât o criză de aprovizionare: o fotografie fidelă a unei lumi în schimbare, unde regulile noi se loveau de obiceiuri vechi, iar peștele (ne)livrat de „soc. Frigul“ e un exemplu perfect pentru a înțelege cât de complicat era, acum un secol, să hrănești un oraș întreg.

Publicitate și alte recomandări video