Caz uluitor pe rolul instanţei de la Iaşi: Pensionară ucisă pentru că a vrut să rămână demnă
O pensionara din Tibanesti a fost ucisa pentru ca a refuzat sa se împace cu cel care o jefuise (...)
citeste totvineri, 16.04.2021
De la începutul lunii martie, DRDP Iaşi a revenit la sediul în care a funcţionat timp de mai bine de jumătate de secol, din Str. Gh. Asachi nr. 19, din zona Copou, municipiul Iaşi.
Mutarea vine după o perioadă de aproximativ doi ani în care instituţia a funcţionat cu chirie în sediul din Şos. Naţională nr. 23, în baza unui contract încheiat în anul 2018.
Decizia mutării are la bază recomandările Curţii de Conturi şi ale Consiliului de Administraţie al CNAIR SA privind valorificarea spaţiilor proprii, urmând ca în trei ani să fie demarată construirea unui sediu nou sau achiziţionarea unui imobil dintre cele existente deja pe piaţă.
Recomandările au fost avansate ca urmare a preţului ridicat al chiriei pentru sediul din Şos. Naţională nr. 23, de 15,5 euro/mp, pentru o suprafaţă de 2.458 mp, conform contractului iniţial încheiat cu SC Ştefana SRL Iaşi.
În aceste condiţii, soluţia adoptată de CA al CNAIR SA a fost rezilierea contractului cu SC Ştefana SRL şi mutarea în sediul din Str. Gh. Asachi nr. 19.Mutarea vine după o perioadă de aproximativ doi ani în care instituţia a funcţionat cu chirie în sediul din Şos. Naţională nr. 23, în baza unui contract încheiat în anul 2018.
Cuvinte cheie: + DRDP Iaşi, Copou, sediu, Curtea de Conturi, municipiu
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Vlad Voiculescu și-a numit șefa de cabinet în funcția de vice al Agenției Naționale a Medicamentului
Moldovan: „Ordinul a fost agreat inclusiv cu reprezentanți INSP și ai lui Raed Arafat”
Incident armat la un birou al FedEx: Mai multe persoane au fost rănite, atacatorul s-a sinucis
LIVE VIDEO: Prima declaraţie a lui Vlad Voiculescu după demitere. Atac dur la premier!
Pierre-Emerick Aubameyang, căpitanul Arsenal Londra, s-a îmbolnăvit de malarie
Deputat USR: Nu mai putem continua cu domnul Florin Cîțu în calitate de premier
Ion Țiriac a avut Covid. N-ai cum să nu te vaccinezi dacă ai puţină minte în cap
Funeraliile prinţului Philip. Cine sunt cei care vor merge alături de sicriu
Temperaturi mai scăzute decât normalul până de Paște, apoi vremea se încălzește
De astăzi, vaccinarea cu AstraZeneca se poate face și fără programare
Obligaţia de a purta mască în exterior abrogată duminică în Israel
Şeful Pfizer: Va fi nevoie probabil de un rapel în decurs de 12 luni după vaccinare
4 hectare de zone verzi și de promenadă vor răsări aproape de centrul Iașului! (P)
BNR, de neclintit: atrage iar atenţia asupra pericolului reprezentat de criptomonede
Cum s-au descurcat companiile odată cu debutul crizei sanitare
Informaţii bombă din negocierile secrete şi dure Cozet-Chirică!
VIDEO: S-a semnat contractul cu polonezii. Pe ce linii vor intra autobuzele electrice Solaris?
Caz uluitor pe rolul instanţei de la Iaşi: Pensionară ucisă pentru că a vrut să rămână demnă
Iată pe ce se mai duc banii dumneavostră: Şefii judeţului au comandat veste antiglonţ!
Concursul pentru şefi de spitale, amânat. Ce prevede noul ordin?
Scade incidenţa Covid la Iaşi. Ieri au fost însă cinci decese
Ridicol: Chirica dă ca exemplu de urmat la nivel naţional negocierile lui cu USR
PUZ-uri puse în dezbatere de Primărie, după o pauză de aproape un an
Expertiză - fiul care şi-a ucis mama ce l-a scos din ospiciu la cerere, găsit iresponsabil
Băgat în arest după ce a dat foc la două containere de gunoi
Permis anulat unei tinere, după ce a fost prinsă la volan după ora 22
Studenţii şi elevii din Iaşi pot participa la un târg universitar online
Consiliul Director al Politehnicii a fost pus din nou la colţ
Incaltamintea de primavara ideala pentru iesirile in oras cu prietenele (P)
Idei pentru organizarea mobilierului atunci când renovați sau vă mutați într-o nouă casă
Modificări de ultimă oră la Platforma de vaccinare în privinţa listelor de aşteptare
Deputatul Florin Roman: Cel care a declanşat această criză e ministrul Voiculescu
Codul rutier ar putea fi modificat din temelii. Ce spune Lucian Bode, ministrul de Interne
Marcel Ciolacu: Cred că între timp s-a dezumflat domnul Barna, s-a dezumflat revoluţia
FOTO-VIDEO: Un Volkswagen care circula cu viteză foarte mare a făcut prăpăd în zona Agronomie
Numărul deceselor din cauza COVID a sărit de 100.000 în Franţa
Site-ul agenţiei de presă Reuters trece la un format cu plată
Manea: Există o reticenţă din partea famiilor elevilor pentru testarea COVID-19
Jennifer Lopez şi fostul jucător de baseball Alex Rodriguez au confirmat că s-au despărţit
Producătorii de usturoi vor primi un ajutor de 3 milioane de euro. Schema a trecut de Guvern
Ruşinos: 15 foşti parlamentari ieşeni se zbat să îşi recâştige pensiile speciale
Ciolacu, mesaj pentru liderii coaliției: S-a umflat socata în voi! Iohannis doarme neîntors
Moartea cercetătorului ieşean la Eforie, cauzată de un „şir lung de abuzuri”
Iașul a urcat brusc în TOP pe locul 4. 168 de cazuri noi de COVID
Tot mai mulți morți de COVID la fiecare 24 de ore. 3.852 cazuri noi și 195 decese
Alexandru CĂLINESCUUn cuplu problematic |
George PLEȘUGoana după imagine şi relaţia cu spaţiul public |
Nicolae CREŢUCui prodest? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.