Dreptul de vot și interesul de a vota

Peste câteva zile, vom fi chemați să luăm decizia (colectivă) într-una din cele mai importante curse electorale din istoria noastră recentă. Avem de ales între doi candidați aflați, în mod evident, într-o clară opoziție în ceea ce privește valorile ce-i animă, stilul de comportament și politicile pe care le susțin. Înțelegem în mod diferit semnificația votului, în funcție de predispozițiile noastre filosofice și ideologice, de instrucție și experiență de viață, de modul în care interacționăm cu ceilalți membri ai societății.

Pentru semnatarul acestor rânduri, votul este în primul rând un instrument de protecție. Prea puțin semnificativ, desigur – ar fi minunat să am un drept de veto asupra tuturor deciziilor politice cu care nu sunt de acord. Dar nu îl am, așa că trebuie să mă mulțumesc cu o cotă-parte din influența asupra selecției conducătorilor, iar după aceea cu un control indirect și neindividualizat asupra lor, exercitat în calitate de membru al societății. Sunt, așadar, expus la situații în care drepturile și interesele să îmi fie lezate de autoritățile politice, prin mijloace legale – nu discutăm aici de cele ilegale, evident că acestea ar fi și mai periculoase (și, din păcate, nu le putem exclude). Interesul meu ar fi ca duminică să câștige candidatul care mă sperie cât mai puțin în această privință.

Dar eu aș dori ca votul să mă protejeze și de efectele negative ale comportamentelor semenilor mei – nu doar de cele ale guvernanților. Nu pornesc de la principiul că ar exista unii care ar ține morțiș ca mie sau „celor ca mine” să ne meargă rău. Dar societatea este un spațiu al concurenței, așa că nu ne vom putea atinge, cu toții, toate scopurile. Eu am reușit, sper, să-mi fac o idee despre ce politici mă avantajează (îmi plac, mă reprezintă) și, cu observația că asemenea calcule nu sunt niciodată fără cusur și politicienii te pot oricând dezamăgi, am decis care dintre candidați este preferabil sau, mai bine zis, este răul cel mai mic. (Pentru un cetățean care, din motive filosofice, nu poate manifesta afecțiune pentru guverne și guvernanți, votul este întotdeauna o chestiune de identificare a celui mai mic rău.)

O altă întrebare care se pune, în acest context, este dacă ar trebui să mă intereseze cât de mult va conta votul meu. Cum se pare că vom avea parte de o competiție echilibrată, evident că votul meu „va conta”, în sensul că există o probabilitate nenulă ca tocmai el să fie cel care va înclina balanța. Infimă – așa stau lucrurile în colectivitățile mari – dar nenulă. Dar chiar dacă această probabilitate ar fi, prin absurd, zero, tot aș alege să mi-l exercit. Votul nu este doar instrumental, are și o componentă simbolică. Introducând buletinul în urnă, semnalez nu doar că îmi doresc un anume conducător executiv (sau un anume reprezentant, partid etc.), ci și faptul că exist, în calitate de cetățean.

Votul este întotdeauna un drept, nu o obligație, iar ideea potrivit căreia dacă nu votez aș fi cumva privat de legitimitate în a critica puterea instalată în urma alegerilor este lipsită de fundament. Este, în fond, la fel de neîntemeiată ca aceea că cine a votat pentru un competitor politic nu are dreptul să-l renege. Sigur că îl are. Un lider sau un partid pot reuși uneori să te păcălească, deghizându-se, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să le rămâi fidel. Iar în cazul scrutinului de duminică, nici unul, nici celălalt nu încearcă așa ceva – se arată exact așa cum sunt. Distanța între ei este mare, nu funcționează nici măcar vechiul și stupidul argument că „toți sunt la fel” – o expresie a lenei politice și intelectuale drapată în exigență și superioritate morală („nimeni nu e suficient de bun pentru mine”).

Există momente în care votul reprezintă și o expresie privată – destinată doar mie și propriei conștiințe – a dorinței de a mă identifica, atent și precaut, cu o viziune despre colectivitate. În acest caz, este vorba despre o viziune despre prezentul țării, pe care eu îl văd doar sub forma unei economii de piață într-o democrație liberală, fără implanturi totalitare de ieri sau de azi, și despre viitorul ei, pe care eu nu-l pot concepe altfel decât ca parte a comunității națiunilor civilizate. Așa ar arăta un prezent tolerabil și un viitor, poate, mai bun pentru cineva care nu iubește autoritățile, dar nici nu se teme de ele.

Publicitate și alte recomandări video