anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 17.08.2022

Droguri de export cultivate la Iaşi de spanioli şi italieni, lângă cea mai vestită mănăstire

GALERIE
sere canabissere canabis3sere canabis4sere canabis6
  • sere canabis
  • sere canabis3
  • sere canabis4
  • sere canabis6
- +

Patru cetăţeni străini au fost audiaţi de procurorii DIICOT şi reţinuţi pentru 24 de ore în cursul după-amiezei de ieri. Manuel Suarez Villarrubia (34 de ani, spaniol, capul reţelei), Tommaso Nicolato (28 de ani, italian), Gonzales Vargas Angel (51 de ani, spaniol) şi Luigi Vono (36 de ani, italian) sunt bănuiţi că ar fi membri ai unei grupări infracţionale mai ample, ce se ocupa cu traficul de droguri.

Potrivit anchetatorilor, sub aparenţa că ar cultiva legume pentru export, cei patru au înfiinţat mai multe solarii la Hadâmbu, a căror suprafaţă totală se ridică la 800 de metri pătraţi. Acolo, au plantat 2.000 de plante de canabis, pe care, în ultimele luni, le-au îngrijit pentru a ajunge la maturitate. Ce nu ştiau străinii e că anchetatorii ieşeni erau cu ochii pe ei şi aşteptau ziua în care vor recolta canabisul.

Traficanţii au fost ridicaţi în cursul nopţii de miercuri spre joi, oamenii legii percheziţionând şi un imobil din Miroslava, situat la adresa Fundac Teiu nr. 6, pe care străinii îl închiriaseră. Aici au fost găsiţi cei patru, ei aflându-se sub efectul stupefiantelor.

În timpul percheziţiei, unui italian i-a venit rău, iar anchetatorii au sunat la 112 şi au chemat ambulanţa, însă traficantul a refuzat să fie transportat la spital. În timpul audierilor, liderul grupării, Villarubia Suarez, a spus că drogurile sunt pentru consum propriu, iar celălalt spaniol le-a spus că a venit în Iaşi de o săptămână şi că nu ştie nimic despre trafic.

În serele de canabis, procurorii au descoperit aparatură performantă de creştere a plantelor de ca­nabis, precum şi ustensile de prelucare a acestora. În total, au fost ridicate 52 de kilograme de muguri de canabis şi 656 de rezină de canabis, percheziţiile durând în jur de 10 ore.

Săteni angajaţi la cultură

Sub acoperirea nopţii, anchetatorii au intrat în satul Hadâmbu, spre curiozitatea localnicilor, care nu ştiau ce se întâmplă. Abia spre dimineaţă au aflat că maşinile de poliţie au mers ţintit la serele de la marginea satului, situate chiar în spatele Mănăs­tirii Hadâmbu. La ora 6 dimineaţa, maşi­nile au plecat spre Iaşi, încărcate cu câţiva saci de rafie plini.

În aceşti saci se aflau plante de canabis, ridicate de anchetatori din cele trei sere.

„Au venit mai multe maşini, vreo şapte. Au intrat acolo, au luminat locul şi au plecat dimineaţă. Au mers şi la casele de lângă sere, unde locuiesc cei care lucrează acolo. Acum, aceştia nu mai ies din casă, de teamă. Am aflat şi noi abia acum că acolo se cultivau droguri. Erau vreo şapte care lucrau acolo, iar patronii veneau zilnic şi verificau dacă au făcut treabă. Zilierii erau plătiţi foarte bine, chiar şi cu 50 de euro pe zi. Cei care lucrau nu spuneau nimic niciodată, iar noi nu ştiam ce fac ei acolo. I-am văzut cărând zilnic mâncare şi băutură“, a spus un bărbat care locuieşte prin zonă.

Proprietatea unde se cultiva dro­gul este întinsă pe lungime, iar locuitorii ne-au spus că măsoară 10.000 de metri pătraţi. De asemenea, că terenul a fost cumpărat cu aproximativ 9.000 de euro (n.r. - de fapt, 34.000 de euro, potrivit anchetatorilor), undeva prin luna mai.

Tot atunci, spaniolii şi italienii au început să construiască serele. Ieri, unul dintre vecini a mers cu jurnaliştii „Ziarului de Iaşi“ şi a arătat un şanţ, săpat chiar lângă gardul se­relor. Zilierii care cultivau canabis săpaseră şanţul cu o adâncime de aproximativ jumă­tate de metru, apoi au aruncat plantele culese acolo. Apoi au acoperit canabisul cu un strat de pământ.

„Uitaţi ce de-a plante sunt aici. Pe toată lungimea şanţului, se pot vedea tulpini acoperite cu pământ. Poate nu vor veni copii noştri pe aici să se drogheze“, ne-a spus acesta. Jurnaliştii „Ziarului de Iaşi“ au mers şi au bătut în poarta zilierilor care lucrau pe „plantaţie“ însă aceştia nu au dorit să iasă din casă. Câţiva dintre ei fuseseră transportaţi la Iaşi pentru a fi audiaţi. Un alt localnic ne-a spus că „şeful plantaţiei“ era un spaniol.

„Acesta venea zilnic la sere. Este căsătorit cu o româncă, şi locuiesc împreună prin Aroneanu, din câte am înţeles“, a spus acesta.

Marfa urma a fi exportată în Olanda, Spania şi Italia

Cei patru s-au gândit la o „afacere“ ur­mând a exporta marfa, dar şi pentru consum propriu. Poliţiştii au găsit canabis în doze de suc care urmau să fie trimise cu preponderenţă în Olanda, Spania şi Italia. Aceştia făceau parte dintr-o structură de tip mafiot care cultivau drogurile în estul Europei, unde mâna de lucru şi cheltuielile sunt mai mici, apoi le exportau în occident.

„Scopul lor aici era producţia de canabis care urma să fie trimisă ambalată şi disimulată în cutii de băuturi răcoritoare în scop de comercializare“, se arată în comunicatul celor de la DIICOT.

Anchetatorii au calculat că valoarea „investiţiilor“ grupului de traficanţi în serele de la Hadâmbu a fost de aproximativ un million de euro: marfa confiscată, construcţia serelor, achiziţia terenului pe care l-au cumpărat cu 34.000 de euro, inclusiv două motociclete de mare viteză.

De asemenea, anchetatorii au găsit în urma percheziţiei câteva mii de euro şi lei, însă aceştia au pe numele lor mai multe conturi bancare care urmează ca zilele următoare să fie verificate. (Andrei DÎSCA, Ionuţ BENEA)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Celălalt război (I)

Cătălin ONOFREI

Celălalt război (I)

Când memele ucid genele.

opinii

Şoc şi groază…

Briscan ZARA

Şoc şi groază…

Nu e de râs, e de fapt de plâns. Orice dependenţă e rea, chiar şi aceea faţă de propriul copil. Şi cu cât mediul în care trăim e mai sigur, cu atât uităm faptul că acel om nu e făcut să stea cu noi, ci să trăiască fără noi. Datoria noastră e să îl învăţăm să zboare nu să îl ţinem în aer agăţat de sfori. E greu să înţelegem asta, dar nu e imposibil...

Opt ore în Turnul Babel

Cristina DANILOV

Opt ore în Turnul Babel

Extrovertiții au mai multe șanse să dea instantaneu o soluție unei probleme. Introvertiții, pe de altă parte, se simt mai confortabili când iau decizii bine gândite. Nu le place să fie zoriți, repeziți și puși la colț doar fiindcă nu-s ca șeful iute ca piperul. Pentru extrovertiți, recunoașterea socială și sprijinul colegilor sunt deosebit de importante. Pentru introvertiți, acest lucru este, de asemenea, valoros, dacă există, dacă nu, nu vor suferi, ei își pot face treaba oricum, cu sau fără aprecieri și statui prea multe.

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.