anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

miercuri, 29.03.2023

Drulă, la dezbaterea moţiunii simple: Este o ruşine să-l avem pe Lucian Bode ministru de Interne

GALERIE
Drula-Bode
  • Drula-Bode
- +

Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat, luni la dezbaterea moţiunii simple împotriva lui Lucian Bode în plenul Camerei Deputaţilor, că este o ruşine ca acesta să fie ministru de Interne.

„Doctorul Bode vorbea mai devreme de securism. Omul care îşi ameninţă colegii de partid cu dosare de la Doi şi un sfert. Omul care, dacă aude „pădure”, sare în mijlocul nopţii cu mâna la chipiu. Omul care şi-a făcut un doctorat fake cu conducătorul Academiei SRI. Ruşine. Aşa am fi vrut să-i spunem: Moţiunea Ruşinii. Pentru că ştiţi foarte bine cu toţii că este o ruşine să-l avem pe Lucian Bode ministru de Interne. Şi este ruşinos şi pentru PNL, şi pentru PSD să trebuiască să îl apăraţi la votul de astăzi.  Avem astăzi pe masă o nouă moţiune împotriva lui Bode, depusă de USR şi Forţa Dreptei după cea din octombrie. Atunci vă avertizam că vom rata Schengen-ul pe mâna lui Lucian Bode şi că este un act de patriotism să votaţi acea moţiune şi să îl demitem. Nu v-aţi găsit patriotismul şi între timp am ratat Schengen-ul, Lucian Bode a fost demonstrat plagiator, iar Mănăstire, stimaţi penelişti, vă ameninţă cu dosare de la Doi şi un sfert. Spunea preşedintele vostru, al PSD şi al PNL, preşedintele Iohannis, spunea că hoţii în România s-au cocoţat la vârful statului. Aşa este, aşa este şi el, Iohannis, patronează acest sistem. Mai spunea acelaşi preşedinte că în politică şi dacă există o suspiciune de plagiat, trebuie să te retragi, să faci un pas în spate”, a afirmat Cătălin Drulă, luni în plenul Camerei Deputaţilor.

El a adăugat că „astăzi, nu avem un om, avem vreo patru vicepreşedinţi ai Camerelor, premier, ministru de Interne, cu mai mult decât suspiciuni de plagiat”.

„Între timp, am ratat Schengen, avem licitaţii pentru maşini aranjate, domnul Bode şi-a pus acoliţii în posturi: coleg de liceu, rudă a şefei de cabinet, şef la diverse poliţii din subordine, la Frontieră... O caracatiţă întreagă a cuprins acest minister şi aş vrea să vă întreb, doamnelor din PNL, doamnelor din PSD, despre faptul că mâna dreaptă a domnului Bode, care ameninţă cu dosare de la Doi şi un sfert, este un agresor de femei dovedit cu ordin de restricţie aveţi ceva de spus? O să vă tremure mâna când votaţi moţiunea, când votaţi împotriva moţiunii ca să îl menţineţi în funcţie? Şi aş vrea să vă mai citez -e ziua citatelor - chiar din domnul Bode. Domnul Bode spunea „Plagiatul e un furt”. Păi dacă e aşa, atunci la vârful Ministerului de Interne avem astăzi un hoţ. Lucian, eşti disperat. Te agăţi de putere. Faci rău PNL - şi asta e problema lor -, dar faci rău României şi asta e problema mea şi a noastră. Faci rău unei ţări pentru care luptăm şi pe care o iubim. Nu mă aştept astăzi să votaţi moţiunea. Poate domnul Simonis repetă ce a făcut la ultima moţiune împotriva domnului Bode, un act lăudabil. A fost singurul care a avut curajul să voteze împotriva lui Lucian Bode. Poate mai mulţi îi urmaţi exemplul ca să vă puteţi uita în oglindă. Dar mă îndoiesc. Pentru că comportamentul vostru de la PNL în acest moment, deşi ştiu că vă e ruşine, comportamentul vostru de la PSD este unul de gaşcă, două găşti de dăunători”, a completat Drulă.

 Liderul USR a mai spus că va aprecia gestul celor care vor da dovadă că au coloană vertebrală şi vot vota această moţiune simplă/

„Însă, dacă cineva dintre voi va arăta coloană vertebrală şi votează moţiunea, nu o să ezit să apreciez acest gest. Mă îndoiesc însă. În timpul în care caracatiţa domnului Bode s-a aşezat peste licitaţii, peste instituţii, s-a extins peste tot, românii care ne-au trimis aici suferă. Cresc preţurile 30%, 60% la zahăr, 30% la unt. Nu ştiu dacă v-aţi uitat la asta.  De ce? Pentru că voi puneţi gaz pe focul scumpirilor, pentru că aveţi nevoie de banii ăştia din scumpiri la buget ca să finanţeze această caracatiţă. Asta face rău României şi nu o să vă lăsăm să faceţi asta. Vom merge în faţa românilor şi le vom cere, la vot, să vă arate nota de plată, nota de plată a furturilor, nota de plată a scumpirilor, pentru Bode şi pentru toate nemerniciile pe care le faceţi”, a conchis Drulă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Penultimul obstacol pentru Finlanda

Lucian DÎRDALA

Penultimul obstacol pentru Finlanda

Graniţa terestră între Rusia şi NATO va deveni, curând, una considerabilă... Vom putea vorbi de un veritabil flanc estic, de la Marea Neagră, la Oceanul Îngheţat. Invazia rusă în Ucraina a deschis o cutie a Pandorei din care au ieşit rele pe care lideri precum domnii Erdoğan sau Orbán le pot ignora, dar nu le pot readuce sub capac.

opinii

De ce scriu?

Florin CÎNTIC

De ce scriu?

Cum, dintr-un scrupul arhivistic, mi-am numerotat textele trimise săptămânal Ziarului de Iaşi, am descoperit că acesta este cu numărul 500. Astfel încât aş face o scurtă pauză de respiraţie faţă de tematica obişnuită a rubricii mele.

Meditaţie despre europubelă

Radu PĂRPĂUȚĂ

Meditaţie despre europubelă

Despre un tomberon, zis şi europubelă, cum îi spune mai simandicos lăzii de gunoi, am putea spune că este pântecele răsturnat al unui cetăţean european. Asemănările sunt frapante. 

Spectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I)

Alex VASILIU

Spectacolele excelenţei muzicale la Iaşi (I)

Nu mai trebuie demonstrat că forţa de comunicare, convingere şi impresionare a imaginii plasează sunetul pe locul al doilea, mai ales acum, în epoca civilizaţiei ecranelor omniprezente. Apariţia televiziunii, cu multe decenii în urmă, a însemnat pentru unii ignorarea relevanţei radioului, însă timpul a demonstrat că „arma clasică”, aparent simplă, numită microfon, poate învinge deseori în lupta pentru captarea interesului public. Dacă este folosită inteligent, inspirat, cu grijă pentru cultivarea valorii, cu harul comunicării. Şi în cazul radioului, „reclama este sufletul comerţului”. 

pulspulspuls

Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel!

Doamne Maica Domnului: iaca, citiţi şi vă cruciţi şi azi, dragi alegători, cu cine negociază politic dom Costel!

Apăi, dragilor, om fi având noi nişte anişori adunaţi pe creştet, dar când vezi asemenea năzdrăvănii zău că îţi vine, ca-n tinereţe, să-ţi faci bocceluţa şi s-o tai unde-i vedea cu ochii: Canada, Anglitera, chiar şi Congo, zău aşa, numai Iaşi şi Românica nu.

Caricatura zilei

Una din vremea pandemiei

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.