VIDEO - Cazul Rancea: Cum a fost amorsată "bomba". Detalii despre afacerile incriminate
Ancheta judiciara la Opera Nationala Româna Iasi a debutat exploziv. 11 persoane implicate au (...)
citeste totmiercuri, 03.03.2021
O tânără din Paşcani îşi trăieşte visul în Dubai. La doar 28 de ani, lucrează ca supervisor la una dintre cele mai mari companii aeriene din lume. A urmat cursurile Colegiului “Mihail Sadovenu”, apoi cele ale Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, specializarea Finanţe-Bănci din cadrul Universităţii A.I Cuza Iaşi. Călătoreşte peste tot în lume şi zilnic întâlneşte mii de oameni, de toate naţionalităţile, dar când aude vorbindu-se limba română i se face dor de “acasă”.
Dana Munteanu a acceptat un interviu pentru BIT TV.
Cum te descrii pentru cei care nu te cunosc?
Pentru cei ce nu mă cunosc, e suficient să mă întâlnească o singură dată şi mă vor cunoaşte … I’m an open book, just read it… Sunt extrovertită, sociabilă şi-mi fac prieteni oriunde, însă păstrez în portofoliul de prieteni doar persoanele de calitate, persoanele de la care am ceva de învăţat, pozitive, cu perspectiva.
Cum ai ajuns să lucrezi la una dintre cele mai mari companii aeriene din lume?
Da, uneori trebuie să fii suficient de puternic să te desprinzi de zona de confort/ tabieturi şi să păşeşti înainte. Ştiţi vorba poporului “când viaţă îţi da lămâi, fă limonadă” cam asta s-a întâmplat şi cu mine.
După ce am terminat facultatea m-am angajat la o banca în Iaşi, aveam şi un job part time din timpul liceului ca şi wedding planner, cu alte cuvinte mă descurcăm, însă niciodată nu aş fi putut speră la vreo vacanţă pe o insula, la bani economisiţi, la o casă… mustahill cum spun arabii… imposibil.
Lucrăm într-o agenţie bancară de mai bine de un an, directorea mă exaspera, deşi în sinea mea o admirăm ca şi prezenţă feminină, elegantă şi stil. Însă era tipul de boss care dacă se trezea “cu faţa la cearceaf” aveai o zi de calvar la muncă. Eram stresată. Totul s-a schimbat când am avut curaj să-i spun ce mă deranjează. Norocul meu a fost şi că de faţă erau nişte inspectori de la controlul muncii. În acel moment din viaţă “cineva de sus” mi-a trimis o persoană foarte specială, Cristina. Ea mi-a dat idea să aplic pentru alt job şi mi-a arătat pe un website despre compania aeriană Emirates din Dubai. Niciodată nu aş fi îndrăznit, însă mirajul deşertului, frumuseţea şi zâmbetul fetelor purtând acea frumoasă uniformă crem cu pălăriuţa roşie şi eşarfă m-au fermecat.
Era prin octombrie 2011 când mi-am depus CVul online. După 2 săptămâni mi-au trimis răspuns precum că am fost selectată împreună cu alte 340 tinere dintr-un cuantum de aproximativ 3.000 de aplicanţi. M-am şocat… Am mers la interviul care s-a susţinut în limba engleză. Numai că nivelul meu la engleză era mediu. Când am ajuns la Bucureşti, în sala de conferinţe a unui hotel, cât vezi cu ochii numai modele aşteptând cu nerăbdare să fie intervievate să tragă lozul cel mare. Erau fete care aplicaseră de 10 ori deja şi tot nu se lăsau.
Interviul a decurs bine, am trecut de proba scrisă însă acum era partea care mă speria … focus group… deşi înţelegeam ce se vorbeşte nu-mi ieşeau cuvintele pe gură nici cu cleştele. Am picat. M-am ambiţionat şi am urmat cursuri intensiv de engleză, chiar dacă îmi era foarte greu şi din punct de vedere financiar. A meritat tot efortul. În luna iulie a lui 2012 am primit un mail prin care mă invitau din nou la Bucureşti să susţin interviul. Am trecut cu brio toate testele, am fost stăpână pe cunoştinţele mele şi m-am putut exprima fără probleme. Eram mulţumită de mine.
Interviul integral, pe BIT TV.
Cuvinte cheie: + dana munteanu, pascani dubai
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Investigație în urma a două decese după vaccinarea cu AstraZeneca în Coreea de Sud
Cum a schimbat Palas traiectoria de dezvoltare a Iașului. Tinerii sunt cei mai câștigați
VIDEO Șofer fără permis prins circulând pe sens interzis, pe Cuza Vodă
7,99 - rata de infectare într-o comună din Iași. Cinci localități în scenariul roșu
VIDEO: Mașinile parcate pe bulevardul Păcurari, mutate pentru spălarea străzii
Bărbat cu dizabilități, carbonizat după ce casa i-a luat foc și nu s-a putut salva
Incendiu într-un apartament din Alexandru. Un bărbat a fost scos inconștient
Spitalele vechi din România nu mai pot fi salvate. Demolarea, una dintre soluții
Placa pe care scrie "Mișcarea Legionară" nu încalcă legea, spun procurorii
Sporuri de 174.000.000 lei în trei ani la Muncă. Au crescut de 12 ori în 2 ani
VIDEO: Președintele Ucrainei s-a vaccinat dezbrăcat la bustul gol
Cronica eșecului. De ce a ucis Gheorghe Moroșan, deși ajunsese să coopereze
Ministerul Educației vrea ca examenele să se desfășoare cu prezență fizică
Pot firmele să-şi oblige angajaţii să se vaccineze împotriva Covid-19?
Iată nivelul lui Peni Hill de Bahlui: zero barat, în materie!
VIDEO: Indivizii care l-au lovit pe primarul din Roşcani petrec luna martie după gratii
Instanţa a decis: USAMV păstrează cantina din Copou, „Cuza” face apel
La loc comanda: traseul autobuzului 3b a încins spiritele în Dancu
Fetiţa opărită cu ciorbă pe 40% din suprafaţa corpului rămâne la Iaşi
Casa de Sănătate a încercat, fără succes, să smulgă 42 de lei de la Institutul de Cardiologie
Cât costă o căzătură în Kaufland: 15.000 de lei pentru că a alunecat pe o pată de ulei
Expoziţii inedite la muzeele a trei scriitori: Otilia Cazimir, Ion Creangă şi George Topîrceanu
Partidă de sex la prostituate plătită cu 15.000 de euro. Iată cum s-a încheiat "destrăbălarea"!
Fetiţă de doi ani, victimă colaterală într-un conflict între părinţi
VIDEO - Cazul Rancea: Cum a fost amorsată "bomba". Detalii despre afacerile incriminate
CS Universitatea Craiova este prima semifinalistă a Cupei României
O sticlă de whisky scoţian, vândută la licitaţie pentru 37.000 de dolari
Fotografie răscolitoare cu cei doi muncitori executaţi la Oneşti
Pirelli nu va mai fi scris pe tricourile clubului Inter Milano
Gala Primetime Emmy Awards va fi difuzată de CBS pe 19 septembrie
Lucian Romaşcanu (PSD): Este un buget antieconomic, antisocial, ilegal, ilegitim şi antinaţional
Lucian DÎRDALAEuro contra dezinformării |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Florin CÎNTICSaboţii lui Claude (III) |
Radu PĂRPĂUȚĂUn norocos |
Alex VASILIUExperienţa Ciceu - Cicero |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.