anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

2022 - anul în care pot începe investiţii uriaşe pentru ieşeni

Drumuri, apă şi canal: Judeţul Iaşi a cerut 3,7 miliarde lei

Câţi bani e dispus să dea guvernul administraţiilor locale prin Programul „Anghel Saligny“.

GALERIE
harta cereri finantare
  • harta cereri finantare
- +

Pe măsură ce proiectele prevăzute în Programele Naţionale de Dezvoltare Locală se apropie de finalizare, încep să vină banii din al treilea program de acest fel, numit „Anghel Saligny“. Astfel, bugetul naţional pentru anul viitor încă mai alocă 763 de milioane de lei pentru ultimele proiecte din PNDL I (lansat în 2015) şi 3,79 de miliarde de lei pentru PNDL II (anunţat în 2017) - credite de angajament şi credite bugetare. 

Cele 50 de miliarde de lei promise pentru Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny“ apar sub forma creditelor de angajament în bugetul pe 2022. Primii bani, 300 de milioane, sunt aşteptaţi să intre efectiv în bugetele administraţiilor locale odată cu aprobarea listei de proiecte şi intrarea lor în procedurile obişnuite de licitaţie şi execuţie. Odată cu selecţia proiectelor câştigătoare, mingea trece exclusiv în terenul administraţiilor locale. De remarcat că încă se mai fac alocări pentru obiectivele finalizate cu întârziere din primul program de acest fel, PNDL I.

Trei pe un loc

Programul Naţional de Investiţii vizează acum exclusiv modernizarea drumurilor şi a reţelelor de apă şi canalizare. Perioada de înscriere a solicitărilor a fost 23 septembrie - 8 noiembrie 2021, cele 50 de miliarde de lei alocate s-au dovedit de aproape 3 ori mai puţin decât valoarea însumată a cererilor. Potrivit ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, fiecare comună, oraş, municipiu, judeţ şi sector are alocată o sumă minimă.

„Dorim, astfel, să asigurăm dezvoltarea echilibrată a României şi o finanţare corectă, care nu depinde de culoarea politică a primarului“, a promis ministrul, lăsând însă o portiţă deschisă eventualelor controverse viitoare: „dacă cererea de finanţare a fost depusă corect“. Sunt şi 81 de primării care au scăpat de emoţii: nu au depus proiecte. Dar ele înseamnă doar 2,5 la sută din totalul unităţilor administrativ-teritoriale. Din Iaşi, toate cele 98 de primării plus Consiliul Judeţean s-au înscris în competiţie. Însă ministrul Dezvoltării a lăsat să se înţeleagă că cele 81 ar viza proiecte privind reţele de distribuţie a gazelor, o etapă ulterioară a Programului „Anghel Saligny“.

Cere, dar ţi se va da?

Suma totală a cererilor de finanţare este de 137,59 de miliarde de lei. Din judeţul Iaşi au venit solicitări de 3,7 miliarde de lei, volum care ne plasează într-un Top 10 - după Bucureşti, care ar vrea 9,7 miliarde de lei, Timiş, 5 miliarde, şi Bihor, 4,87 miliarde - şi umăr la umăr cu Suceava, Clujul şi Neamţul. De altfel, din Neamţ vine cea mai „grea“ solicitare de finanţare: 1,42 miliarde de lei pentru un proiect integrat de modernizare, consolidare şi reabilitare de drumuri şi poduri care asigură conectarea la reţeaua europeană de transport TEN-T.

Ar urma Bucureştiul, cu o cerere de 1,34 miliarde pentru reabilitarea mai multor bulevarde, şi Sibiul, cu 1,24 miliarde de lei solicitaţi pentru varianta ocolitoare sud. Dar Capitala mai este prezentă în listă cu două cereri identice, în valoare de 784,3 de milioane de lei fiecare, pentru modernizarea unei axe rutiere. Dacă este vorba de un artificiu, şi nu de o greşeală, asta înseamnă un total de 1,57 miliarde de lei - mai mult decât a cerut judeţul Brăila, care s-ar mulţumi cu proiecte de 1,43 miliarde de lei

Topul proiectelor ieşene

De la Iaşi, cel mai scump proiect înscris pentru finanţare prin Programul „Anghel Saligny“ vine de la Consiliul Judeţean. CJ a pregătit o listă cu 14 astfel de solicitări, cea mai mare fiind pentru mo - dernizarea a aproape 42 de kilometri din DJ 208 care străbate partea apuseană a judeţului de la sud la nord, respectiv de la limita judeţului Neamţ la graniţa cu Suceava, prin Mirceşti-Hălăuceşti-Luncaşi-CozmeştiStolniceni Prăjescu-Valea Seacă-Heci-LespeziBuda.

Al doilea proiect ca valoare solicitată, cu autor tot CJ, 85 de milioane de lei, vizează modernizarea a 11,5 km din DJ 280 pe traseul Strunga (DN 28)- Hăbăşeşti-Brătuleşti-Hândreşti-Oţeleni - limita judeţului Neamţ - Piscu Rusului-Zece PrăjiniDagâţa-Băluşeşti - limita judeţului Vaslui. Cu o valoare similară, urmează refacerea drumului spre Vaslui, 25,6 km pe DJ 248 între intersecţia cu Centura Iaşi (Lunca Cetăţuii) şi Scânteia - limita judeţului vecin. Cu 63 de milioane, CJ speră să modernizeze 10,4 km pe DJ 282A între Popricani şi Larga Jijia, iar cu 56 de milioane de lei, 7,6 km pe DJ 249D între Cristeşti şi Ţuţora (drumul accidentat pe unde sunt transportate deşeurile din tot judeţul).

Rediu cere cel mai mult dintre comune

Cea mai mare finanţare solicitată de o comună ieşeană, 55,6 milioane de lei, ar fi pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare în Rediu - care mai cere 41 de milioane de lei pentru un proiect similar. Şi comuna Popeşti aşteaptă o finanţare de 55 de milioane, tot pentru reţele de apă şi canalizare, în vreme ce Ţigănaşi a cerut în acelaşi scop 53,5 milioane. Cei de la Aroneanu şi-au făcut planuri să-şi modernizeze drumuri de interes local cu ceva mai mult de 51,5 milioane de lei. De la Primăria Iaşi, cea mai consistentă finanţare este aşteptată pentru reparaţii capitale la infrastructura Pasajului Socola, 37,3 milioane de lei.

Cine vrea şi cine nu vrea bani

Dintre unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, Consiliul Judeţean încearcă să prindă 707 milioane de lei din 14 solicitări depuse, Primăria Iaşi a cerut 126 de milioane de lei pentru 22 de proiecte, iar Primăria Rediu, 123 de milioane împărţite în 8 solicitări. Urmează în ordine Schitu Duca, 92,5 milioane pentru 4 proiecte, şi Prisăcani, 77,26 milioane de lei pentru 3 proiecte. La capătul celălalt al clasamentului se află comunele Dobrovăţ, cu 3,67 de milioane de lei (pentru modernizarea unor drumuri săteşti), Mogoşeşti-Siret, cu 3,84 de milioane de lei, Mogoşeşti şi Ruginoasa, cu ceva mai puţin de 4 milioane de lei fiecare.

Toate aceste comune au depus câte o singură cerere de finanţare. În PNDL II, Iaşului i-au revenit 831,25 milioane de lei, adică de 4,5 ori mai puţin decât suma totală solicitată acum. Cu şase ani în urmă, prin PNDL I, pentru Iaşi au fost acceptate la finanţare proiecte în valoare totală de 647,8 milioane de lei, de aproape 6 ori mai puţin decât s-a cerut acum.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Liga a doua, la restart

Nicolae GRECU

Liga a doua, la restart

Va fi Politehnica Iaşi una dintre protagonistele luptei pentru promovarea pe prima scenă?

opinii

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Eugen MUNTEANU

(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V)

Nu este exclus ca timpul și uzul să valideze și să impună aceste formule denominative noi, dar, deocamdată, cel puțin pentru persoanele cu o educație umanistă solidă, impresia de improvizație și oportunism persistă.

Uimitorul concurs de arhitectură (3)

arh. Ionel OANCEA

Uimitorul concurs de arhitectură (3)

Nu a trecut multă vreme de la stabilirea echipei câştigătoare a concursului internaţional de arhitectură din proximitatea pieţei Palatului Culturii. Interesul pentru soluţiile realizate s-a stins. Probabil, echipa câştigătoare UNStudio lucrează deja la proiect, la documentaţiile pentru avizare, aprobare, autorizare. Discuţii mai mult sau mai puţin constructive vor mai fi, mai ales în momentele de consultare publică a planului urbanistic zonal ce va fi realizat cu această ocazie.

Călătorie în centrul oraşului

Alexandru CĂLINESCU

Călătorie în centrul oraşului

Dacă iau ca punct de reper locuinţa din Şefan cel Mare şi trasez un arc de cerc ce are drept limite Anastasie Panu şi Pojărnicie, casa din Păcurari e cumva pandantul celei din Ştefan cel Mare. Iar această legătură e, poate, şi o chestiune de destin.

pulspulspuls

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului

Discuţiile de la Şcoala politică de vară de pe Bahlui, care s-a ţinut în aceste zile pe terasa unei berării boeme din târg, ar fi continuat la nesfârşit pe tema imposibilei şi, totuşi, foarte probabilei, coaliţii dintre liberali şi userişti, dacă cineva nu ar fi adus în discuţie, nu se ştie cu ce intenţii, problema vizitei în oraşul nostru a lui George Simion, liderul partidului AUR. 

Caricatura zilei

Vreme de neplajă

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.