Duel între surorile Williams la Roma
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Duel între surorile Williams la Roma

GALERIE
serena
  • serena
- +

Venus Williams, locul 50 WTA, beneficiară a unui wild card, a învins-o, luni, cu scorul de 7-5, 3-6, 7-6 (4), pe belgianca Elise Mertens, locul 20 WTA, calificându-se în turul al doilea al turneului de categorie Premier 5 de la Roma.

Partida a durat trei ore şi două minute, iar Venus, care a condus cu 5-1 în decisiv şi a avut nevoie de nouă mingi de meci, va evolua în turul secund cu sora ei, Serena Williams, în întânirea lor cu numărul 31 din circuit, a doua la Roma, după cea din 1998.

Serena conduce cu 18-12 în întâlnirile directe şi cu 2-1 pe zgură. Singura înfrângere a Serenei în faţa surorii ei pe zgură a avut loc în urmă cu 21 ani, tot la Roma. Ultima lor partidă pe zgură a avut loc în 2002, în finala French Open.

La rândul ei, Serena Williams, locul 11 WTA, a învins-o, tot luni, cu 6-4, 6-2, pe suedeza Rebecca Peterson, locul 64 WTA, în turul I.

Serena Williams este la primul turneu după aproape două luni. Ultimul ei meci a fost tot cu Rebecca Peterson, la Miami, în turul al doilea, când s-a impus cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1.

După acea întâlnire, fostul lider WTA s-a retras din cauza unei accidentări la genunchi. Ultimul meci al ei pe zgură a fost în urmă cu aproape un an, în optimi, la Roland Garros.

La Roma, Serena Williams este pe partea de tablou a Simonei Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 3, pe care o poate întâlni în sferturi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Protestele din Cuba creează probleme curentului radical progresist din America (I)

Alexandru LĂZESCU

Protestele din Cuba creează probleme curentului radical progresist din America (I)

Atunci când ţările în care se aplică politicile socialiste intră invariabil într-o criză profundă, ajung în ruină economică şi la proteste reprimate brutal ampla falangă progresistă din zona politică, academică şi din mass media din Occident ne explică că motivul este că acolo nu se aplica cu adevărat socialismul.

Filmuletul zilei

opinii

Măşti şi autografe

Nichita DANILOV

Măşti şi autografe

Şi asta fiindcă sinuciderea trebuie să te aducă mai aproape de credinţa în sine şi de Dumnezeu. „V-a trecut vreodată prin cap că sinuciderea ar putea dezonora moartea?“, se întreabă el.

Note şi notaţii de (pe) la ţară

Michael ASTNER

Note şi notaţii de (pe) la ţară

Pe front

Grădinile Aramidei şi sărutul de la Alecsandri

Dana ȚABREA

Grădinile Aramidei şi sărutul de la Alecsandri

Deunăzi, doi tineri se sărutau în faţa Teatrului. Cu gesturi tandre care se profilau în aer, suspendate câteva fracţiuni de secundă în spaţiul dintre ei, lasciv, aproape ostentativ şi puţin histrionic. Teatrul lui Ovidiu Lazăr nu este deloc astfel. Cultul regizor ieşean e creator de eseuri scenice, metaforice şi cu toate acestea încărcate de raţionalitate. Poetic, dar totuşi abstract. Interesat de actualitate, dar cu toate acestea mai interesat de interioritatea imponderabilă a personajelor sale schiţă din monologurile regăsite în cânticelele comice ale lui Alecsandri.

pulspulspuls

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

PULS

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

Când credeau şi liberalii noştri de la Iaşi că măcar pe jumate tot or să fie în tabăra câştigătoare, căci oricum jumatea lui Muraru merge cu Cîţu, iar jumatea lui Alexe se duce cu Orban, hop că dinspre Bucureşti vin veşti care răstoarnă toată calimera de la Iaşi.

Caricatura zilei

Drona auto

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.