Duhovnicul de urgență

Băiatul și băltoaca

Era încă prin decembrie când într-o dimineață, pe când mă duceam la cumpărături, a trecut pe lângă mine un băiat de vreo 10-11 ani. Dolofan. Care, văzând o băltoacă măricică pe trotuar, a călcat vizibil intenționat cu tărie și „plat” în băltoacă fix când s-a aflat în dreptul meu, stropindu-mă și continuându-și apoi drumul până la o distanță sigură. M-am întors spre el și i-am strigat un retoric „Nu ți-e rușine, mă?”, iar băiatul, ce să vezi, se oprise și el la distanța sigura, cum ziceam, pesemne așteptând să-mi vadă reacția – și să-mi transmită un rânjet de satisfacție răutăcioasă.

Mi-am văzut de drum, cu gândul dacă ar fi meritat să alerg după el (cu șanse mici de-al prinde)… Ca să ce? Totuși, nu fusese decât o năzbâtie de băiat așa, mai obraznic, nu?

Deși, într-un fel, el, mai mult sau puțin conștient, a testat niște limite. În cazul de față, a depășit limita bunului-simț (care vine prin bună creștere…) stropind voit un necunoscut mult mai în vârstă în plină stradă și la lumina zilei. De-aș fi putut să-l iau de guler, atâta i-aș fi cerut, un singur lucru:

– Ia sun-o tu acum pe mă-ta sau pe tac-tu și spune ce-ai făcut!

Observație constatatoare

Când te uiți la figurile conducătorilor ruși, ale decidenților lor actuali (mă rog, se pare că de fapt singurul, ober-decidentul absolut e Putin, restul sunt doar niște executanți*) aproape invariabil au figuri-clișeu, clișeu de ruși din filmele americane cu ruși din Războiul rece, atâta doar că ăștia nu-s actori selectați de Hollywood, ci personaje reale!

*Lege rusească nescrisă: Executantul care nu execută, e executat!

În viața reală: „cade” de la etajul 11 etc.

 

Duhovnic de urgență

Am revăzut filmul german Im Zweifel (În dubiu, D 2016). Cu Claudia Michelsen (pastorița Judith Ehrmann) și Thomas Loibl (Kommissar Markus Minow) și Henning Baum (soțul Christoph Ehrmann).

Un film bun, bine scris, bine făcut, bine jucat – dar pe cine interesează pe la televiziunile noastre filme germane (europene în general) faine? Nu interesează decât filme care fac ceva vâlvă și par un succes garantat de casă…

Okay, să lăsăm, nu are rost să insist pe obtuzitatea asta vizavi de filmele europene, doar aș reitera ideea că o soluție ar fi ca UE de pildă să creeze un post tv care să transmită exclusiv filme europene, iar postul să fie în grila de bază în toate țările membre…

Mda, de unde am pornit și unde am ajuns. Deci, înapoi la În dubiu: ce mi-a mai atras mie atenția la filmul acesta este faptul că am aflat de existența a ceea ce se cheamă în germană Notfallseelsorger respectiv, în cazul de față, Notfallseelsorgerin: adică un duhovnic de urgență, care este „de gardă” în anumite zile și chemat (cum se întâmplă la începutul acestui film) la locul unui accident grav, cu morți și răniți, martori șocați și aparținători îndurerați.

Dubiile pastoriței Judith ajung să fie chiar mai multe, dar dubiul principal pornește de la faptul că soțul ei deține fix același model de mașină precum aceea a celui vinovat de accident în urma căruia o fată tânără (si o prietenă pe deasupra a fiului ei licean…) își pierde viața, care vinovat, desigur, nici nu a oprit, și-a văzut de drum…

Așa, ca fapt divers, poftim un schimb de replici între duhovniceasa de urgență Judith și comisarul de poliție Minow:

Judith: Are legătură cu profesia dumneavoastră faptul că v-ați pierdut credința?

Minow: N-ai cum să pierzi ceea ce n-ai. (Was man nicht hat, kann man nicht verlieren.)

 

D’ale traducerii

Fucking awesome!

Futere de mișto!

(2022)

 

Chaos Computer Club

Există o organizație cu numele acesta.

Chaos Computer Club (CCC), îmi zice KI (adică AI), este cea mai mare uniune europeană a hackerilor, înființată încă din 1986 la Hamburg. De promovat, această asociere a celor pasionați de tehnică promovează o etică a hackerilor și suveranitatea digitală, securitatea și securizarea datelor.

Anual are loc și un congres la Hamburg (îndeobște între Crăciun și Anul Nou), menit a fi o platformă pentru un discurs critic vizavi de evoluțiile tehnologice.

Anul trecut, CCC a propus inițierea a unei Digital Independence Day (deci a Zilei de Independență Digitală – ha, acronimul în română pică mișto: ZID!…), anume în fiecare primă duminică a lunii, iar userii sunt încurajați să renunțe la marile platforme (Google, Meta) în favoarea unor alternative mai prietenoase în privința securității datelor (precum Signal, Mastodon). Desigur, ZID poate fi celebrată și printr-un fel de post, adică să nu intri în duminica respectivă pe nicio rețea socială, de pildă.

Până una alta, am ratat ZIDul în ambele prime duminici. Următoarea prima duminică a lunii va fi chiar 1 martie – mda, cam nasol.

 

Corul bărbaților strigători

Am aflat (tagesthemen) că, de ceva vreme, la Oulu, în Finlanda, există Mieskuro Huutajat, adicătelea Corul Bărbaților Urlători (parcă sună mai bine „urlători”). Deci un cor care nu cântă, ci urlă – de pildă imnul național sau… texte de lege!

Mi-am notat declarația unuia (dirijorul?) dintre finlandezii membri ai corului:

„Nu urlăm ca să nu cântăm, urlăm, ca să nu tăcem!”

Iată o filozofie mai mult decât interesantă. Care îi duce pe final de zi… Deci, am vrut să spun că-i duce pe finlandezi (în turnee prin țară și peste hotare) și greșind o literă, pac, finlandezii au devenit pe final de zi!

 

Tot un fel de efect Trump

La sfârșitul anului trecut, o știre a făcut înconjurul Europei, poate și a lumii, nu știu: George Clooney și familia au primit cetățenia franceză. Oricum, se mutaseră deja cu cățel și purcel la în departamentul Var, în sud-estul Franței.

 

Michael Astner este poet, traducător și publicist

Publicitate și alte recomandări video