Caută 
3 MIN
M-am numărat printre scepticii accederii României în zona exclusivistă încă de când l-am auzit pe premierul Olandei formulând „obiecţii”. Se simţea acolo, clar, viclenia discriminării. Cine avea urechi de auzit se putea „linişti” de pe atunci. Interesul pentru Nehammer mi-a crescut subit în clipa în care el a trebuit „să-şi motiveze” votul negativ (împotriva tuturor evidenţelor).
Urmează trei portrete cucuiete, „cocoţate” adică pe umerii încovoiaţi ai istoriei recente. Trei portrete într-unul singur. Realizate, prin urmare, pe marginea diformităţilor politice şi morale ale aceluiaşi personaj. Mă refer la Herr Karl Nehammer, cancelarul Austriei. Veţi crede că scriu acest text sub impactul emoţiilor negative, determinate de veto-ul grosolan al vechiului imperiu la intrarea noastră în spaţiul Schengen. Nicidecum. M-am numărat printre scepticii accederii României în zona exclusivistă încă de când l-am auzit pe premierul Olandei formulând „obiecţii”. Se simţea acolo, clar, viclenia discriminării. Cine avea urechi de auzit se putea „linişti” de pe atunci. Interesul pentru Nehammer mi-a crescut subit în clipa în care el a trebuit „să-şi motiveze” votul negativ (împotriva tuturor evidenţelor).
Mă interesa cât de abil va fi ca politician, în aşa fel încât să poată apărea, fie şi formal, credibil în faţa Europei. Surpriza a fost imensă, deoarece aş fi aşteptat ca sofisticata lume a Hofburgului să fi dat – şi în modernitate – lideri ceva mai versaţi în arta matrapazlâcului diplomatic. Ce să vezi însă? Un amator arogant, complet nepregătit pentru o polemică reală, sfidător şi agresiv, ridiculizat de enormitatea propriilor minciuni. Cu amatorismul m-aş mai fi împăcat. Îl vedem zilnic pe malurile Dâmboviţei. Ce mi-e să-l observăm, în ritm de vals, şi pe malurile Dunării? Problema a venit din altă parte. A venit din sesizarea monstruleţilor ascunşi pe care Nehammer îi „încorporează”. Primul monstruleţ e führer-ul (latent). Un politolog ne amintea recent faptul că Austria rămâne singura ţară din coaliţiile secolului trecut, care nu şi-a „exorcizat” niciodată fascismul. Cumva, după război, a reuşit (vai, Anschluss-ul) să pozeze mai degrabă în „victimă a nazismului” decât în „furnizoare de nazism” (aşa cum a fost în realitate).
Amănuntul a dus la crearea subliminală, în politica lor federală, a dreptei celei mai virulente de pe întregul continent. Un cancelar „neexorcizat”, precum Nehammer, trăieşte cu complexul drăguţului său compatriot Adolf în suflet. Complexul führer-ului grabnic vărsătoriu de sânge nevinovat şi discriminatoriu până la sadism. Cel de-al doilea monstruleţ e mujicul. Paradoxal, în relaţia cu Kremlinul, radicalul musiu Karl(ă) devine iobagul umil dinaintea ţarului atotputernic. Aici atingem latura cea mai întunecată a portretului multipolarului cancelar. Servitutea sa faţă de Rusia constituie, alături de alte câteva slugărnicii similare, călcâiul lui Ahile pentru zdruncinata Uniune Europeană.
În fine, monstruleţul al treilea este imperialul. Insul etern nebărbierit de la Ballhausplatz se bănuieşte, evident, a fi ultima excrescenţă habsburgică a neamului lui. Ar trebui să i se strige o vorbă din vremea copilăriei noastre: „Băiatu’, hai sicty, că mă plicty!” Totuşi mie nu-mi vine în cap decât varianta neaoşă a zicerii: „Nehammer, hai sictir!”
Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Articolul face parte din seria „Oameni şi istorie – portrete din vremurile de acum”,
tema de meditaţie propusă de redacţie colaboratorilor de la pagina de Opinii, la sfârşitul anului 2022.
Publicitate și alte recomandări video
