Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

După 20 de ani

GALERIE
juniori1993
  • juniori1993
- +

În urmă cu două decenii, FC Politehnica Iaşi obţinea singurul titlu de campioană naţională din istorie la juniori mari

 
În urmă cu 20 de ani, FC Politehnica Iaşi a obţinut primul şi singurul titlu de campioană naţională din istorie la juniori mari. Performanţa a fost obţinută în urma câştigării unei finale disputate pe Stadionul Naţional din Capitală, în compania echipei Dacia Piteşti. După ce, la sfârşitul timpului regulamentar, cele două echipe erau la egalitate, 2-2, Poli s-a impus cu 8-7, în urma executării loviturilor de departajare. În ultimul act al competiţiei, antrenorii ieşeni Marian Moldovan (foto, primul din dreapta) şi Mihai Dănilă (foto, primul din stânga) i-au trimis în teren din primul minut pe Sorin Comisu, Cristi Dimofte, Aurelian Ţuţu, Ciprian Paraschiv, Cristian Frunză, Marin Cobulianu (foto, rândul de sus), Gabriel Popescu, Daniel Căunei, Mihai Voicu, Flavius Frunză, Mihai Alexa (foto, rândul de jos), printre cei care au contribuit la cucerirea titlului numărându-se şi Ovidiu Pălimaru, Constantin Huţanu, Marius Paraschiv, Daniel Cazacu, Adrian Arhire, Iulian Ionescu, Iulian Marian, Dragoş Iliescu ori Mihai Andrei.
Rezultatul obţinut în 1993 a fost repus pe tapet de Ciprian Paraschiv, actualul director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret. “Ţin minte şi acum finala, disputată pe 26 iunie. Am câştigat pe cel mai mare stadion al ţării şi am devenit cei mai buni juniori din România, o performanţă istorică pentru fotbalul ieşean. Mulţi dintre noi am ajuns să jucăm la Poli, unii în Divizia A. Şi acum, însă, există senzaţia că această generaţie putea face mai mult pentru fotbalul ieşean, la câte talente au fost acolo” a spus cel care nu i-a uitat pe cei care au contribuit la succesul amintit: “Toate eforturile noastre şi ale antrenorilor, Mihai Dănilă şi Marian Moldovan, nu cred că puteau fi puse în valoare fără aportul important pe care l-au avut atunci sponsorii echipei, Dan Cîrlan şi Pavel Hodea”.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri