După alegeri (III) – un Parlament European echilibrat

Rezultatele scrutinului pentru Parlamentul European au fost interpretate, așa cum se întâmplă mereu, la două niveluri. Cel național primează mereu, pentru că alegerile europene sunt, de fapt, alegeri naționale juxtapuse; dar interpretarea „la nivel UE” este stimulată de aparenta confirmare a temelor mari din narațiunea dominantă a ultimelor luni – cea referitoare la asaltul extremei drepte eurosceptice, suveraniste și adesea nedemocratice împotriva proiectului de integrare. Totuși, în analiza rezultatelor la nivel de mandate – câștiguri sau pierderi ale popularilor europeni, socialiștilor europeni și așa mai departe – trebuie să fim conștienți de faptul că această „competiție” nu a existat: disputele s-au desfășurat în cadre naționale. Narațiunea dominantă era prea simplă și elegantă spre a fi și utilă.

Avem, așadar, cifre care permit continuarea coaliției între populari, socialiști și Renew Europe (RE), în Parlamentul European. Dar, spre deosebire de anul 2019, RE se află în criză, în primul rând pentru că a pierdut multe mandate, dar și din cauza eșecului național al celui mai influent membru – gruparea Renaissance, creată în jurul președintelui Emmanuel Macron. În condițiile în care Franța intră în alegeri legislative și este foarte probabil ca tabăra prezidențială să sufere o înfrângere categorică și să piardă puterea, se pune întrebarea dacă, la nivel european, RE nu va intra într-o criză de leadership. De asemenea, se pune și problema coeziunii, așa cum a demonstrat-o recenta retragere din RE a partidului fostului premier ceh Andrej Babiš. Toate acestea ridică dubii serioase asupra capacității grupului centrist-liberal de a oferi sprijin parlamentar viitoarei Comisii.

Grupul popularilor (PPE) are, cel puțin în teorie, motive de satisfacție. În termeni de mandate, a înregistrat o ușoară creștere, iar principalele forțe naționale – partidele german, spaniol și polonez – s-au clasat pe primul loc în competițiile interne. A fost completat și „golul” de pe hartă – Ungaria – prin admiterea noii formațiuni de opoziție, Tisza, al cărei scor electoral a fost satisfăcător, la 9 iunie. Pe de altă parte, iese aproape violent în evidență vechea și marea problemă franceză: Republicanii (partid afiliat PPE) nu numai că au înregistrat un scor slab, dar acum sunt practic scindați pe tema colaborării cu partidul doamnei Le Pen, în alegerile legislative. În plus, după cum se știe, și în Olanda s-a ajuns la un acord prin care două mici partide afiliate popularilor vor participa la guvernarea dominată de extrema dreaptă. Și mai există, desigur, colaborarea între Forza Italia și partide afiliate grupurilor situate la dreapta PPE, pe axa ideologică. Linia non-cooperării între populari și formațiuni de acest tip – puternic susținută decenii de-a rândul de creștin-democrații germani, cea mai puternică și influentă entitate din PPE – ajunge să fie tot mai des încălcată în statele-membre. Și este de așteptat ca aceasta să facă mai dificile negocierile cu socialiștii și cu RE pentru funcțiile de vârf ale Uniunii, mai ales că însăși doamna Ursula von der Leyen a fost deja acuzată de deschideri nepotrivite înspre dreapta.

Pentru grupul Socialiștilor și Democraților (S&D), alegerile de pe 9 iunie au confirmat starea de echilibru, scăderea numărului de mandate fiind nesemnificativă. Prin comparațiile cu Verzii sau cu RE, gruparea europeană de centru-stânga și-a conservat destul de bine influența. Dar, pe de altă parte, există trei mari surse de insatisfacție. Prima se referă la accentuarea decalajului față de PPE, ceva ce socialiștii și-ar fi dorit să nu se întâmple, chiar dacă se așteptau să rămână pe locul secund. Apoi, lipsește o victorie clară, generatoare de optimism, într-una din țările relativ mari ale continentului. În fine, cel de-al treilea motiv de îngrijorare îl reprezintă eșecul partidului social-democrat german, devansat pe 9 iunie nu doar de creștin-democrați, ci și de extrema dreaptă. Dar, dacă vorbim de balanța de putere în așteptata coaliție tripartită cu popularii și RE, poziția relativă a socialiștilor nu s-a înrăutățit, ceea ce îi va face să rămână fermi în revendicarea președinției Consiliului European.

În textul de mâine, ultima parte a acestui mini-serial, vom trece în revistă situația celorlalte grupuri politice, precum și perspectivele ca noua configurație a Parlamentului European să genereze stabilitate în procesul decizional comunitar.

Publicitate și alte recomandări video