
După câteva sute de vodcă, unui moldovean venit la fiul său în Iași i s-a rupt filmul la volan

Un moldovean a sărbătorit întâlnirea cu fiul său uitând că a venit cu mașina. A uitat și că aceasta era avariată, ba a uitat până și că a refuzat să dea probe de sânge după ce a fost oprit de polițiști.
Tată și bunic, Anatolie Știrbu își vizitase fiul la Iași, anul trecut, de sf. Parascheva. A băut în locuința acestuia aproximativ 350 mililitri de vodcă pe parcursul a două ore și jumătate. Deși ajunsese într-o stare avansată de ebrietate, moldoveanul s-a urcat pe seară la volan, îndreptându-se spre ieșirea din Iași din capăt CUG. Felul haotic în care se deplasa autovehiculul condus de Știrbu nu a trecut neobservat de ceilalți șoferi, unul dintre ei anunțând poliția. Oamenii legii l-au oprit pe șofer în apropierea Secției 6 Poliție. La o scurtă examinare vizuală, polițiștii au constatat că unul dintre cauciucurile din față ale automobilului era tăiat, fapt care nu fusese remarcat de Știrbu. În portbagaj a fost găsită o sticlă începută de vodcă.
Șoferul a fost testat cu aparatul Dräger, rezultatul fiind de 1,16‰ alcool pur în aerul expirat. Nu a putut fi condus la un spital pentru prelevarea probelor biologice, întrucât a refuzat să se conformeze. Și drugtestul indicase un rezultat pozitiv la două substanțe psihoactive, în lipsa probelor biologice neputând fi însă confirmat consumul. Faptul i-a atras trimiterea în judecată, fiind pasibil de o pedeapsă cu închisoarea pe un termen cuprins între unu și cinci ani.
Audiat ca inculpat de către procurori, Știrbu nu și-a amintit mare lucru din ziua cu pricina. A spus că un echipaj i-ar fi recoltat probe de salivă, comunicându-i-se că rezultat este pozitiv. Știa că i se reținuse permisul de conducere, dar nu își amintea dacă fusese dus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, întrucât era prea amețit. În fața instanței însă, el a recunoscut fapta, așa cum fusese descrisă în rechizitoriu. Magistrații Judecătoriei l-au condamnat pe Știrbu la doi ani de închisoare, dar cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. I s-a interzis totodată să se mai urce la volan timp de doi ani.
Sentința a fost contestată de moldovean, acesta afirmând că anchetatorii greșiseră susținând că băuse, în condițiile în care rezultatul probei biologice ar fi fost negativ. A mai afirmat că fuseseră reținute greșit și circumstanțele faptei. Circulase ziua, pe o distanță scurtă, într-o zi de weekend, la o oră la care traficul nu era aglomerat. Refuzase inițial să îi fie prelevate probe biologice, dar revenise asupra acestei decizii. Magistrații Curții de Apel i-au respins însă afirmațiile făcute în contestație. Moldoveanul fusese oprit și refuzase prelevarea de probe pe 14 octombrie, la ora 18.15. Mai fusese oprit o dată la un sfert de oră după miezul nopții, pe 15 octombrie. În motivele de apel, Știrbu se referea la altă faptă, de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, comisă la câteva ore după prima, refuzul prelevării de probe biologice. Apelul lui Știrbu a fost respins, sentința Judecătoriei devenind definitivă.
Publicitate și alte recomandări video