Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

După ce a pus cu botul pe labe toată opoziţia din CL, Chirica atacă “paraziţii”

GALERIE
chirica
  • chirica
- +

Primarul Iaşului Mihai Chirica a remis un comunicat de presă în care îi laudă pe consilierii locali, după ce, de la o vreme, mai toţi îi mănâncă din palmă, indiferent de culoarea politică. Edilul nu se fereşte să arunce cuvinte grele spre puţinii politicieni care îl mai critică, într-un oraş care se vrea european, dar a rămas, de facto, fără opoziţie.

“Dragi ieșeni, stimați consilieri locali, domnilor parlamentari,

Le mulțumesc public tuturor consilierilor locali care au votat favorabil proiectul în valoare de 21 milioane de euro pentru modernizarea a 14 școli și grădinițe, pentru refacerea Cinematografului Dacia (care va deveni Ateneul Copiilor și care este cadoul de 1 iunie pentru copiii noștri a ieșenilor), precum și modernizarea depoului din Dacia, care este primul pas pentru a înființa o nouă zonă verde de peste 40.000 mp în centrul orașului, în locul depoului de la Gară, pentru un mediu mai curat .

Oare aceste proiecte pot pune la îndoială loialitatea acestor consilieri față de orașul lor? Eu cred că nu! Dimpotrivă, procedând astfel, consilierii locali care au votat favorabil au dovedit maturitate, arătând că proiectele pentru Iași nu trebuie să aibă culoare politică!

Peste o lună se împlinesc 4 ani de când am făcut echipă cu toți consilierii locali care au fost de acord cu proiectele importante ale Iașului. Politic, ne-am despărțit. Dar totuși îi mulțumesc public domnului Marius Ostaficiuc, președintele Organizației Municipale PSD Iași, pentru faptul că nu a blocat voturile importante pentru Iași și îi transmit că înțelept este ca un lider să-și certe subordonații când fac lucruri rele, nu când fac lucruri bune.

Le mulțumesc colegilor din Partidul Național Liberal, care au scăpat de presiunea unui fost președinte de partid și au dovedit unitate și coerență administrativă, atunci când argumentele au luat locul inițiativelor personale ale acestuia. De asemenea, aceleași mulțumiri le adresez și consilierilor de la ALDE și PMP, care au fost mereu alături de proiectele orașului, precum și independentului Andrei Postolache.

Eu îmi asum trecutul și sunt mândru de echipele pe care le-am format și le-am condus, dar privesc cu tristețe cum niște foști colegi de partid a căror probitate morală este cel puțin îndoielnică jignesc cu nesimțire personalități ale echipei pe care eu am creat-o: oameni cu realizări concrete în viață. Eu personal sunt foarte mândru de cei pe care i-am adus în echipa mea, dintotdeauna, și mi-am asumat față de ei rolul de lider și prieten.

Desigur, în politică, la umbra copacilor apar și lăstari. Unii rodesc, unii se usucă, iar alții se transformă în paraziți. Astfel de exemple se mai găsesc în politica ieșeană: politicieni mărunți, ajunși din întâmplare în Parlamentul României, care își schimbă stăpânul după cum bate vântul.

Îi spun deschis lui Bogdan Cojocaru, deputat PSD în Parlamentul României: să vă fie rușine! V-ați cățărat pe votul românilor, iar odată ajuns în fotoliile luxoase din Parlament, ați uitat cine v-a trimis acolo și ce erați înainte de a ajunge parlamentar! În timp ce cadre medicale își riscă viața pentru a salva România de efectele pandemiei, vă întreb care a fost contribuția dumneavoastră la dezvoltarea orașului și județului? Cu ce și cu cât ați contribuit prin activitatea desfășurată în Parlament la bunăstarea ieșenilor? La aceste întrebări trebuie să răspundeți celor care v-au dat votul.

Am să vă trimit cadou un ghid intensiv de învățat limba maghiară, poate veți deveni „parlamentar” pentru Ținutul Secuiesc, pe care îl adorați atât de mult.

Vreau să informez toți ieșenii că echipa formată de mine, ca primar al Municipiului Iași, și de consilierii voștri locali (cu puține excepții) a reușit să facă din Iași liderul absolut al României în atragerea de fonduri europene nerambursabile.

Ieșenii trebuie să știe adevărul și să fie mândri cu asta: în cei 4 ani de guvernare locală am contractat până astăzi din fonduri nerambursabile 850 milioane lei (opt sute de milioane de lei), care reprezintă circa 180 milioane euro, sumă contractată și în curs de implementare în orașul nostru.

Deci împrumutul de 21 milioane euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru obiectivele anunțate mai sus reprezintă doar 11% din valoarea fondurilor europene atrase și să nu uităm: investiţiile înseamnă locuri de muncă! Investiţiile înseamnă salarii pentru angajați! Investiţiile înseamnă venituri la bugetul local şi plus valoare oraşului nostru!

Și să nu uităm: în aceste vremuri de criză cauzate de pandemie, toate aceste măsuri le-am luat pentru a contribui efectiv la repornirea economică a orașului nostru prin fapte, nu prin vorbe!

Le mulțumesc tuturor ieșenilor, indiferent dacă m-au votat sau nu! Am muncit și muncesc cu aceeași dăruire pentru toți!

Al dumneavoastră,

Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași”

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri