După coronavirus (4)

luni, 18 mai 2020, 01:52
1 MIN
 După coronavirus (4)

Scriam săptămâna trecută că, dincolo de reţelele de distribuţie, într-o pandemie pot fi destructurate şi reţele de producţie, aşa cum s-a văzut în cazul COVID-19. Pentru a fi evitat acest lucru, va lua avânt producţia şi îmbunătăţirea imprimantelor 3D – o tehnologie de care dispunem deja, dar care e departe de a-şi fi atins potenţialul.

Practic, tot ce va putea fi manufacturat cu ajutorul imprimantelor 3D, va fi manufacturat în felul acesta. Vechile moduri de producţie industrială sunt dependente de lanţuri de producţie care pot fi destructurate. Producţia prin intermediul imprimantelor 3D nu suferă de acest risc, pentru că, în ultimă instanţă, tot ce trebuie transmis imprimantei e un soft, nu un bun fizic.

În acest fel, producţia oricărui bun va putea fi, în cele din urmă, delocalizată şi relocalizată cu costuri aproape inexistente: dacă localitatea X intră în carantină, de exemplu, producţia va putea fi relocalizată în localitatea vecină aproape imediat. Fiindcă, spre deosebire de producţia industrială tradiţională, producţia prin intermediul imprimantelor 3D este una de tip reţea: în orice moment poate fi adăugat un nou nod în reţea.

Fireşte, universalizarea folosirii imprimantelor 3D va avea un impact masiv asupra industriei transporturilor. Cu ajutorul acestei tehnologii, orice bun va putea fi produs practic oriunde, fără să mai fie nevoie, ca acum, să-l produci într-un loc şi ulterior să-l transporţi pentru vânzare în alt loc.

Renunţarea la producţia de bunuri prin modelul producţiei de fabrică (modelul standard de producţie industrială din 1920 încoace, el însuşi un model deja învechit), va genera o serie de schimbări economice şi sociale dintre care multe nu pot fi încă anticipate. Dar unele astfel de schimbări pot fi deja anticipate, iar o astfel de schimbare va fi egalizarea fără precedent a condiţiilor de viaţă la nivel global.

Lumea de după coronavirus este – va trebui să fie, dacă ne dorim progresul civilizaţiei şi nu colapsul ei – o lume profund digitalizată, care va folosi semnificativ mai mult decât cea actuală inteligenţa artificială, noi tehnologii (vehicule fără şofer, drone comerciale, boţi) şi noi moduri de producţie (imprimantele 3D). Doar în felul acesta vom putea menţine distanţa socială fără să afectăm producţia şi distribuţia de bunuri şi servicii – şi, mai ales, fără să afectăm exercitarea drepturilor fundamentale şi bunul mers al instituţiilor democratice.

Într-un sens, diferenţa dintre noua lume şi cea actuală seamănă foarte mult cu cea dintre lumea industrială şi cea preindustrială. Din această perspectivă, schimbarea nu poate fi catalogată altfel decât revoluţionară: diferenţa dintre cele două lumi nu este una de grad, ci una de natură, fiindcă multe sisteme şi procese vor arăta fundamental diferit faţă de sistemele şi procesele actuale.

De aceea, actualele diferenţe de dezvoltare dintre state devin brusc irelevante: noua lume este nouă pentru absolut toate societăţile. Iar în cursa pentru a ajunge în această nouă lume este mult mai greu să fii lăsat în urmă.

În primul rând, chiar dacă unele state vor lua un avans mai mare decât altele în cursa pentru implementarea noilor soluţii, transferul de tehnologie digitală este mult mai simplu şi mai puţin costisitor decât cel de tehnologie industrială. De aceea, statelor rămase în urmă le va fi mult mai uşor să recupereze decalajul.

În al doilea rând, lumea industrială era în primul rând o lume a naţiunilor, fiecare stat încercând să-şi protejeze industria proprie pentru a dobândi avantaje competitive în raport cu alte state, de care să se folosească pentru a avea acces la resurse de materie primă. Nu întâmplător lumea industrială s-a construit pe politici de tip imperialist. Cu alte cuvinte, lumea industrială a fost o lume ierarhică şi conflictuală, în care deţinătorii de capital industrial îi controlau pe deţinătorii de materii prime, care le erau subordonaţi politiceşte. Indiferent de forma de organizare a economiei (capitalistă sau socialistă), am avut astfel state considerate "puteri" şi state considerate "clientelare".

Prin contrast, lumea digitală este prin natura ei o lume deschisă, globală, transnaţională. O lume digitală este cu atât mai funcţională cu cât digitalizarea este mai răspândită. În consecinţă, chiar dacă unele state se vor digitaliza mai repede decât altele, interesul strategic al statelor digitalizate va fi acela de a le digitaliza şi pe cele rămase în urmă, pentru a le aduce la acelaşi nivel cu ele – din exact acelaşi motiv pentru care interesul strategic al statelor industrializate era, dimpotrivă, să le domine pe cele neindustrializate: spre deosebire de resursele industriale, resursele digitale sunt potenţial infinite – şi nu poţi avea cu adevărat acces la ele decât dacă digitalizezi cât mai mult din lume.

Pe scurt, dacă în lumea industrială interesul strategic era conflictul şi dominarea, în lumea digitală interesul strategic al statelor este cooperarea şi transferul de resurse, pentru că doar în felul acesta poţi căpăta acces la resurse digitale sporite.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii