După coronavirus (I)

luni, 06 aprilie 2020, 01:52
1 MIN
 După coronavirus (I)

SARS-CoV-2, virusul care a provocat actala pandemie de COVID-19, nu este primul virus care s-a transmis de la animale la om. Înainte de COVID-19 am avut boala Marburg, Ebola, MERS şi SARS, toate cauzate de viruşi care au făcut saltul de la animalele-gazdă la om. Pentru niciunul dintre aceste virusuri organismul uman nu avea – şi nu are – mecanisme naturale de apărare, aşa cum are, de exemplu, pentru virusurile care provoacă răceala comună.

Mai mult, pentru niciunul dintre aceste virusuri nu au fost încă descoperite vaccinuri sau alte forme de tratament. Asta deşi boala Marburg, de exemplu, e cunoscută din anii ’60, iar Ebola din anii ’70 ai secolului trecut.

Pentru toate aceste infecţii virale, singura modalitate eficientă de contracarare rămâne prevenţia, care se realizează prin măsuri de igienă (spălarea frecventă a mâinilor, de exemplu) şi prin impunerea de măsuri de distanţare socială.

Până la COVID-19 am avut noroc, în sensul că virusurile care provoacă boala Marburg, Ebola, MERS sau SARS sunt mai puţin contagioase decât SARS-CoV-2. În consecinţă, ele nu pot provoca decât epidemii, cu focare relativ uşor de localizat şi de controlat. Iar aceste epidemii nu pot genera decât cel mult probleme locale, pentru care comunitatea internaţională este mai mult decât pregătită să le facă faţă. Nici măcar recuperarea economică a ţărilor afectate nu ridică probleme serioase.

Acum însă, inevitabilul s-a produs. Avem de-a face tot cu un virus transmis de la alte animale la om, dar a cărui putere de contagiune este foarte ridicată, aşa încât e capabil să genereze o pandemie.

De la boala Marburg încoace, omenirea stătea pe o bombă cu ceas, care a explodat în 2019. Fiindcă trecerea virusurilor de la alte animale la oameni e din ce în ce mai frecventă (din cauza distrugerii de către oameni a habitatelor naturale ale altor specii, ceea ce face ca pentru o perioadă de timp interacţiunile dintre respectivele specii şi oameni să crească) – şi era doar o chestiune de timp până când unul dintre aceste virusuri să capete potenţial pandemic. S-a întâmplat ca acest virus să fie SARS-CoV-2, ajuns la oameni de la o specie de lilieci, prin intermediul pangolinilor.

Epidemia de SARS, provocată de SARS-CoV-1, o rudă a virusului care a provocat COVID-19, a fost – sau ar fi trebuit să fie – un semnal de alarmă. SARS-CoV-1 a ajuns la oameni de la aceeaşi specie de lilieci ca şi SARS-CoV-2, dar prin intermediul zibetelor.

Din fericire pentru noi, SARS-CoV-1 este mai puţin contagios decât urmaşul său SARS-CoV-2, aşa încât nu poate provoca decât epidemii. Până în prezent, el nu a provocat decât o singură epidemie, între 2002 şi 2004, care a afectat în principal China, dar şi (mai puţin sever) alte 28 de state.

Din acest moment însă, ne putem oricând aştepta la o nouă astfel de pandemie, provocată fie tot de SARS-CoV-2, fie de alt virus cel puţin la fel de contagios. Şi, cum pentru astfel de virusuri nu există nici imunitate naturală şi nici tratament, singura noastră apărare împotriva lor constă în măsuri de igienă şi în impunerea distanţei sociale, pentru a întrerupe lanţul de transmisie.

Doar că impunerea distanţei sociale a condus, inevitabil în actualele condiţii, la colaps economic. Cererea de bunuri şi servicii a scăzut brusc şi sever, reţele globale de producţie şi de distribuţie s-au destructurat aproape instantaneu – şi aşa mai departe.

Pentru viitor, va trebui să gândim sisteme noi, astfel încât distanţarea socială să nu mai poată provoca şocuri de o asemenea amplitudine – fie şi pentru simpul, dar gravul motiv că, dacă lucrurile rămân la fel ca înainte de COVID-19, şi dacă peste 5-10 ani ne vom confrunta cu o nouă pandemie, omenirea riscă să intre în colaps civilizaţional.

În condiţiile de acum, pur şi simplu nu ne putem permite două pandemii care să necesite distanţare socială la un interval relativ scurt una de alta. Actualul nostru tip de civilizaţie nu poate supravieţui unui astfel de şoc. Iar prima lovitură am încasat-o deja. A doua poate veni oricând. Iar dacă între cele două lovituri nu schimbăm ce e de schimbat, civilizaţia aşa cum o ştim va fi pierdută. Vom reveni la variante de civilizaţie tribală pe care le credeam nu doar de mult dispărute, ci şi imposibil de resuscitat. Prin urmare, fereastra de oportunitate pe care o avem la dispoziţie este una extrem de restrânsă, ceea ce ne obligă la schimbări fundamentale într-un termen scurt de timp.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii