După coronavirus (II)

Doar că impunerea distanţei sociale a condus, inevitabil în actualele condiţii, la colaps economic. Cererea de bunuri şi servicii a scăzut brusc şi sever, reţele globale de producţie şi de distribuţie s-au destructurat aproape instantaneu – şi aşa mai departe.

Pentru viitor, va trebui să gândim sisteme noi, astfel încât distanţarea socială să nu mai poată provoca şocuri de o asemenea amplitudine – fie şi pentru simpul, dar gravul motiv că, dacă lucrurile rămân la fel ca înainte de COVID-19, şi dacă peste 5-10 ani ne vom confrunta cu o nouă pandemie, omenirea riscă să intre în colaps civilizaţional.

În condiţiile de acum, pur şi simplu nu ne putem permite două pandemii care să necesite distanţare socială la un interval relativ scurt una de alta. Actualul nostru tip de civilizaţie nu poate supravieţui unui astfel de şoc. Iar prima lovitură am încasat-o deja. A doua poate veni oricând. Iar dacă între cele două lovituri nu schimbăm ce e de schimbat, civilizaţia aşa cum o ştim va fi pierdută. Vom reveni la variante de civilizaţie tribală pe care le credeam nu doar de mult dispărute, ci şi imposibil de resuscitat. Prin urmare, fereastra de oportunitate pe care o avem la dispoziţie este una extrem de restrânsă, ceea ce ne obligă la schimbări fundamentale într-un termen scurt de timp.

Unele astfel de schimbări erau deja necesare de multă vreme. Altele au devenit posibile doar recent (de aproximativ 20 de ani) sau foarte recent (de aproximativ 5-10 ani) – dar simpla inerţie socială, cuplată cu rezistenţa la schimbare care se dezvoltă natural în orice sistem care are deja o rutină de funcţionare, au făcut ca schimbările respective să nu se producă până acum (sau cel puţin să se producă într-un ritm foarte lent).

Dacă însă ne uităm la tehnologiile deja disponibile şi înţelegem că schimbarea trebuie să se producă în sensul creşterii capacităţii de a menţine distanţa socială oricând este nevoie de această măsură – limitând în acelaşi timp la maximum posibil scăderea cererii de bunuri şi servicii, deci posibilitatea unui colaps economic – vom înţelege şi schimbările care vor avea loc în viitorul apropiat. Cu alte cuvinte, vom putea anticipa încă de pe acum lumea de după coronavirus.

Cum va arăta aşadar această nouă lume?

În primul rând, ea va fi mult mai digitalizată decât cea de până acum – pentru că digitalizarea permite menţinerea interacţiunilor dintre oameni, dar şi crearea unei distanţe fizice între ei. Cu alte cuvinte, ea permite funcţionarea organizaţiilor (publice sau private) în condiţii de distanţare socială.

După coronavirus vom vedea aşadar din ce în ce mai multe guverne virtuale – guverne care îşi îndeplinesc funcţiile atribuite lor prin Constituţii fără să fie nevoie ca membrii lor să se reunească într-un sediu fizic şi să discute faţă în faţă.

La fel, vom vedea din ce în ce mai multe parlamente virtuale. Nu va mai fi nevoie ca parlamentarii să se reunească într-o clădire pentru a dezbate şi a vota proiecte de legi. Va fi suficient ca ei să se reunească virtual, pe o platformă digitală. Cum deplasarea la sediul în care rezidă puterea politică (de regulă, capitala statului) nu va mai fi necesară, parlamentarii îşi vor putea dedica mai mult timp activităţilor din circumscripţia în care au fost aleşi.

Iarăşi, digitalizarea administraţiilor publice locale şi centrale va deveni parte din standardele de bună guvernare, pentru ca cetăţenii să poată avea acces non-stop şi de la distanţă la serviciile publice de care au nevoie.

În fine, alegerile însele vor deveni virtuale, în sensul că votul electronic va deveni noua normă, pentru a evita aglomerările fizice din secţiile de votare tradiţionale – şi, mai ales, pentru a ne putea exercita dreptul de vot şi dreptul de a fi ales chiar şi în condiţii de pandemie.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist

Publicitate și alte recomandări video