De Sănătate

Punem punctul pe știi

După ieșirea din maternitate, medicul de familie face două vizite la domiciliu: când și cum trebuie consultat un specialist în primii doi ani de viață

miercuri, 28 august 2024, 03:00
4 MIN
 După ieșirea din maternitate, medicul de familie face două vizite la domiciliu: când și cum trebuie consultat un specialist în primii doi ani de viață

Unul dintre cei mai importanți pași pe care-l fac părinții unui nou-născut este să creeze o legătură stabilă cu medicul de familie, pentru a avea un ajutor în primele luni de viață ale celui mic. Astfel că, după externarea din maternitate, nou-născutul are parte de prima întâlnire cu medicul de familie chiar la domiciliul familiei, medicul deplasându-se până acolo.

Citiți aici integral „Ziarul de Sănătate” nr. 21

În timpul acestei vizite, sunt oferite sfaturi esențiale despre alăptare, dezvoltarea copilului și aspectele pe care, mai ales părinții aflați la primul copil, ar trebui să le cunoască pentru a înțelege procesul de creștere. Părinții sunt informați despre ce va urma în perioada imediat următoare, astfel încât să fie pregătiți pentru schimbări și să abordeze cu încredere noile etape din viața copilului.

„Se efectuează două consultații la domiciliu, una la ieșirea din maternitate și alta la vârsta de o lună. După acestea, consultațiile ulterioare pentru monitorizarea copilului se desfășoară la cabinet. La prima vizită după ieșirea din maternitate, consultăm copilul și oferim ghidare anticipatorie explicând ce urmează să se întâmple și cum se va dezvolta copilul în perioada imediat următoare, oferind principalele repere de creștere”, a declarat prof.dr. Liviu Oprea, președinte al Colegiului Medicilor din România, filiala Iași.

Medicul a explicat că această consultație cuprinde mai multe etape. În primul rând, părinții primesc consiliere prin ghidare anticipatorie, adică li se explică ce se va întâmpla cu copilul în viitorul apropiat, pe termen de o lună, și li se oferă repere pentru creșterea și dezvoltarea copilului în primul an, astfel încât să aibă o idee clară despre ce să se aștepte. De asemenea, medicul le explică părinților ce suplimente trebuie să ia copilul în această perioadă, cum ar fi vitamina D (pe care o va lua timp de doi ani) și calciu, esențiale pentru prevenirea rahitismului.

Consiliere directă a mamei, inclusiv privind alăptarea

În plus, are loc o consiliere privind alăptarea, unde mamele sunt informate despre pozițiile corecte de alăptare, durata sesiunilor și cum să elimine aerul din stomacul bebelușului. Pe lângă toate aceste explicații, primul consult include și o evaluare completă a stării de sănătate a copilului.

„Negociem un moment potrivit pentru a vedea copilul, astfel încât atât mama, cât și tata să fie confortabili, iar noi să putem discuta cu ei și să consultăm copilul. În general, nu trebuie să se pregătească în mod special pentru această vizită. De obicei, la prima consultație, copilul nu are încă certificat de naștere, dar acesta va fi obținut în câteva zile. Părinții ne vor trimite documentele necesare, inclusiv cele de la maternitate și alte informații relevante. Nu este nimic complicat, doar aspecte administrative de bază. În medie, prima consultație durează aproximativ o oră, timp în care le explicăm părinților tot ce urmează să se întâmple. Discutăm despre igiena copilului, îngrijirea cordonului ombilical, când este sigur să facă baie și când este potrivit să iasă afară cu copilul. Monitorizarea creșterii se face în principal în a doua vizită a medicului de familie la domiciliu. Pe parcursul primului an, medicii urmăresc în primul rând dezvoltarea fizică a copilului și, în al doilea rând, dezvoltarea psihologică”, a mai precizat prof.dr. Liviu Oprea.

Medicul explică faptul că durerile pe care nou-născuții le simt din cauza colicilor sunt o parte normală a dezvoltării copilului și, deși pot fi stresante pentru părinți, nu reprezintă o afecțiune gravă. În general, se recomandă suplimente pentru colici și se oferă sfaturi despre cum să se facă masaj pe abdomenul copilului. Colicile sunt un proces fiziologic, un mod de adaptare a copilului la viața extrauterină, și nu indică o boală sau o problemă care ar putea pune în pericol copilul. De obicei, colicile apar în primele două săptămâni de viață și pot dura până la aproximativ două luni și jumătate, perioadă în care colonul copilului se populatează cu bacterii benefice pentru digestie.

„Sfătuim părinții să mențină copilul pe spate sau ușor înclinat pe laterală până când acesta învață să se întoarcă singur pe burtă. De asemenea, atunci când manipulează copilul, este important să-l sprijine de cap, deoarece nou-născutul nu își poate susține capul imediat după naștere și nici în prima lună. Le explicăm părinților cum se va dezvolta copilul și cum se vor întări mușchii, începând de la cap și continuând spre restul corpului”, a mai punctat prof.dr. Liviu Oprea.

Creșterea copilului va fi monitorizată până la vârsta de trei ani. Astfel, consultațiile nu se limitează doar la ieșirea din maternitate și la o lună, ci se extind și la două luni, patru luni, șase luni, nouă luni, 11 luni, 12 luni, 15 luni și 18 luni. Primele două consultații au loc la domiciliu, iar restul se desfășoară la cabinet, conform schemei de monitorizare. După ce copilul împlinește patru ani, consultațiile cu medicul de familie se fac o dată pe an.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii