După liceul militar
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

După liceul militar

GALERIE
radu parpauta
  • radu parpauta
- +

... Am venit cu coada între picioare de la liceul militar. Am pierdut un an. De ce? S-a întâmplat aşa (dar eu nu cred că s-a întâmplat, am aproape convingerea că a fost premeditat, să mă înveţe minte să nu mă mai retrag de la măreţul liceu) pentru că s-a întârziat cu trimiterea situaţiei mele la învăţătură de la liceul milităros. În aceste condiţii, directorii de la liceele din Iaşi nu au acceptat să mă înscriu. Tata a încercat la mai multe licee - nimic.

Starea mea psihică era destul de proastă, ca să nu spun catastrofală. Am ajutat acasă pe părinţi la treburile agricole. Pe lângă asta, am citit o grămadă de cărţi. Cele mai multe de literatură. De pe atunci îmi trecea prin cap să mă apuc de scris. Aveam tot felul de idei. Dar nu îndrăzneam încă. Aveam în cap îndemnul doamnei Zvorişteanu, diriginta mea. Scrisesem o compunere pe temă liberă în clasa a opta. Nu mai ţin minte ce scrisesem în acea compunere, dar buna doamnă Zvorişteanu m-a lăudat şi mi-a umplut inima cu acea căldură de care are nevoie orice scriitor din când în când. Mai ales la vârste tinere.

Bun. În anul următor urma să mă înscriu la vreun liceu din Iaşi (tata hotăra totul, mama îl susţinea). Am mers mai întâi la liceul de informatică, care s-a înfiinţat în anul acela. Să spun drept, m-am temut de un eşec. Erau mulţi pe un loc, iar eşecul meu de la liceul militar mă făcea să fiu foarte precaut. Am renunţat să dau examen acolo. Acum mă gândesc că am făcut bine - nu era de nasul meu matematica, fizica şi chestiile astea. Pe atunci nu eram cu totul conştient de asta, dar... o simţeam.

Tata nu mă ierta. Mama era mai rezervată. Tata:

- Ce vrei, să lucrezi la vreo uzină? - mi-a zis la nervi.

- Da, - i-am răspuns îngâmfat şi tot la nervi. Că al naibii mai semănam cu tata.

Şi tata, de cuvânt, a mers la CFS (Combinatul de Fibre Sintetice, zis şi Combinatul de Fete Sifilitice) şi a vorbit cu o rudă de-a noastră care era inginer acolo.

- N-o să aibă probleme - a zis acesta. Aici se dă un examen de formă. Iar el, cu şcoala lui, le trece fără probleme.

Cu toate acestea, în ultimul moment am renunţat să mai intru la CFS. Ceva mă reţinea. Să fi fost o încredere mare în „steaua” mea? Sau aşa a fost să fie? O lăsasem mai moale cu „ambâţul” meu, nu mă mai încontram cu tata. Şi tatei îi trecuseră nervii.

În aceste condiţii, am stat acasă. Cu ruşine în faţa satului şi muncind din răsputeri, ca să mă răscumpăr cumva, probabil acesta era sentimentul care mă mâna. Ţin minte că tata luase „în acord” jumătate de hectar de porumb de la CAP. Oamenii erau mulţumiţi în anii aceia, erau primii ani ai lui Ceaşcă, anii '70. Pe urmă s-a dus şi „acordul”, le-o fi fost frică ca nu care cumva să se înavuţească ţăranii.

Prăşeam porumbul după ce mai întâi trecuse cu prăşitoarea mecanică. Erau de tot, şase rânduri lungi - jumătate de hectar. Prăşeai în soare până îţi ieşea limba de un cot. Ca să treacă timpul mai repede, câte unul povestea câte ceva. Când simţeam adierea bâhlită a Bahluiului, răsuflam uşuraţi - ştiam că ne apropiam de capătul rândului.

Dar să mă întorc. În anul următor, am ales până la urmă liceul „Emil Racoviţă” dintr-un motiv foarte precis şi pragmatic - era cel mai apropiat ca să fac naveta de la Tomeşti. Acolo am dat peste verişoara mea Angela, care locuia la doi paşi de noi, şi peste Lili, care s-a căsătorit după aceea cu Antoneta, altă verişoară a mea. Mai făceam naveta cu Lucica şi cu Matran, ambii din Vlădiceni. Coboram din tramvai la capătul zonei industriale, Lucica şi Matran o luau pe jos spre Vlădiceni, iar noi ceilalţi luam autobuzul spre Tomeşti. Drumul era cam obositor, dar destul de vesel: ne cunoşteam cu toţii între noi, ne ţineam numai de poante şi glume. Cinstit vorbind, lăsam învăţătura pe planul al doilea. Rezultatele mele au scăzut simţitor din an în an. Acasă nu mă verifica nimeni. Aveau încredere în mine. Aiurea-n tramvai! Ce încredere să aibă! Eram un aiurit, un copchil fără o direcţie clară.

Rezultatele mele au tot scăzut, iar în anul al treilea am rămas corigent la chimie. Asta numai şi numai din cauza mea. Doamna Brehuescu, o unguroaică măritată pe la Iaşi cu un mare mahăr de la partid, a fost doar motivul. Nu mă deranja, Doamne fereşte, faptul că era unguroaică, n-am avut niciodată astfel de apucături urâte, ci mă înfuria atitudinea ei teribil de ironică şi de luare peste picior. Bineînţeles, dumneaei nu avea de unde să ştie, dar eu aveam un ego „supraponderal”, ca să zic aşa, şi nu suportam ironiile ei. Eram extrem de orgolios, ce să fac! Viaţa, încetul cu încetul, m-a mai temperat.

De aceea nu voiam să învăţ la chimie. „Înţepăturile” ei benigne mă făceau să văd roşu înaintea ochilor. M-a lăsat corigent, n-a avut ce face.

 - Hai, măi, spune ceva, că mi-ai stricat tot concediul. Voiam să mergem la mare. Iar acuma trebuie să vin la corigenţe pentru tine.

Însă eu - nimic. Dădeam ca boul cu cornul în ţărnă. Până la urmă m-a lăsat corigent şi tot a plecat la mare. Am dat corigenţa cu altcineva. Bineînţeles, a fost o formalitate.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Aukus-ul şi starea relaţiilor transatlantice

Alexandru LĂZESCU

Aukus-ul şi starea relaţiilor transatlantice

Ambiţiile Franţei de a determina decuplarea UE de Statele Unite, în baza conceptului „autonomie strategică”, şi de adoptare a unei poziţii neutre în competiţia geopolitică dintre America şi China, în coroborare cu focalizarea Washingtonului pe zona Indo-Pacifică, riscă să divizeze serios Europa şi să fractureze grav relaţia transatlantică.

Filmuletul zilei

opinii

Un geniu

Nichita DANILOV

Un geniu

Aici ar trebui să depună jurământul atât preşedintele, cât şi tot guvernul României, a spus el. Da, aici, în fosta închisoare de la Sighet, unde se mai aud scâncetele şi urletele foştilor deţinuţi politici care au fost supuşi la privaţiuni şi chinuri inimaginabile, tocmai ca să avem acum o temelie pentru a ne clădi noua democraţie şi noua societate...

Practicile mele agricole

Michael ASTNER

Practicile mele agricole

Zilele trecute, pe când culegeam strugurii reci de la ploaie şi burniţă ba din vârf de vişin (unde s-a căţărat fraga neagră), ba din corzile tăiate cu crăci de vişin cu tot, deci la sol, mi-am adus aminte de copilărie, când, cam tot în perioada asta, eram duşi, după doar două săptămâni de şcoală, la practică agricolă.

Etimologicale pescăreşti (VIII)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (VIII)

A venit acum momentul ca să dedic câteva paragrafe admirabilei lotci lipoveneşti, indisolubil legată în memoria mea afectivă de explorarea apelor Dunării, pentru pescuit sau în alte scopuri.

pulspulspuls

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Pentru că tot a făcut Şoşoaca cinste târgului care a ales-o anul trecut senatoare, venind la hramul Sfintei şi făcând şi olecuţă de circ, am zic că nu ar strica să vă prezentăm o fotografie mai de arhivă, din colecţia rară, că ar fi multe de comentat şi, mai ales, de băgat la cap dacă vrem să ştim de unde şi de către cine ne-a fost paraşutată pe listeaceastă revelaţie politică. 

Caricatura zilei

Sochoauxă

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.