
După România și Republica Moldova se retrage din concursul muzical Eurovision 2025: „Selecţia a evidenţiat o scădere a interesului publicului şi a calităţii generale a pieselor”

Republica Moldova se retrage din concursul muzical Eurovision 2025. Decizia a fost luată „în urma unei analize detaliate a situaţiei actuale, precum şi a provocărilor economice, administrative şi artistice”, au precizat organizatorii.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Moldova 1 va transmite în direct cele două semifinale şi marea finală de la Basel, între 13 şi 17 mai. Anunţul a fost făcut miercuri de directorul Televiziunii naţionale Moldova 1, Corneliu Durnescu, şi şefa Delegaţiei Eurovision Moldova, Daniela Crudu.
„Decizia nu a fost una uşoară, dar necesară în contextul actual. Selecţia naţională din acest an a evidenţiat anumite provocări, inclusiv o scădere a interesului publicului şi a calităţii generale a pieselor şi prestaţiilor artistice. Acest fapt a generat o percepţie negativă în rândul specialiştilor şi al publicului, subliniind necesitatea unei reforme substanţiale în procesul de selecţie”, a declarat directorul Moldova 1, Corneliu Durnescu.
El a precizat că TRM îşi propune să revizuiască criteriile şi metodologia de selecţie, pentru a încuraja o participare mai largă a artiştilor talentaţi şi pentru a oferi o reprezentare culturală mai consistentă şi competitivă pe scena internaţională. „Am consultat specialişti din domeniul muzical, iar majoritatea au exprimat rezerve serioase cu privire la participarea Moldovei în acest an, în asentiment exact cu opinia juriului pe care TRM l-a selectat pentru această ediţie. Respectăm opiniile profesioniştilor şi publicului larg, şi înţelegem că trebuie să luăm decizii responsabile”, a menţionat Corneliu Durnescu.
- Citește și: Un nou scandal la Eurovision: Joost Klein, concurentul descalificat, riscă să fie acuzat
Potrivit directorului Moldova 1, competiţia Eurovision implică costuri mari, inclusiv pentru organizarea finalei naţionale, producţia show-ului, promovarea artistului, deplasările şi cazarea echipei, producţia scenică, echipamentele tehnice şi alte cheltuieli asociate.
Taxa de participare a Republicii Moldova comunicată de European Broadcasting Union (EBU) constituie 21.486 de euro, şi nu 176.000 de euro, cum s-a vehiculat în spaţiul public, a subliniat Corneliu Durnescu.
România s-a retras în 2024
România a decis cu un an înaintea Republici Moldova să renunțe la Eurovision, invocând, de asemenea, lipsa banilor. TVR anunța, în ianuarie 2024, că decizia a fost luată de Consiliul de Administrație a televiziunii publice pe motiv că bugetul „nu conține suficiente fonduri pentru a garanta participarea României conform standardelor tot mai ridicate ale concursului internațional”.
Decizia de neparticipare a fost menținută și în 2025. Ultima ediție a Eurovision la care România a participat este cea din 2023, însă nu a reușit să se califice în finală.
Publicitate și alte recomandări video