DUREROS! Jericho, fratele leului Cecil, a fost şi el ucis ilegal în Zimbabwe
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 14.05.2021

DUREROS! Jericho, fratele leului Cecil, a fost şi el ucis ilegal în Zimbabwe

GALERIE
Cecil-and-Jericho
  • Cecil-and-Jericho
- +

Fratele leului Cecil, ucis săptămâna aceasta în mod ilegal de către un stomatolog american, a fost ucis şi el, sâmbătă, în Parcul Naţional Hwange, în Zimbabwe, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul parcului.

Fratele lui Cecil - Jericho - a fost ucis tot ilegal, afirmă oficialul citat.

Jericho a fost împuşcat de către un vânător care opera ilegal, a declarat Johnny Rodrigues, directorul Centrului de comandă pentru conservare din Zimbabwe.

Cecil a fost ucis ilegal, provocând un val de furie în întreaga lume, deoarece era un animal protejat.

Autorităţile locale cer extrădarea stomatologului american Walter Palmer, pe care-l acuză că a participat împreună cu alţii la o vânătoare ilegală a leului.

"Cu un dezgust şi o tristeţe imese, (anunţăm că) tocmai am fost informaţi că Jericho, fratele lui Cecil, a fost ucis astăzi (sâmbătă) la ora (locală) 16.00 (17.00, ora României)", a anunţat Centrul sâmbătă, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

"Inimile noastre sunt zdrobite", a adăugat Centrul.

Jericho era considerat îngrijitorul şi apărătorul puilor lui Cecil, însă şansa de a supravieţui a acestora nu era clară imediat după uciderea leului.

Unii dintre pui ar putea fi ai lui Jericho, a declarat David Macdonald, directorul Unităţii de cercetare în domeniul conservării faunei de la Oxford, care l-a studiat pe Cecil.

Coaliţii de masculi, adesea între fraţi, controlează grupurile formate în jurul femelelor, în societatea leilor, şi le protejează de ameninţarea pe care o reprezintă lei masculi din afara grupului, a declarat cercetătorul.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Este nevoie de consultanţă din partea fostei soţii a lui Relu Fenechiu

Toni HRIŢAC

Este nevoie de consultanţă din partea fostei soţii a lui Relu Fenechiu

Când interesul privat este mare, iar responsabilitate aproape inexistentă, expertiza liberalilor urcă la cote ameţitoare. Când urgenţa publică cere însă sacrificiu, iniţiativa lor dispare. Reglementările devin sfinte. Lipsa de iniţiativă a autorităţilor în vremuri cu totul excepţionale ar intra mai degrabă la zădărnicirea combaterii bolilor decât nepurtarea măştilor.

Filmuletul zilei

opinii

„Viaţa mea e un roman”

Alexandru CĂLINESCU

„Viaţa mea e un roman”

Am expus aici o părere strict personală. Şi ca să nu existe nici o ambiguitate: nu ţin jurnal, nu-mi voi scrie memoriile, dar citesc cu plăcere şi cu interes - atunci când merită - jurnale şi memorii.

Lenin şi Ştefan cel Mare

Radu POPESCU

Lenin şi Ştefan cel Mare

Socialiştii şi medalia de AUR.

Complexul Cultural Ieşean

George PLEȘU

Complexul Cultural Ieşean

În timpul unei dezbaterii pe care am organizat-o anul trecut, intitulată „Cultura şi oraşul”, l-am întrebat pe Ştefan Teişanu, directorului Centrului Cultural Clujean, despre oportunitatea înfiinţării unei astfel de instituţii la Iaşi. Răspunsul primit a deranjat orgoliile unei părţi din publicul prezent, dar a atins un subiect sensibil, pe care rar avem curajul să-l abordăm pe plan local. Astfel, în glumă, a sugerat ca instituţia similară din Iaşi să fie numită „Complexul Cultural Ieşean”, cu referire la modul în care fosta capitală culturală a României se raportează la statutul demult pierdut.

pulspulspuls

Mr Ciorăpel de la Iaşi

Mr Ciorăpel de la Iaşi

Iacătă, dragilor, că nu degeaba îl remarcam aicea la rubricuţă în Postul Mare pe junele conţilier USR de 26 de ani în comiţia Cozetei, la ieşirea de la negocierile cu Chirica, pe viitorul acuzat de trădare Mr. Ciorăpel! 

Caricatura zilei

Fără amendă

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.