Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Duşmanii democraţiei

GALERIE
Alexandru-Calinescu
  • Alexandru-Calinescu
- +

„China e altceva”? Nu: e un regim comunist dur, o ţară a partidului unic şi în care mişcările fiecărui cetăţean sunt strict supravegheate. O victorie a „modelului” chinez ne-ar readuce în punctul din care am sperat că ne-am desprins.

Da, recunosc, am fost prea optimist, prea încrezător în 1989 şi în anii imediat următori. În 1989 regimurile comuniste se prăbuşeau unul după altul, în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, apoi în ţările baltice şi, în sfârşit, în Uniunea Sovietică. Mi se părea (dar eram foarte mulţi care încercam acelaşi sentiment) că aveam a face cu un drum fără întoarcere, că victoria democraţiei nu poate fi decât totală. Aveam să constat, în timp, că dacă o revenire la comunism în ţările Europei răsăritene pare practic imposibilă, în schimb ideile stângiste s-au dovedit a avea viaţă lungă, cam peste tot în Europa (dar cu precădere în cea occidentală) precum şi peste ocean. În entuziasmul molipsitor de acum trei decenii scăpam din vedere şi alte aspecte care s-au dovedit ulterior importante. Rămâneau pe glob mai multe ţări comuniste, China în primul rând, apoi Coreea de Nord, Cuba, Vietnam, la care s-au adăugat regimuri marxiste precum cel din Venezuela, care au reuşit ca, într-un timp record, să ruineze economia ţărilor unde se instalaseră. În Coreea de Nord, lider e un dement care a construit o industrie militară de temut şi care lansează tot timpul rachete, cu nonşalanţa cu care copiii se joacă aruncând avioane de hârtie. Rusia a traversat o lungă perioadă de criză (din care de fapt n-a ieşit cu totul) şi a involuat către un regim autoritar, ce seamănă tot mai mult cu URSS-ul de odinioară. E limpede că figurile tutelare ale lui Putin sunt Stalin şi Ivan cel Groaznic; dacă nu mai putem vorbi de o doctrină comunistă, întrucât marxismul pare să fi fost evacuat, în schimb practicile vechiului regim sunt omniprezente, de la acapararea prin violenţă a unor teritorii străine, până la sugrumarea, prin teroare, a oricărei mişcări de opoziţie.

China este însă astăzi, cu siguranţă, marele pericol. Occidentul i-a rezervat multă vreme un tratament de favoare, pentru că a văzut-o ca o contrapondere la Rusia. Chinezii au profitat din plin de bunăvoinţa occidentală, practicând în plus, pe scară largă, furtul de tehnologie. China a devenit o putere economică şi militară uriaşă: are resurse umane nelimitate, a pus la punct un sistem de control al populaţiei fără echivalent în lume. Unde mai pui că are şi admiratori în Europa, aşa cum a avut şi în timpul aşa-zisei Revoluţii culturale. Dacă ridici obiecţii, dacă declari că China este o dictatură, admiratorul îţi spune imediat: „Nu, nu, China e altceva!”, acest „altceva” fiind de natură absolut misterioasă, o însuşire pe care nu o percep decât cei aleşi. Pekinul îi tolerează pe – şi se serveşte de – miliardari, aşa cum Kremlinul se serveşte de oligarhi după ce i-a pus pe oligarhii rebeli cu botul pe labe (asta în cel mai bun caz: pe unii i-a trimis pe lumea cealaltă). Partidul comunist chinez stăpâneşte ţara cu o mână de fier şi sufocă din faşă orice disidenţă. Modul în care a redus la tăcere opoziţia din Hong Kong arată că nu este dispus să facă nicio concesie.

Ce semnificaţie are întâlnirea dintre Putin şi Xi Jinping? Un articol recent (în Le Figaro din 20 martie) al lui Thierry Wolton propune câteva interpretări interesante. Înainte de orice, nu trebuie să uităm că Moscova şi Pekinul au un duşman comun: democraţiile occidentale. În ce priveşte invadarea Ucrainei, China, crede Wolton, are interes ca războiul să dureze: Occidentul este astfel slăbit economic, datorită şi ajutorului pe care îl acordă Ucrainei, iar implicarea lui în conflict i-ar permite Chinei să declanşeze operaţia de ocupare a Taiwanului, mizând pe faptul că occidentalii nu se vor putea angaja pe două fronturi. Taiwanul este pentru Pekin o adevărată obsesie, în primul rând deoarece e o democraţie şi dă un prost exemplu chinezilor de pe continent (aşa cum o Ucraină democratică şi europeană e un prost exemplu pentru ruşi – cititorii au pus, cu siguranţă, ghilimelele de rigoare). Dar ambiţiile Chinei ţintesc mai sus: ea vrea să instaureze o nouă ordine mondială în care să joace un rol central. O perspectivă care, mărturisesc, mă crispează.

„China e altceva”? Nu: e un regim comunist dur, o ţară a partidului unic şi în care mişcările fiecărui cetăţean sunt strict supravegheate. O victorie a „modelului” chinez ne-ar readuce în punctul din care am sperat că ne-am desprins.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri