„S-a cerut la mine în braţe şi când am luat-o n-a mai vrut să coboare în pătuţ“, povesteşte Luminiţa despre momentul în care şi-a văzut pentru prima dată fetiţa de suflet. Cu vreo trei luni înainte de acel moment primise un mail în care se povestea despre copiii din Secţia de Recuperare Pediatrică a Spitalului de Copii „Sf. Maria“. Se explica acolo despre cum copiii părăsiţi de familii sunt blocaţi în spital pentru că nu există locuri în centrele de plasament sau la asistenţii maternali, despre cum cei mici au întârzieri în dezvoltarea fizică şi cea psihică din cauza lipsei unei familii şi din cauză că sunt singuri. Luminiţa era la birou când a citit e-mailul. Nu cunoştea copiii, nu ştia prea bine nici de unde a venit e-mailul, dar a plâns. E o femeie puternică, a învăţat să lupte cu tot ce i-a dat viaţa până acum, însă a plâns în faţa unui e-mail. A decis că nu poate să stea cu mâinile încrucişate. S-a dus la spital să vadă despre ce e vorba. A luat cu ea hăinuţele pe care le folosise fetiţa ei de doi ani şi jumătate şi a vrut să le lase pentru copiii mai puţin norocoşi. Nu s-a putut însă. Politica spitalului nu permite acest tip de ajutor. Nu s-a lăsat descurajată. Luminiţa s-a întors cu pamperşi şi alte lucruri necesare copiilor. A fost lăsată apoi să vadă copilaşii şi atunci s-a întâlnit prima dată cu fetiţa de un an şi două luni. Copilul a zâmbit când a văzut-o şi a întins mâinile spre ea. A luat-o atunci în braţe şi a ştiut că va schimba ceva în viaţa copilului care încă nu ştia să zică „mama“. I s-a rupt sufletul când a trebuit să plece din secţie. A vorbit cu soţul şi au decis că pot face mai mult. Au depus cerere de luare în plasament familial la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi. Ştiau că nu le va fi uşor cu doi copii mici, însă au simţit că asta trebuie să facă. A doua zi după depunerea cererii, Luminiţa a aflat că este însărcinată pentru a doua oară. „A fost o surpriză. Sarcina nu fusese planificată. Am avut destul de multe probleme cu fetiţa noastră aşa că nu ne propusesem să mai avem încă un copil. Dar a venit şi suntem extrem de bucuroşi că vom avea şi un băieţel“, spune tânăra de 38 de ani.

 

 

Ziua în care fetiţa din spital a venit pentru prima dată acasă la noii săi părinţi, în Lunca Cetăţuii, a fost ziua în care familia Borcilă s-a întregit. Casa e plină de veselie acum şi cele două fetiţe se poartă de parcă au fost împreună de la început. „Fetiţa noastră a adoptat-o imediat pe micuţa din spital. Se joacă mereu împreună, se pupă şi orice face una face şi cealaltă. Nu le mai pot despărţi“, povesteşte mama. Când au adus-o acasă pe fetiţa din spital, în prima seară Luminiţa a luat-o în braţe să-i dea lapte. „O ţineam în braţe şi o mângâiam uşor pe faţă. A ridicat mânuţa şi mi-a prins palma, parcă vrând s-o oprească pe faţa ei. Nici nu ştiu cum să explic ce-am simţit atunci. E un sentiment extraordinar şi poate atunci mi-am dat seama cât de mult contează pentru aceşti copii să aibă o familie. Trebuie ajutaţi. Chiar trebuie“, spune Luminiţa. Cei doi tineri ştiu că multora le e frică de moştenirea genetică pe care ar putea să o aibă copiii abandonaţi prin spitale. Ei n-au simţit asta. „Familia a lăsat-o în spital pentru că n-aveau cu ce să o crească. De ce să-mi fie frică?! Cred cu tărie că cel mai important e cum creşti un copil, educaţia pe care i-o dai, principiile după care te ghidezi tu şi pe care i le transmiţi în viaţa de zi cu zi. Moştenirea genetică e doar o mică parte din omul care va fi la un moment dat copilul de acum“, a adăugat femeia.

 

 

Micuţa deja arată o ambiţie mare. Deşi lipsită până acum de îndrumarea şi căldura unei familii sau poate tocmai din această cauză, copilul deja încearcă să se descurce singur. Mica luptătoare s-a străduit să se menţină singură în picioare încă din primele zile în noua familie. S-a ridicat, a căzut, s-a ridicat din nou, iar a căzut, însă n-a renunţat până nu a reuşit să rămână în picioare suficient timp încât să fie văzută de părinţii de suflet. Se trezeşte râzând în fiecare dimineaţă şi s-a ataşat atât de mult de noua familie încât plânge dacă tatăl pleacă la muncă fără să o îmbrăţişeze. Cei doi tineri nu intenţionează să o adopte, cel puţin deocamdată, vor doar să aibă grijă de ea. Exact cum au făcut pentru fetiţa lor naturală au procedat şi cu cealaltă. Au deschis un cont pe numele ei în care intră automat alocaţiile de la stat. Copilul va folosi acei bani atunci când va fi suficient de mare. Tinerii nu au vrut să primească niciun ban de la DGASPC pentru că au luat copilul acasă. Dacă la un moment dat familia naturală se va întoarce şi-şi va dori copilul înapoi, atunci se va ţine cont de ce vrea fetiţa. „Nu vreau să o despart de părinţii ei. Ea va hotărî dacă se va întoarce la familia naturală sau nu. Dacă binele copilului ar fi să plece, atunci o vom lăsa să plece. Până atunci însă, e copilul nostru. Noi am vrut doar să ajutăm un suflet, nu ne-a fost frică şi nu trebuie să se teamă nimeni de o astfel de decizie. Casa noastră e plină de veselie acum, suntem o familie împlinită“, a mai spus tânăra mamă. Peste câteva luni familia va creşte din nou, după ce Luminiţa va da naştere unui băieţel. Cei doi tineri nu vor renunţa însă la fetiţa luată din spital şi o vor creşte atât timp cât va avea nevoie.

 

 

Secţia de Recuperare Pediatrică din cadrul Spitalului de Copii „Sf. Maria“ colaborează în mod constant cu DGASPC, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre copiii internaţi aici sunt abandonaţi de către părinţi. De asemenea, unii dintre bebeluşi au şi probleme de sănătate, dar mai ales carenţe afective. Personalul angajat în spital este foarte puţin şi foarte solicitat, astfel că celor mici le lipseşte căldura şi afecţiunea unei familii. În acelaşi timp, psihologii spun că un copil se dezvoltă mai armonios şi învaţă lucruri mult mai repede atunci când nu este singur. „Fetiţa mea naturală a reacţionat foarte bine la cealaltă. Acum fac mereu aceleaşi lucruri. Dacă până acum făcea mofturi în diverse situaţii, când o vede pe noua ei soră, fetiţa mea nu se mai alintă. Se înţeleg foarte bine şi le place să fie împreună, să facă aceleaşi lucruri“, a mai spus Luminiţa. Mereu sunt internaţi în Secţia de Recuperare Pediatrică zeci de copii care au nevoie de o familie. „Cei care vor să ajute aceşti copii o pot face cu o cerere de acordare a unui minor în regim de plasament familial. Cererea se face către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, la ea ataşându-se copii după mai multe acte. Se face o anchetă socială şi dacă reprezentanţii DGASPC consideră că în familia respectivă există condiţii pentru creşterea acelui copil, se aprobă încredinţarea“, a declarat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC. În cazul plasamentului familial, decizia nu este definitivă, el putând fi revocat în momentul în care familia doreşte să renunţe la copil sau se găseşte o soluţie alternativă, fie adopţie, fie reintegrarea în familia naturală.