Echipajul SpaceX Polaris Dawn s-a întors acasă după o misiune istorică

duminică, 15 septembrie 2024, 13:20
2 MIN
 Echipajul SpaceX Polaris Dawn s-a întors acasă după o misiune istorică

Echipajul Polaris Dawn al SpaceX s-a întors acasă, încheind o misiune de cinci zile pe orbită – care a inclus prima ieşire privată în spaţiu din lume – aterizând în Golful Mexic, potrivit CNN.

Capsula Crew Dragon care transporta patru astronauţi a aterizat în largul coastei Dry Tortugas, Florida, duminică la ora 3:37 a.m. ET.

Misiunea Polaris Dawn a intrat în istorie deoarece a atins o altitudine mai mare decât a călătorit orice om în ultimele cinci decenii. O ieşire în spaţiu efectuată joi dimineaţa a marcat, de asemenea, prima dată când un astfel de efort a fost finalizat de o misiune finanţată şi operată privat.

Dar întoarcerea pe Pământ este una dintre cele mai periculoase etape ale oricărei misiuni spaţiale.

Pentru a ajunge în siguranţă acasă, capsula Crew Dragon a efectuat ceea ce se numeşte „ardere de de-orbitare”, orientându-se în timp ce se pregătea să treacă prin cea mai groasă parte a atmosferei terestre.

Nava spaţială a atins apoi temperaturi extrem de ridicate – de până la 1.900 de grade Celsius (3.500 de grade Fahrenheit) – din cauza presiunii şi a frecării cauzate de impactul cu aerul în timp ce încă se deplasa cu aproximativ 27.000 de kilometri pe oră. Cu toate acestea, echipajul ar fi trebuit să rămână la temperaturi confortabile, protejat de scutul termic al Crew Dragon, care se află pe partea inferioară a capsulei cu o lăţime de 4 metri.

După ce a ajuns în ocean, nava spaţială va pluti pentru scurt timp, în timp ce echipele de salvare care aşteaptă în apropiere se pregătesc să o scoată din ocean şi să o urce pe o barcă specială, denumită „cuibul dragonului”. Acolo vor avea loc ultimele verificări de siguranţă înainte ca echipajul să poată debarca din capsulă.

Din echipajul Polaris Dawn fac parte comandantul misiunii, Jared Isaacman, directorul general miliardar al companiei financiare Shift4 Payments, prietenul său apropiat şi fostul pilot al US Air Force Scott „Kidd” Poteet şi inginerii de operaţiuni ai SpaceX Anna Menon şi Sarah Gillis.

Cvartetul a dat startul acestei misiuni prin doborârea unui record de altitudine, atingând o orbită în jurul Pământului care s-a întins până la 1.400 kilometri. Aceasta este cea mai înaltă orbită terestră parcursă vreodată de oameni, doborând recordul stabilit în 1966 de misiunea Gemini 11 a NASA, care a atins 1.373 kilometri.

Apogeul echipajului – sau cel mai îndepărtat punct de Pământ – a făcut ca Gillis şi Menon să fie primele femei care au zburat vreodată atât de departe de planeta noastră.

De asemenea, apogeul a marcat cea mai îndepărtată călătorie a unui om de la încheierea programului Apollo al NASA în 1972.

 

Citește și: 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii