Economia Ucrainei a crescut cu 3,7% în trimestrul doi din 2024. Exporturile au atins nivelul dinaintea războiului

marți, 10 septembrie 2024, 19:54
1 MIN
 Economia Ucrainei a crescut cu 3,7% în trimestrul doi din 2024. Exporturile au atins nivelul dinaintea războiului

Economia Ucrainei a crescut cu 3,7% în trimestrul doi din 2024, în timp ce nivelul inflaţiei a rămas modest, a anunţat marţi premierul Denis Şmîhal, transmite Reuters.

Exporturile înregistrează o creştere solidă şi au atins deja nivelul de dinaintea războiului, a declarat oficialul la o conferinţă de presă.

De asemenea, Denis Şmîhal a anunţat că Ucraina este în stadiul final al negocierilor cu partenerii europeni pentru a-şi majora importurile de energie la 2,2 gigawaţi (GW), de la 1,7 GW.

În pofida războiului în care se află cu Rusia, de peste doi ani, economia Ucrainei a fost „mai rezilientă faţă de aşteptări” în primul trimestru din 2024, cu o creştere „solidă, o dezinflaţie continuă şi menţinerea unor rezerve adecvate”, aprecia recent Fondul Monetar Internaţional. Însă, perspectivele pentru restul anului şi pentru 2025 s-au înrăutăţit, în mare parte din cauza atacurilor devastatoare asupra infrastructurii energetice ucrainene şi a incertitudinilor legate de durata războiului, atenţionează FMI. AGERPRES

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii