anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 17.08.2022

Educaţia colaterală

GALERIE
briscan zara
  • briscan zara
- +

Lăsaţi copiii să încerce singuri, lăsaţi-i să se dea cu capul de perete, să simtă durerea, învăţaţi-i să se aştepte la greşeli şi la lucruri imprevizibile şi să se adapteze, altfel nu vor ajunge adulţi deplini şi independenţi, iar lumea rea şi crudă prin natura ei îi va face nefericiţi.

Se spune pe drept cuvânt că lucrurile învăţate de un copil în primii ani de viaţă reprezintă baza educaţiei lui. Tot ce urmează se construieşte de acolo, de la cei şapte ani de-acasă. Cu toate astea situaţia e un pic mai complicată decât atât. Atunci când omul trăia în aceeaşi comunitate toată viaţa lui, un sat, de exemplu, sau un târguşor cu puţini oameni, era foarte posibil ca nivelul său de educaţie să nu se îndepărteze prea mult de cel din primii ani. Nu existau influenţe şi tentaţii atât de multe şi diverse ca să le dea peste cap întregul sistem de valori pe care i le-au impus părinţii şi comunitatea. Nu vorbesc încă de şcoală aici.

Astăzi lucrurile s-au complicat tare de tot. Psihologic vorbind primii ani de viaţă ne marchează tot restul zilelor, dar practic nimic nu e sigur, totul e relativ şi predispus schimbărilor drastice.

Primele experienţe şi învăţături lasă urme adânci în mintea şi memoria noastră. Urmează apoi şcoala unde primim în mod organizat informaţii despre lume care ne ajută în mod conştient, sigur şi organizat să evoluăm. Dar tot nu e suficient. Majoritatea oamenilor nu trăiesc doar cu ce au primit de acasă şi de la şcoală, aceştia sunt ghidaţi de cea mai mare şi cea mai importantă educaţie: „Şcoala veţi” (sic!). La români acest concept a devenit o instituţie în sine ce merită trecută pe lista aşezămintelor educaţionale naţionale, alături de liceu, facultate, doctorat etc. Şi au dreptate, aşa-numita „şcoală a vieţii” e cea mai importantă dintre toate şi e şi cea mai dotată dintre toate, are cărţi, material didactic uriaş, laboratoare de practică şi experimentare şi tot ce vrei. Lumea întreagă e sala de curs. E adevărat că e bine să ai şi altceva la mână, în „dosar”, pe lângă asta, ceva teorie ca să înţelegi mai uşor, să nu fie în capul tău o tablă goală, dar nu este în niciun caz obligatoriu.

Un om în timpul şcolii îşi petrece până la 7 ore la clasă, apoi încă 3, 4 acasă pentru teme, iar restul e liber. Libertatea asta poate fi însă de multe ori ca un fel de burete ce şterge lejer toate celelalte ore petrecute înainte, lăsând loc altor „lecţii” cu totul şi cu totul diferite cărora tânărul le acordă atenţie maximă.

Ca părinte încerci din răsputeri să îţi dai copilul la cele mai bune şcoli, să îl înveţi şi acasă lucruri pe care tu însuţi le-ai învăţat de la părinţi, şcoală sau pe propria piele, şi care te-au ajutat, dar odată ieşit pe uşă, nu mai poţi să faci nimic, lumea îl acaparează cu totul. Nu-l poţi ţine doar pentru tine, el pentru asta e făcut, pentru a se descurca singur.

Nu e corect, nu e cinstit, dar asta se întâmplă. Sunt atâtea exemple de copii bine crescuţi care odată ajunşi în anturajul nepotrivit sau diferit, se schimbă cu totul ajungând uneori de nerecunoscut. Sexul opus are o influenţă covârşitoare. Câţi băieţi nu au fost „prostiţi” de fete, „ameţiţi”, „vrăjiţi” încât au ajuns să se certe cu părinţii, să fugă de acasă, să facă lucruri pe care nu le-a anticipat nimeni, să urmeze căi de neimaginat, uneori ilegale, ciudate, strigătoare la cer. „Copilul acela nu mai e al nostru!”, strigă părinţii consternaţi. Ceva s-a întâmplat cu el, e de nerecunoscut. El de fapt e doar îndrăgostit, atâta tot, mai ţineţi minte cum e? De cineva sau de ceva...

Cu fetele este aceeaşi poveste. Acolo băieţii sunt „vrăjitorii” care sucesc mintea bietelor inocente aruncate într-o lume rea, murdară şi coruptă. Taţii turbează când îşi văd fiicele giugiulindu-se pe la colţuri cu „golanii” şi nu înţelege cum de s-a putut întâmpla aşa ceva.

Hormonii sunt principalii vinovaţi ai schimbărilor, de la ei porneşte toată nebunia, toată curiozitatea asta şi lăcomia de a cunoaşte şi de a căuta buclucul. De pe la 12-13 ani trebuie să ne luăm încetul cu încetul adio de la copiii pe care i-am crescut şi să fim pregătiţi pentru orice. Vor asimila fie că vor, fie că nu vor mentalităţi şi comportamente din exterior şi vor refuza din ce în ce mai vehement educaţia primită acasă ori la şcoală. Dorinţa de a se integra, de a fi la unison cu ceilalţi e mai puternică decât aceea de a nu-şi supăra familia.

Citisem undeva despre un copil care avea doi părinţi psihologi renumiţi. Aceştia l-au crescut după toate regulile teoretice ale psihologiei, învăţându-l bunele maniere, logica, cinstea, corectitudinea, comportamentul adecvat şi ca la carte în societate, în colectivitate. Copilul şi-a însuşit acea educaţie ca un elev exemplar, cuminte şi ascultător, dar când a venit vremea să fie dat la şcoală s-a întâmplat un dezastru: aproape toţi ceilalţi copii, care nu aveau nici pe departe educaţia lui, l-au tratat ca pe cel mai mare fraier picat din cer în clasa lor. Îi furau sau distrugeau obiectele, îl băteau, îl îmbrânceau, râdeau de el tot timpul pentru că bietul de el nu fusese învăţat de către părinţii specialişti cum să riposteze la atacuri de tot felul, inexplicabile ştiinţific, cum să reacţioneze la glume, când este tratat incorect. Colectivitatea l-a scos cu totul din zona lui de confort cunoscută, iar acolo, afară, era complet dezarmat. El spunea mulţumesc şi te rog frumos tuturor, fie că îi dădeau o scatoalcă peste ceafă, fie că îi mâncau pacheţelul, nu înjura, nu bătea, nu riposta cu nimic. Foarte curând a avut nevoie de psiholog, de un alt psiholog care să îl vindece de boala corectitudinii. Nu mai ştiu ce s-a întâmplat până la urmă, dar cu siguranţă acel copil a avut probleme de adaptare toată viaţa lui.

Educaţia organizată trebuie să existe, fără doar şi poate, atât în familie, cât şi la şcoală, iar aceasta trebuie să fie la cele mai înalte standarde pentru că ea înseamnă asimilarea unor experienţe şi dobândirea unor abilităţi care ajută individul enorm în viaţă. Nu trebuie însă neglijat cel de-al treilea tip de educaţie extracurriculară, „şcoala vieţii” fără de care celelalte dinainte îşi pot pierde valoarea sau aplicarea în practică. Nu există cursuri pentru aşa ceva, există doar dorinţa şi deschiderea spre orice, în principal spre greşeli.

Oricât de mult am dori să îi ferim, copiii trebuie să greşească, trebuie să încerce singuri să facă lucruri şi să eşueze. Prin greşeli şi durere se învaţă cel mai mult şi mai bine. Cine a greşit mult în viaţă e cel mai învăţat om. Cine a pierdut mult este un academician, un expert, un guru. Lăsaţi copiii să încerce singuri, lăsaţi-i să se dea cu capul de perete, să simtă durerea, învăţaţi-i să se aştepte la greşeli şi la lucruri imprevizibile şi să se adapteze, altfel nu vor ajunge adulţi deplini şi independenţi, iar lumea rea şi crudă prin natura ei îi va face nefericiţi.

Briscan Zara este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Rivalităţi globale (II)

Lucian DÎRDALA

Rivalităţi globale (II)

Este mult mai greu să articulezi, astăzi, o doctrină a îngrădirii, când ţintele ei sunt regimuri cu care nu demult Occidentul stătea - iar în anumite domenii, încă mai stă - la aceeaşi masă, tratându-le drept actori legitimi.

opinii

Provincialismul trufaş al capitalei

Florin CÎNTIC

Provincialismul trufaş al capitalei

Într-una dintre postările sale educative de pe FB, Dan Alexe sublinia că toţi avem accent şi că cel valah, „dă Bucureshti”, e unul dintre cele mai caraghioase, graiul obişnuit al respectivilor aborigeni fiind şi plin de greşeli de acord. Căci a fi provincial nu e o chestiune de plasare geografică, ci de educaţie, nu?

Caua şi politicaua

Radu PĂRPĂUȚĂ

Caua şi politicaua

Jivină fantastică caua/ e rudă cu bau-baua/ şi politicaua:/ sperie copiii: ai!/ fac pipi în pat: vai!/ Şi vrabia-i pui,/ dar dracul ştie de când îi,/ zice o zicală/ naţională./ 

Valori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu

Alex VASILIU

Valori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu

Siguranţă, sensibilitate, putere de adaptare, vecinătate netulburată a maturităţii. Sunt impresiile stabile de care am avut parte la primele audiţii ale pianistei Alexandra Dăriescu.

pulspulspuls

Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?

Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?

Multă lume ne-a tot întrebat în ultimele zile cum se face de declaraţiile liderului liberal de la Iaşi, dipotatul Muraru, legate de rotaţia premierilor între PSD şi PNL, au fost aşa de preluate şi mediatizate de tătă presa naţională, asta în timp ce până atunci dipotatul şi-n limbă dacă stătea nu relata nimeni nimicuţa despre el. 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.