Efecte secundare

M-am întâlnit, întâmplător, cu soția colegului meu de la Studii Culturale, Iorgu Spirituș. Femeia era praf. Mi-a mărturisit că tocmai îl internase pe Iorgu la Psihiatrie, în secția Obsesivi compulsivi. Ce se întâmplase? Iorgu a fost mereu, cel puțin în aparență, un tip echilibrat. Cam încăpățânat, însă fără excese, aș fi zis. Deși adept al lui Raymond Williams și mare admirator al masteratului (celebru) de la Birmingham, din 1964, masterat dedicat, cum se știe, pentru prima oară în lume, studiilor culturale, Spirituș nu accepta eticheta de „marxist”. Spunea, enervat, celor care-i aminteau de extracția filozofică a „culturalismului” european că habar n-au ideologie literară, că nu-l înțeleg pe Williams care, vezi bine, prin nuanțarea relației dintre societate și cultură, s-ar fi dezis implicit de autorul Capitalului, intrând pe un culoar teoretic nou etc., etc. Încrâncenarea cu care reacționa în astfel de contexte mi-l făcuse suspect, întrucâtva, de orgoliu, totuși nu cu impact patologic obligatoriu. „Semnele dereglării existau de mult timp!” m-a contrazis Ana, nevasta colegului în chestiune. „Nu-i ierta, într-un fel morbid, pătimaș, greu definibil, pe cei care îndrăzniseră să-l numească vreodată marxist. Îi considera inamici personali, chiar dacă – grozavă aiureală – ei făceau parte din familie. Bunăoară, pe taică-meu, profesor de economie, om care l-a iubit enorm pe Iorgu, nu-l mai scotea din apelativul anarhist de când bătrânul îl atenționase într-un mod paternalist: Tăticu’ (așa-l striga afectuos – tăticu’), las-o mai moale cu socialismul, că băieții ăștia – ascultă-mă pe mine, deoarece am vechime în viață – numai porcării au adus în istorie! Să nu-ți influențeze, Doamne ferește, iubirea pentru Marx și Engels cariera academică! Vai, ce s-a supărat atunci Iorgu! N-a maivorbit deloc cu tata și, întrucât ai mei, inși depășiți de tehnologia prezentului, nu aveau computer și nu știau să acceseze Internet-ul, bărbatu-meu a hotărât să-i pedepsească, pentru cutezanța de a-l fi considerat marxist, prin poșta clasică. Ticluia așadar, pe laptopul personal, pretinse scrisori oficiale către taică-meu, cu en-tête-uri înfricoșătoare, de la diverse instituții ale statului, și se deplasa apoi la București (ca să aibă ștampila Capitalei pe plic), de unde le expedia pe adresa bătrânilor. Din ele rezulta că taică-meu era căutat de SRI, CIA și KGB pentru activitate anarhistă pe plan internațional. În plus, asupra lui mai plana și suspiciunea de terorism islamic…”

Ana s-a oprit din cauza unui puternic tremur în glas, dar, ulterior, a continuat: „Dacă aș fi aflat mai devreme la ce se dedase nebunul, poate că nenorocirea nu s-ar fi întâmplat! După câteva misive șocante, tata a trecut printr-un teribil accident vascular. Acum e imobilizat în pat, rânjește nătâng și nu mai articulează decât trei cuvinte: păpicu’ (eu și cu mama îl bănuim a fi o variantă a vechiului tăticu’), arăbicu’ și nema. Trist, cumplit de trist! Și nu este tot! Iorgu bifase, desigur, și alți clienți pe lista neagră. Unui profesor de la Sociologie (care, culmea, îi lăudase lucrarea prezentată la un simpozion, având totuși proasta idee să o clasifice drept contribuție strălucită pe linia marxismului occidental) i-a scris, persistent, de pe conturi false de e-mail sau Facebook: Moartea îi pândește din umbră pe idealiști. Idealistule, vremea socotelilor e aproape. Pregătește-te! Sărmanul a luat-o razna. A convins poliția că tulburase anumite cercuri mafiotice transnaționale prin activitatea sa sociologică. Oficialitățile l-au băgat de aceea, alături de familie, într-un program de protecție a martorilor, deschis, mai nou, și în România. Prin urmare, adio carieră, adio viață! Soțu-meu nu l-a cruțat nici măcar pe prietenul său din copilărie, ironic, inginer mecanic, fără nici o legătură cu umanioarele și deci cu ideologiile, Sergiu Pramat. Nefericitul respectiv l-a întâlnit odată pe stradă și l-a abordat jovial: Cum o mai duci, băi Spiritușule? Am auzit că ai trecut la comuniști. Atât i-a trebuit lui Iorgu! A pătruns noaptea, prin efracție, în atelierul mecanic deținut de Pramat și a imprimat, cu vopsea galbenă, pe toate mașinile găsite acolo cuvintele: Trăiască burghezia! Jos proletariatul! Vivat capitalismul! Vivat economia liberă! I-a omorât lui Sergiu afacerea. În scurt timp, bietul de el a ajuns muritor de foame… Te vei mira însă, nu aceste fapte abominabile l-au deconspirat pe Iorgu. Nicidecum. A săvârșit fărădelegile menționate cu un profesionalism infracțional impecabil. Nimeni nu a știut, nici eu, nici altcineva, că, în ororile amintite, fusese mâna lui. Tu, Codrine, i-ai adus de fapt sfârșitul! (Am tresărit violent – cum Dumnezeu puteam fi eu cauza căderii lui Spirituș?) Iorgu a auzit de nu știu unde că ai fi afirmat, la un curs de teorie critică, un lucru blasfemitor. Acela că studiile culturale s-ar trage din marxism. A jurat răzbunare. Petrecea câteva ore zilnic în fața calculatorului, căutându-ți articolele online, la care, cu o disciplină de fier, îți dădea mii, zeci de mii de unlike-uri de pe diverse conturi inventate. Astfel, într-o bună zi, de atâta efort, a înțepenit cu mâinile pe tastatură, a intrat într-o crampă cronică, devastatoare. Am fost nevoită să chem SMURD-ul. În fața paramedicilor, s-a confesat subit. Și-a recunoscut crimele. Nu l-au mai transportat la Ortopedie, așa cum intenționau inițial, ci direct la Socola, la Obsesivi compulsivi…”

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Publicitate și alte recomandări video