Prin teatrul realizat, Ioana Păun se îndreaptă asupra unor probleme sociopolitice şi economice actuale (şomajul, violenţa domestică, rolul femeii în societatea contemporană, abuzarea de femeie prin repartizarea neechitabilă a muncii domestice, abuzurile şi umilinţele trăite de imigranţii veniţi să lucreze în România, jocurile de putere angajator-angajat etc.), lucrând alături de jurnalişti ori sociologi, cu intenţia de a problematiza, dar şi de a căuta în mod activ soluţii prin intermediul performance-ului artistic. Regizoarea îşi orientează demersul dinspre formula ”Totul este regie/ regizat” înspre formula ”Totul este realitate”, cu scopul de a surprinde ”starea permanentă de balans între realitate şi spectacol, acolo unde se desfăşoară schimbări de paradigmă politică”.

Pentru Ioana Păun ”Totul este regie” şi ”Totul este politic(ă)”, iar teatrul este, dacă nu tocmai o armă socială, atunci un mijloc activ de investigare a realităţilor sociopolitice, de înregistrare, apoi chiar de declanşare a schimbărilor sociale importante, un bumerang între spectacol şi realitate. Teatrul devine creator de realitate. Modul în care regizoarea face trecerea dinspre spectacol/ regie înspre realitatea sociopolitică (”Totul este realitate”) este urmat de drumul în sens invers, presupunând că rolul performance-ului a fost atins: o cauză este pledată, iar efectele sunt resimţite imediat. Teatrul este un ferment - prin teatru se intervine în sfera publică şi se schimbă realităţi sociale. Arta teatrală contemporană cuprinde proiecte comunitare al căror mesaj este direct, arareori conceptualizat, şi a căror estetică e de cele mai multe ori una angajată.

Este şi cazul performance-ului Produse domestice tratând pe baze reale (investigaţie, cercetare, includerea poveştii reale dezvăluite în urma casting-ului în scriptul iniţial), dar într-un mod artistic (chitară şi voce live acompaniind muzical narativitatea fragmentată şi punctând momentele nodale, light design, cromatică vie) problema abuzului bonelor filipineze din România (abuzuri de putere, băneşti, sexuale). La graniţa dintre performance social şi estetic, două momente din spectacol, repetând aceeaşi acţiune în contexte diferite, devin memorabile: 1. o trapă se deschide în planul superior, iar pe capul femeii supuse abuzurilor de tot felul cade o ploaie de boabe de orez; 2. acelaşi orez se revarsă asupra spectatorilor de sex masculin, chemaţi pe scenă la finalul performance-ului şi lipiţi în cerc cu bandă adezivă de marcare galben cu negru. Banda antiderapantă îi aduce pe subiecţii abuzurilor femeii în vizor, iar sorcovirea pe deplin contextualizată sociocultural, la limita dintre cultura asiatică şi cea autohtonă, sancţionează şi eliberează.

Nu doar angajată social, ci şi ritualic, arta performativă actuală comunică în mod spectaculos mai mult decât ne-am aştepta. Iar efectele estetice nu ezită să apară. În mod tulburător, semnificaţia esteticului nu mai este una limitativă, ci se delimitează putând însemna educaţie, edificare şi catharsis. Conceptul aristotelic se aclimatizează cu noi sensuri. Transfigurarea chipului Yniei Love trimite înspre imaginea Madonei cu pruncul explodând de frumuseţe sub ploaia de boabe de orez, iar spectatorul retrăieşte odată cu personajele situaţia socială recreată. Mila devine simpatie, iar frica - empatie.

În varianta iniţială de spectacol, Ynia Love, inginera filipineză care a lucrat ca menajeră în România timp de patru ani, joacă rolul prietenei ei Joy, reuşind să exprime situaţia femeii abuzate, dar rămânând o luptătoare, fără ca spectacolul să cadă în capcanele melodramaticului. Ynia Love a fost expulzată în Filipine, având interdicţie de un an şi nemaiputând să joace în spectacol. În 2015, spectacolul a realizat un circuit prin ţară (Bucureşti-Iaşi-Craiova-Cluj-Timişoara-Bucureşti) încercând să strângă fonduri pentru ca Ynia Love să poată reveni în România.

Pentru că Ynia Love a fost înlocuită de Ioana Flora în varianta de spectacol prezentată în turneu, am încercat să o readuc în peisaj printr-un set de trei întrebări, un miniinterviu, pe care îl voi reda în continuarea articolului. În acelaşi timp, încerc să ilustrez prin această scurtă serie de întrebări şi răspunsuri trecerea operată de regizoare între spectacol şi realitate, cu efect de bumerang.

DT: Cum recreează rolul tău din Produse domestice realitatea femeilor filipineze care lucrează în România, dar sunt abuzate?
YL: Întregul scenariu este autentic, de la ”vinderea” lucrătorului domestic către angajator, banii implicaţi, şi situaţia reală a bonelor şi a menajerelor; plecând de la o poveste reală, spectacolul a atins coarda sensibilă a multora.

DT: Cum ţi-a schimbat viaţa spectacolul în care ai evoluat?
YL: M-am obişnuit să fiu în lumina reflectoarelor, mi-am făcut noi prieteni, i-am făcut pe oamenii din jurul meu să fie preocupaţi de aceste probleme, mi-a dat încrederea de a îmi exprima cu fermitate opinia.

DT: Crezi că teatrul poate schimba realităţi sociale? Dacă da, cum?
YL: Da! Deoarece oamenii devin conştienţi de cum stau lucrurile în realitate pe o cale artistică. Teatrul atrage atenţia asupra unui subiect într-un mod prin care îl face interesant pentru cetăţeni, iar oamenii pot astfel vedea, digera şi acţiona cu simpatie şi empatie. 

(Produse domestice, regia: Ioana Păun, investigaţie: Laura Ştefănuţ, text: Xandra Popescu, performeri: Ioana Flora, Smaranda Nicolau, muzica: Cătălin Rulea, voce: Diana Miron, mişcare scenică: Carmen Coţofană, 16 octombrie 2015, spectacol găzduit de Uzina cu Teatru, TNI) 

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi cronicar de artă teatrală - membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru - Secţia Română