Partea cea mai urâtă a episodului David Popovici 2022 n-a fost scrisă de David Popovici. Ci de cei care se gudură şi amuşină pe lângă succesul lui David Popovici pentru a obţine succes politic şi (sau) mediatic pe seama micului-mare înotător. Din fericire, fără fictiva diplomă de majorat, David nu pune botul la asemenea mizerii. El spune că vrea să facă o parte din români fericiţi, dar nu-i poate face pe toţi, fiindcă sunt mulţi a căror cultură sportivă nu trece de apa Colentinei sau de mlaştina Bahluiului. Pe ăştia nu poţi să-i duci la extaz cu o dublă mondială la înot, similară cu primele performanţe ale „coloşilor” Usain Bolt sau Mo Farah din atletism.

S-a vorbit, ca de obicei, despre suma câştigată de la Guvern de un milion de euro, din fondul de rezervă al ţării, în condiţiile în care ţara este cum este. Plus încă o jumătate de la Dinamo, club care merită felicitat că l-a smuls pe talentatul băiat de la ŢSKA Steaua, pentru care un posibil campion mondial de nataţie nu valorează nici cât supraponderalul fotbalist Adi Popa. Prea mulţi, domne, prea mulţi bani, pentru un „bobor” căruia îi ghiorăie maţele de foame, zic unii cărora nu le lipsesc delicatesele care le asortează prânzurile şi cinele. Dar Ciucă de ce nu i-a premiat pe Nadia, Hagi şi Dobrin post-festum,idoli care au scos oamenii în stradă? De parcă toate rateurile lui Ceauşescu, Iliescu, Băsescu et Co se regăsesc în figurile ţepene ale lui Ciucă şi Johannis de azi. Sigur greşelile trecutului pot fi corectate prin premii de excelenţă reparatorii, dar... asta ne-ar mai lipsi! N-avem bani de piscine, de arene, de săli, de performerii actuali şi ne apucă mila de trecute glorii care nu duc lipsă de capital, ar zice cârcotaşii.

Presa care ţine cont de dorinţele adunării (stimabile!) alimentează cu bună ştiinţă astfel de informaţii. Nu cât a înotat (alergat, tras etc.) individul, ci cât a câştigat. Pentru că presa cu adevărat serioasă comandă sondaje profesioniste în relaţie cu preferinţele cititorilor (telespectatorilor) şi se conformează. Dacă publicul vrea informaţii de acest gen, plus perlele lui Gigi Becali ori viaţa privată a familiei Reghecampf, presa se conformează. Că tot ziariştii vor fi cei acuzaţi de consumatorii acestui stil de mondenităţi... „c'est la vie, c'est la guerre”! Ziariştii tăbârciţi cu de-alde astea cunosc problema.

În afară de banii lui David, o altă problemă a martorilor lui Dabija de la noi este reprezentată de distincţii. Adică de decoraţii. Cum, Doamne, iartă-mă, primeşte pufosul ăsta „Steaua României”? A luat el steagul redutei de la Plevna şi noi nu ştim? Dar Nadia, Gicanul, Cristina Neagu, Simona Halep de ce n-au primit-o? În primul rând asta e o întrebare pentru vremea de astăzi nu de cele trecute. În al doilea rând, este vorba de un precedent. Orice campion mondial viitor, la vâsle, padele, pe planşă sau în poligon, o să vrea şi el „Steaua României”. Performanţele înotătorului român au două caracteristici însemnate, care fac diferenţa. Apar în nişte probe regine ale uneia dintre cele mai dens reprezentate ramuri sportive (în concluzie cu o concurenţă înspăimântătoare) şi nu într-unul cu 40-50 de federaţii afiliate. E ca şi cum ai pune semnul egal între o campioană pe echipe într-o ligă cu 20 de participante şi una cu doar trei concurente. Apoi, „fenomenul David Popovici” a izbucnit atât de neaşteptat încât a întunecat un pic uzul raţiunii unora prin entuziasmul declanşat.

În fine, ultimul aspect este cel al caprei vecinilor. Poate că doamna Angelica Glinţă are dreptul să fie lezată în inima ei de mamă că ministrul nu l-a pomenit şi pe fiul ei Robert, finalist mondial în probele de spate la Mondialul în care a strălucit David, dar deranjant este corul celor care îi ţin isonul cu argumente tot de la Nadia şi Hagi încoace. Robert Glinţă este un sportiv de mare viitor, care are şanse să strălucească, poate însăşi steaua lui David nu va mai străluci în viitor, dar asta nu înseamnă să ne cramponăm atât de neştiinţa în domeniul sportiv al unui ministru (cel puţin teoretic) specializat în tancuri şi grenade.

Partea bună a acestor subiecte de iarmaroc este că atât David, cât şi Robert sunt tineri cu capetele pe umeri şi picioarele pe pământ şi nu par afectaţi de asemenea subiecte. Ei ştiu că au de pregătit performanţe viitoare şi le doresc, fără pretenţia de a goli vistieria ţării cu fond de rezervă cu tot!