În ultimul an de studiu (1999), la specializarea Sociologie şi Politologie din cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, am accesat o bursă Erasmus la Universiteit Utrecht, instituţie prestigioasă de învăţământ superior, fondată în anul 1636, cea mai bine cotată în Olanda, pe locul 14 la nivel european şi între primele 100 de universităţi la nivel internaţional. În oferta academică furnizată de gazdele olandeze figurau cursuri despre „Globalizare şi suveranitate naţională”, „Stereotipuri, prejudecăţi etnice şi minorităţi” şi „studii de gen”. Am acceptat primele două cursuri din oferta academică, iar în locul studiilor de gen (gender studies) am obţinut un stagiu de cercetare la European Research Center for Migration.

La vremea respectivă nu ştiam cum pot valorifica studiile de gen în pregătirea mea, cineva mă avertizase că dacă aleg acest curs voi avea probleme cu echivalarea în programa de studiu de la Iaşi, că n-are rost să-mi bat capul cu aşa ceva. Am fost sfătuit părinteşte să fiu „băiat cuminte”, să nu fumez „iarbă”, să nu mă combin cu cine nu trebuie. Pentru cei mai tineri, amintesc că, pentru a ajunge în Olanda, am stat o zi întreagă în frig, la Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, pentru a obţine viza Schengen. A fost prima mea ieşire în Occident şi eram precum Badea Cârţan în drum spre Roma. Oricât de orientat spre studiu în bibliotecă aş fi fost, n-am rezistat curiozităţii de a merge în Cartierul Roşu din Amsterdam să fac o observaţie sociologică, direct la faţa locului.

După mai bine de 20 de ani de la experienţa Erasmus, în iunie 2020, Parlamentul României a votat un proiect de lege care interzice orice referire la identitatea de gen în şcoli şi în universităţi. În esenţă, proiectul de lege interzice activităţile care ar răspândi teoria sau opinia conform căreia „genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”. Acest proiect de lege a generat în spaţiul public discuţii contondente între, pe de o parte, „tradiţionalişti” care consideră că sexul şi genul sunt acelaşi lucru, iar, pe de altă parte, „progresişti” care afirmă că genul este o convenţie socială („construct social”) rezultată din interacţiunile socioculturale (percepţiile, atitudinile, comportamentele) între femei şi bărbaţi. Cu alte cuvinte, tradiţionaliştii susţin că dacă cineva se naşte bărbat trebuie să se comporte „ca un bărbat”, potrivit valorilor, normelor şi cutumelor din societăţii de odinioară, iar progresiştii consideră că fiecare are dreptul de a afirma identitatea sexuală pe care o asumă. În plan politic, unii sunt pentru nealterarea tradiţiei, culturii şi educaţiei primite de la generaţiile anterioare, în timp ce alţii plasează discuţia în contextul teoriei drepturilor şi libertăţilor individuale într-o lume globalizată.

În spaţiul academic românesc, studiile despre egalitatea de gen au fost introduse în programele de master de la Universităţile Bucureşti, Cluj şi Timişoara, începând cu anul 2000. Iaşul, în tradiţia sa junimistă, oarecum conservatoare, nu are un astfel de program de studii, deşi preocupări academice există şi aici. Chiar dacă studiile de gen şi-au revendicat locul în programele universitare, controversele pe marginea statutului academic al acestora continuă să se manifeste public. Recent, am asistat la un schimb de replici pe această temă, sub forma unor postări de articole pe platforme şi site-uri de socializare între profesorul Cătălin Avramescu de la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti şi profesoara Luciana Alexandra Ghica de la aceeaşi facultate.

Profesorul Avramescu a afirmat că „studiile de gen sunt o pseudoştiinţă” şi că pot fi abordate cel mult în cadrul disciplinei de „Ideologii politice” la capitolul despre „feminism”, decredibilizând oarecum programul masteral oferit de propria-i facultate. Luciana Alexandra Ghica, director al Centrului de Studii de Dezvoltare şi Cooperare Internaţională din cadrul aceleiaşi facultăţi, reproşează colegului universitar că a transformat discuţia despre studiile de gen într-un „sac de box public pentru scopurile sale politice”, invocând argumentul consacrării acestei discipline pe plan internaţional, nenumărate programe de licenţă, master, doctorat pe această tematică funcţionând în spaţii universitare prestigioase.

Problematica de gen şi egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei a fost abordată încă din anii ‘60 în cadrul studiilor despre rolul femeilor în politică şi dezvoltarea socioeconomică (women studies), mai apoi în cadrul studiilor feministe (feminist studies), iar în prezent în cadrul studiilor de gen (gender studies). În altă ordine de idei, egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei a constituit un principiu fundamental al Uniunii Europene încă de la înfiinţarea sa. În anul 1957, principiul egalităţii de remunerare pentru muncă egală a devenit parte a Tratatului de la Roma. De atunci, instituţiile europene reafirmă în mod regulat acest principiu, promovându-l ca pe o valoare esenţială a UE.

Uniunea Europeană este lider mondial în implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă şi, implicit, în domeniul promovării egalităţii de gen. Comisia Europeană apreciază că îmbunătăţirea situaţiei femeilor şi capacitarea rolului acestora în dezvoltarea socioeconomică ar urma să genereze o creştere a PIB-ului UE pe cap de locuitor cu 6,1% până la 9,6%, ceea ce înseamnă o creştere de 1,95 mii de miliarde Euro până la 3,15 mii miliarde de Euro. În primele 20 de ţări din întreaga lume care au obţinut cele mai bune rezultate în promovarea egalităţii de gen, 14 ţări sunt membre UE. În clasamentul privind indicele egalităţii de gen în UE pentru 2019, statele membre au obţinut în medie 67,4 din 100 de puncte, cel mai mare scor fiind asumat de Suedia, România obţinând 54,5 puncte.

În ceea ce priveşte egalitatea între femei şi bărbaţi, UE a adoptat şase directive referitoare la egalitatea la locul de muncă, referitoare la activităţile independente, accesul la bunuri şi servicii, securitatea socială, sarcina şi maternitatea, concediul din motive familiale şi formule flexibile de lucru pentru părinţi şi îngrijitori. În prezent, aceste directive constituie un veritabil standard juridic în rândul ţărilor membre UE. Strategia privind egalitatea de gen 2020-2025 asigură coordonarea activităţii Comisiei Europene cu privire la egalitatea de gen, având ca obiectiv general crearea unui spaţiu european al egalităţii între femei şi bărbaţi, în care violenţa bazată pe gen, orice formă de discriminare şi inegalitatea structurală să devină de domeniul trecutului.

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi