Egalitatea nu s-a născut în biologie

În funcție de cultura în care ne naștem, avem o seamă de așteptări (de multe ori, de-a dreptul pretenții) de la copiii noștri, din prima zi. Sau chiar dinainte. Am asistat la manifestări extreme ale aroganței omului modern. Copii care aveau „programul” făcut pentru următorii câțiva ani cu câteva luni înainte de a se naște. Și nu orice program, ci unul foarte stufos, cu foarte multe activități ce implică în mod normal anumite aptitudini, considerate obligatorii de către părinți pentru copilul nenăscut încă (de la limbi străine, până la șah și pian). Și sunt convins că nu am fost martorul unui caz izolat. Generațiile dinaintea noastră aveau un fel de grilă pe care puteau clasifică infailibil copiii din acele vremuri (inclusiv pe noi). Și doamne ferește să nu faci suta în 10 secunde la un an sau să nu vorbești cursiv undeva în jurul aceleași vârste. Ca să nu vorbim de orice mâzgălitură sau tralalalit care prevesteau un mare artist plastic sau muzician (aici „degetele de pianist” erau supreme). Și astfel copiii erau clasificați de mici și se nășteau angoase și îngrijorări părintești care țineau până terminau facultatea, legate de abilitățile lor intelectuale. Asta în ciuda generațiilor care demonstrau foarte clar (ca niște mari studii populaționale), pe lângă cazurile individuale, cum sunt cel al lui Einstein sau Blaga (pentru noi, românii), că achiziția anumitor funcții cognitive nu are nici o valoare predictivă pentru succesul social și profesional al unui individ. Maturizarea și „specializarea” creierului, fiind un proces de o complexitate îngrozitoare, un consumator uriaș de energie (mai ales prin prisma corelațiilor perfecte care trebuie realizate între foarte multele funcții ale organului inteligent. sic!), se face doar în valuri. La fiecare dintre noi într-un ritm pe care doar el îl stabilește după cum îi dictează capacitățile interne și interacțiunea extrem de bogată cu mediul înconjurător. Și așa vom continua pe tot parcursul vieții. Acesta e motivul, foarte fericit din punctul meu de vedere, pentru care suntem atât de variați ca aptitudini și capacități. Altfel, cozile la cercurile de șah și la lecțiile de pian ar fi insuportabile.

Imagine creată de autor cu ajutorul Bing Ai image generator

Sunt nenumărate studii care probează capacitățile noastre diferite de a efectua foarte diferite sarcini. Îl pomenesc aici doar pe unul dintre cele mai noi, al unui grup de la Universitatea din Florida. Studiul lor arată că cei care învață rapid diverse sarcini motorii au modele distincte de activitate cerebrală. Ceea ce ne spun cercetătorii biomecanici este că cei care învață rapid mișcările sunt într-adevăr construiți diferit – în creierul lor. Și în primele ore de dans, de exemplu, progresează de două ori mai rapid decât mine. Să sperăm că eu am să îi bat la șah.

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iași și președinte al Asociației Creierului Iași

Publicitate și alte recomandări video