Elena Lasconi, noul preşedinte al USR, a explicat momentul retragerii din funcție de la începutul anului
Elena Lasconi, noul preşedinte al USR, a explicat miercuri momentul de la începutul anului când și-a pierdut funcția de vicepreședinte și a fost retrasă din fruntea listei partidului pentru parlamentul european. Ea a spus că în privinţa familiei tradiţionale are o singură sensibilitate cu căsătoriile, precizând că vede căsătoria ca fiind între un bărbat şi o femeie şi adăugând că susţine parteneriatul civil cu toată fiinţa ei, fără nicio discuţie.
Statul nu are de ce să intervină în dormitorul nimănui şi în viaţa nimănui, a mai spus aceasta.
Cum vede Elena Lasconi căsătoria dintre un bărbat și o femeie
Elena Lasconi a fost întrebată, după ce a câştigat preşedinţia partidului, despre poziţionarea privind familia tradiţională, ştiind că acesta este motivul pentru care a fost exclusă de pe lista pentru alegerile europarlamentare.
”V-am spus, am o singură sensibilitate cu căsătoriile, căsătoria o văd între un bărbat şi o femeie (..) şi susţin parteneriatul civil cu toată fiinţa mea. Fără nicio discuţie. USR este un partid de dreapta, un partid pro libertate şi eu cred că statul nu are de ce să intervină în dormitorul nimănui şi în viaţa nimănui, ci ar trebui să se ocupe să facă în aşa fel încât oamenii să trăiască mai bine aici şi să nu îşi dorească să plece din ţara asta”, a spus Lasconi.
Ea a precizat că ”singurul partid progresist este PSD”. ”Eu nu am auzit (..) vreodată să îl fi întrebat pe Ciolacu despre treaba cu gay. Ce părere are el? Că ei se declară progresisţi, la noi nu spune nicăieri că suntem progresişti”, a mai afirmat Lasconi.
Citiți și: Elena Lasconi a ajuns preşedinte al USR
”Centru-dreapta, partid pro-libertate, aia înseamnă respect faţă de cetăţean, statul nu trebuie să intervină în viaţa omului”, a mai spus ea.
Lasconi a mai declarat că din toate discuţiile pe care le-a avut cu cei din comunitatea lgbt, ”ei sunt foarte supăraţi pentru că sunt folosiţi cumva ca masă de manevră, în alegeri, la patru ani se aduce vorba despre ei dar de fapt nimeni nu are o aplecare serioasă asupra parteneriatului civil. Noi avem proiect, din câte ştiu”, a explicat aceasta.
Demisia Elenei Lasconi de la începutul anului
Elena Lasconi, primarul oraşului Câmpulung Muscel, a anunţat la începutul acestui an demisia sa din funcţia de vicepreşedinte al filialei USR Argeş, deşi va rămâne în continuare membră a Uniunii Salvaţi România (USR). Lasconi a negat speculaţiile privind posibile negocieri cu alte partide politice.
Decizia Elenei Lasconi a fost primită cu surprindere de colegii de partid, cărora nu le-a oferit explicaţii clare despre motivele care au stat la baza demisiei.
Potrivit surselor politice citate de publicaţia epitesti.ro, Lasconi a declarat în cadrul unei şedinţe de partid: „Vă rog să luaţi act de demisia mea din funcţia de vicepreşedinte al Biroului Judeţean. Nu mă mai interesează. Mie îmi e scârbă. Putem să o luăm cu lămâie, dar tot îmi e scârbă”.
Elena Lasconi, cunoscută pentru poziţia sa de deschizătoare de listă la alegerile europarlamentare din partea USR, a fost implicată recent într-o controversă legată de votul său la referendumul pentru familia tradiţională din 2018. Lasconi a confirmat într-un interviu din 4 noiembrie 2023, la Prima TV, că a votat „DA” pentru modificarea Constituţiei astfel încât familia să fie definită ca fiind întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a explicat aceasta.
Declarațiile șefei USR au stârnit furia fiicei ei
Declaraţiile Elenei Lasconi au stârnit reacţii puternice, inclusiv din partea propriei sale fiice, Oana Lasconi. Într-o postare emoţionantă pe Instagram, Oana şi-a exprimat dezamăgirea şi dezgustul faţă de poziţia mamei sale: „Această discriminare jegoasă nu are loc la mine în familie şi din acest motiv nu o mai susţin pe mama din acest moment”, a spus Oana Lasconi, printre lacrimi.
Această demisie şi declaraţiile controversate vin într-un moment delicat pentru USR, partid aflat într-o perioadă de reconfigurare internă şi de strategie politică pentru viitoarele alegeri. Rămâne de văzut cum va influenţa această decizie parcursul politic al Elenei Lasconi şi dacă vor exista consecinţe majore asupra imaginii partidului.
Publicitate și alte recomandări video