Elena Lasconi nu se retrage din cursa electorală: Nicuşor Dan este în scădere, eu sunt în creştere

duminică, 16 martie 2025, 17:20
1 MIN
 Elena Lasconi nu se retrage din cursa electorală: Nicuşor Dan este în scădere, eu sunt în creştere

Preşedintele USR, Elena Lasconi, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat, duminică, la Piteşti, că nu se retrage din cursa electorală pentru că România are nevoie ”de oameni curajoşi, care nu trădează şi care nu sunt şantajabili şi intimidabili”. ”Nicuşor Dan este în scădere, eu sunt în creştere”, a transmis Lasconi, citată de news.ro.

Întrebată, duminică, dacă se va retrage pe ultima sută de metri a campaniei electorale în favoarea lui Nicuşor Dan, Elena Lasconi a explicat că sondajele arată ca retragerea ei nu i-ar aduce mai multe voturi candidatului independent.

“Nicuşor Dan este în scădere, eu sunt în creştere. Dacă mâine m-aş retrage, conform ultimelor măsurători, deşi nu mai sunt valabile pentru că era şi Georgescu în aceste măsurători, dacă eu m-aş retrage, distanţa dintre el şi ceilalţi contracandidaţii nu scade, ci creşte. Pentru că pe mine m-au votat oameni care nu l-ar vota niciodată pe el şi voturile mele se vor duce la ceilalţi”, a declarat Elena Lasconi.

Aceasta a afirmat că ”România are nevoie de oameni curajoşi, care nu trădează şi care nu sunt şantajabili şi intimidabili pentru a se moderniza”.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii