
Preşedintele USR, Elena Lasconi, susţine desfiinţarea Consiliilor Judeţene, a administraţiilor locale din comunele cu mai puţin de 2.000 de locuitori, dar şi a Inspectoratelor Şcolare.
”Reforma în administraţie sau desfiinţarea Consiliilor Judeţene – şi asta se va întâmpla, dacă eu voi ajunge preşedinte, asta se va întâmpla – oamenii care lucrează în Consiliile Judeţene nu vor rămâne pe drumuri, pentru că este mare nevoie de specialişti în foarte multe primării. Primăriile nu sunt supra-dimensionate, sunt supra-dimensionate cele de la centru, toate instituţiile de la centru, nu primăriile. Ele trebuie desfiinţate, Consiliile Judeţene, de asemenea, comasate comunele care au sub 2.000 de locuitori, reprezintă 27-28% din România”, a afirmat candidatul USR într-un interviu difuzat, luni seară, de Antena 3.
Elena Lasconi susţine alegerea primarilor în două tururi, majorarea duratei mandatului primarilor de la patru la cinci ani, cu argumentul că ”nu poţi să demonstrezi, în patru ani, având în vedere birocraţia din România, ce poţi să faci pentru comunitate, de asta există în străinătate şi mandate de şapte ani”.
Elena Lasconi a adăugat că ar desfiinţa, de asemenea, Inspectoratele Şcolare, ”care sunt pur politizate şi care nu fac absolut nimic”, ea spunând că în centrul sistemului de educaţie trebuie pus ”copilul”.
De asemenea, candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României susţine că ar trebui ca o parte din banii cotizaţi de fiecare asigurat la fondul pentru sănătate să fie direcţionaţi către o asigurare privată. ”Mie mi se pare anormal ca tu să nu poţi să-ţi alegi locul în care să fii tratat”, argumentează Lasconi, criticând sistemul medical de stat. ”O altă chestiune care este foarte importantă şi la care ţin foarte mult: toată lumea plăteşte bani la Casa de Asigurări de Sănătate. Mie mi se pare anormal ca tu să nu poţi să-ţi alegi locul în care să fii tratat. Să nu mai ajungi în spitalele de stat în care să fi tratat cu dispreţ, lipsă de respect, neprofesionalism… măcar o sumă, 200 de lei din banii ăia pe care tu îi dai la Casa de Asigurări de Sănătate să îi ai la dispoziţie, nu să ţi-i dea ţie, în mână, ca tu să direcţionezi banii respectivi pentru o asigurare privată. Să te duci la orice clinică privată”, a afirmat Elena Lasconi. Ea a relatat propria experienţă, povestind cum, pe data de 3 a lunii, i s-a spus că ”nu mai sunt bani” pentru un RMN. ”Ce se întâmplă cu banii ăia de la Casa de Asigurări de Sănătate? Sunt nişte lucruri elementare. Politicienii ăştia parcă-i urăsc pe români!”, a adăugat Lasconi.
Publicitate și alte recomandări video