Elevii din 44 şcoli ieşene vor primi la cursuri masă caldă sau pachet alimentar. Se ştie lista şcolilor, nu se ştie însă de când

vineri, 01 martie 2024, 02:50
3 MIN
 Elevii din 44 şcoli ieşene vor primi la cursuri masă caldă sau pachet alimentar. Se ştie lista şcolilor, nu se ştie însă de când

După ce mijlocul anului şcolar a fost depăşit, lista unităţilor de învăţământ incluse în programul naţional „Masă sănătoasă” a fost publicată în Monitorul Oficial, miercuri, 28 februarie. Patruzeci şi patru de şcoli din judeţul Iaşi fac parte din acest program al Ministerului Educaţiei.

În total, au fost incluse în program 1.223 de şcoli din ţară, iar bugetul total este de 1.019.223 mii de lei. Demersul a fost marcat de întârzieri administrative semnificative. Hotărârea de Guvern privind instituirea Programului Naţional „Masă sănătoasă” a fost publicată în Monitorul Oficial abia pe 15 ianuarie 2024, la trei luni de la începerea anului şcolar. De asemenea, conform prevederilor, lista şcolilor trebuia aprobată în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Ca urmare, nu se ştie nici de când se poate distribui acest ajutor.

Cele patruzeci şi patru de şcoli din judeţul Iaşi, care fac parte din programul „Masă sănătoasă”, sunt: Şcoala Profesională Cozmeşti, Şcoala Profesională Gropniţa, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Comarna, Şcoala Gimnazială Sireţel, Şcoala Gimnazială „Iacob Negruzzi” Trifeşti, Şcoala Gimnazială „Veniamin Costachi” Sineşti, Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dobrovăţ, Şcoala Gimnazială „Aron Voda” Aroneanu, Şcoala Profesională „Nicolae Bălăuţă” Şcheia, Şcoala Gimnazială Pârcovaci, Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare” Dancu, Şcoala Gimnazială Prisăcani, Şcoala Gimnazială Ciohorăni, Şcoala Profesională Coarnele Caprei, Şcoala Gimnazială „Axinte Uricariul” Scânteia, Şcoala Gimnazială Ciurea, Şcoala Gimnazială Rediu, Şcoala Profesională Mogoşeşti, Şcoala Profesională „Ionel Teodoreanu” Victoria, Şcoala Gimnazială „Elena Cuza” Iaşi, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ciobanu” Andrieşeni, Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Târgu Frumos, Liceul Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” Lunca Cetăţuii, Şcoala Profesională Tătăruşi, Şcoala Profesională Fântânele, Şcoala Gimnazială Mironeasa, Şcoala Profesională Dagâţa, Şcoala Gimnazială „Ion Neculce” Iaşi, Liceul Tehnologic “Victor Mihăilescu Craiu” Belceşti, Şcoala Gimnazială Şcheia, Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza” Podu Iloaiei, Şcoala Gimnazială Ciorteşti, Colegiul National Pedagogic „Vasile Lupu”, Şcoala Gimnazială Costuleni, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Costeşti, Şcoala Gimnazială Gorban, Şcoala Gimnazială „Ioanid Romanescu” Voineşti, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Domniţa, Şcoala Gimnazială „Petru Rareş“ Hârlău, Şcoala Gimnazială Moţca, Şcoala Gimnazială Grajduri, Şcoala Gimnazială Moşna, Şcoala Profesională Brăeşti şi Şcoala Gimnazială Strunga.

Programul vizează preşcolarii şi elevii implicaţi în activităţile didactice, oferindu-le zilnic, gratuit, un suport alimentar sub formă de masă caldă sau un pachet alimentar, în cazul în care nu este posibilă furnizarea mesei calde. Valoarea acestui sprijin este limitată la 15 lei/beneficiar pe zi, incluzând taxa pe valoarea adăugată.

Concret, elevii şi preşcolarii vor primi acest suport alimentar, după caz, astfel:

a) „masă caldă, preparată în regim propriu, pentru preşcolarii şi elevii din unităţile de învăţământ în care există cantină cu avize de funcţionare, înregistrată sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, şi spaţiu adecvat de servire a mesei;

b) masă caldă, în regim catering, pentru preşcolarii şi elevii din unităţile de învăţământ în care nu există cantină pentru prepararea în regim propriu, hrana putând fi servită în sala de clasă sau într-un alt spaţiu amenajat în acest scop.

c) pachet alimentar, în situaţia în care nu există posibilitatea asigurării mesei calde în regim propriu sau de catering. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii