Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Elevii din Constanța, obligați de primar să defileze pe străzi

GALERIE
parada constanta
  • parada constanta
- +

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) critică decizia luată de administraţia locală de a obliga elevii, pentru al doilea an consecutiv, să participe la parada publică organizată de Ziua Oraşului Constanţa, pe străzile centrale ale municipiului, se arată într-un comunicat de presă al AEC.
Potrivit sursei citate, AEC condamnă obligarea elevilor de a participa, pentru a doua oară consecutiv, la parada de Ziua Oraşului Constanţa, organizată de Sfinţii Constantin şi Elena, apreciind că acest tip de eveniment "este o reminiscenţă a perioadei dinainte de 1989 şi aminteşte, cu tristeţe, că mentalitatea conducătorilor oraşului nu s-a schimbat foarte mult".

"Din informaţiile obţinute pe surse, IŞJ Constanţa a trimis o circulară către unităţile de învăţământ din judeţ prin care s-a solicitat trimiterea elevilor la această manifestare şi deşi există şcoli care au oferit opţiunea elevilor de a participa, fără nicio imperativitate, am fost sesizaţi că în instituţii precum Liceul Tehnic 'Pontica' sau Colegiul Naţional 'Mircea cel Bătrân', elevii ar fi fost anunţaţi că vor participa la paradă, fără a putea alege acest lucru", se arată în comunicatul AEC.

Marţi, 21 mai, Primăria Constanţa organizează pentru al doilea an consecutiv o paradă şi o defilare cu ocazia Zilei Oraşului, la care primăria a anunţat că vor fi peste 2.000 de participanţi: sportivi, olimpici, militari, jandarmi călare, studenţi, elevi, cadre didactice, artişti, preoţi, reprezentanţi ai etniilor dobrogene şi oficialităţi care vor saluta oraşul pe traseul bulevardul Tomis-Piaţa Ovidiu.

"Considerăm aceste întâmplări ca fiind oglindirea situaţiei de anul trecut, atunci când ordine de la centru au scos sute de elevi şi studenţi în stradă, pentru a defila în această paradă ce poate fi uşor asemănată cu cele pe care le observăm, de regulă, în ţări precum Coreea de Nord, ţări comuniste unde liberul arbitru este un mit, iar atunci când este vorba despre salutarea sau aprecierea liderilor toţi cetăţenii trebuie să se conformeze. Dar, are nevoie oraşul nostru de festivisme sau de o mai mare atenţie asupra felului în care e gestionat? Solicităm ferm primarului Constanţei, Decebal Făgădău, să dovedească interes real faţă de oraş, investind în educaţia de la nivel local, deoarece acesta e singurul mod prin care cetăţenii pot ajunge să iubească oraşul, aşa cum edilul îndeamnă. De asemenea, somăm Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa să se dezică de astfel de evenimente şi să nu promoveze atitudini demne de regimurile totalitare", se subliniază în comunicatul de presă al AEC. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri