Elevii ieşeni chiulesc mai puţin, au rezultate mai bune, dar sunt mai violenţi
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 28.07.2021

Inspectorii ISJ şi directorii de şcoli au făcut ieri analiza primului semestru

Elevii ieşeni chiulesc mai puţin, au rezultate mai bune, dar sunt mai violenţi

GALERIE
camelia gavrila
  • camelia gavrila
- +

Rezultatele primei jumătăţi a anului şcolar în curs au fost prezentate ieri de şefa ISJ în cadrul unei întâlniri ce a avut loc la BCU. Rezultatele sunt mai bune ca acum un an, absenteismul la fel, însă abaterile disciplinare au crescut cu 70%. Care este topul şcolilor cu cele mai multe absenţe per elev:

Rezultatele primului semestru şcolar au fost dezbătute ieri în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iaşi, între şefii ISJ şi directorii şcolilor din judeţ. În cifre, rezultatele sunt cu mult mai bune decât cele din anii precedenţi, atât la capitolul promovabilitate, cât şi la numărul de absenţe, elevi exmatriculaţi ori elevi corigenţi. La întâlnire au participat şi reprezentanţi ai elevilor, lideri de sindicat, dar şi reprezentaţii autorităţilor locale: prefectură, primărie, poliţie etc.

„Deschidem o nouă şedinţă de analiză a învăţământului din Iaşi pentru semestrul I al acestui an şcolar, e una din întâlnirile tradiţionale. Alături de întâlnirea de analiză anuală care se organizează toamna, aceasta se organizează la finalul primului semestru. Întâlnirea se focalizează doar pe un semestru, şi e foarte importantă pentru că, pe baza statisticilor, analizelor, preluării elementelor pozitive şi a celor care au nevoie de o îmbunătăţire, încercăm, pe lângă aspectele constatative, de diagnoză, să stabilim şi strategiile pentru semestrul următor“, a declarat Camelia Gavrilă, inspector şcolar general al ISJ.

Un prim aspect evidenţiat de statistici este acela că populaţia şcolară a scăzut considerabil de anul trecut şi până acum. Dacă în anul şcolar 2014-2015 erau 130.994 de elevi în învăţământul de masă la zi, şi un număr de 5.654 de clase, anul acesta sunt cu 3.196 de elevi mai puţin, adică un număr de 127.798 de copii înscrişi, în cele 5.503 clase. Vorbim de dispariţia a unui număr de 151 de clase doar într-un an. E ca şi cum toţi copiii care învaţă la şcoala dintr-o comună ar dispărea fără urmă. Evident, acest fenomen se simte de mai mulţi ani, şi este direct legat cu scăderea natalităţii la nivel de judeţ.

„Daca vorbim în continuare de promovabilitate foarte bună, dacă vorbim de activităţi educative interesante, proiecte europene care ne plasează pe primul loc la nivel naţional, prin diversitatea şi inventivitatea proiectelor, dacă vorbim de o insistenţă a inspecţiilor prin care am încercat să asigurăm şi consiliere, dar şi recomandările necesare pentru colegi, acordând, evident, şi calificative şcolilor, în acest fel putem spune că aproape 1.500 de profesori au trecut prin forme de pregătire sau prin forme de evaluare şi inspecţie. S-au derulat inspecţii generale, aşa-numitele inspecţii frontale, în şapte şcoli de diferite tipuri, s-au făcut inspecţii de revenire în încă şapte şcoli, au primit calificative peste 350 de cadre didactice, deci s-a asistat la mai mult de două ore pentru a se primi acest calificativ“, a mai precizat Camelia Gavrilă.

Elevii chiulesc mai puţin dar sunt mai violenţi

Observăm astfel că numărul absenţelor, per ansamblu, dar şi cele nemotivate a scăzut faţă de primele semestre ale anilor precedenţi. Dacă în ultimii doi ani s-au înregistrat peste 1.600.000 de absenţe la sfârşitul primului semestru, acum doi ani înregistrându-se chiar aproximativ 1.700.000, anul acesta, numărul a scăzut cu 112.658. Astfel, numărul de absenţe nemotivate pe cap de elev este de 7,43, mai puţin decât anul trecut, când s-a înregistrat 7,80, sau acum doi ani, când a fost o medie de peste 8 absenţe per elev. Şi, ca să facem şi o listă cu şcolile cu cele mai multe absenţe din judeţ, amintim că Şcoala Gimnazială nr. 1 din Domniţa înregistrează 36,21 de absenţe per elev, Şcoala Gimnazială „Ion Neculce“ din Iaşi înregistrează 35,98 de absenţe per elev, Liceul Tehnologic de Mecatronică şi Automatizări“ din Iaşi are 32,01 de absenţe, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălăuţă“ din Şcheia a înregistrat 28,73 de absenţe pe elev, iar Liceul Agricol „Kogălniceanu“ din Miroslava are 28,37 de absenţe per elev. Acestea sunt urmate de Liceul Tehnologic din Stolniceni Prăjescu, Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii „Gh. Mârzescu“ din Iaşi etc.

„Au fost apoi inspecţii de specialitate derulate în 135 de unităţi, foarte multe din mediul rural, acolo unde e nevoie de mai multă consiliere din partea noastră, deci 87 de şcoli din rural au fost văzute, şi, la fel, foarte mulţi profesori asistaţi. În general, încercăm să mergem spre profesorii debutanţi sau profesorii aflaţi în primul an de activitate unde vor primi recomandările şi pentru a putea face adaptările necesare la nivel de curriculum. Consemnăm în continuare şi existenţa unor abateri disciplinare, sunt în continuare elevi cu note la purtare sub şapte, sunt elevi cu absenţe nemotivate“, a mai specificat inspectorul şef.

14.000 corigenţi

În judeţul Iaşi se mai înregistrează pe primul semestru al acestui an şcolar şi un număr 427 de elevi retraşi, atât din învăţământul la zi, cât şi din cel cu frecvenţă redusă, iar un număr de 611 copii sunt neşcolarizaţi, în condiţiile în care anul trecut în aceeaşi perioadă s-au înregistrat 744 de copii, iar promovabilitatea a înregistrat o creştere la toate nivelurile de şcolarizare. De asemenea, pe primul semestru al acestui an s-au înregistrat 13.934 de elevi corigenţi, faţă de 14. 609 câţi au fost acum un an, ori 15.933, câţi s-au înregistrat acum doi ani. Şi numărul elevilor cu situaţia şcolară neîncheiată a scăzut, anul acesta înregistrându-se 2.278 de cazuri, faţă de peste 2.500, cât a fost anul trecut. A scăzut şi numărul elevilor exmatriculaţi, de la 0,93% la 0,62%, la fel şi numărul copiilor care au luat note sub şapte la purtare. Cu toate acestea, a crescut numărul elevilor care au abateri disciplinare, de la 1.006, câte cazuri s-au înregistrat anul trecut, la 1.541 de cazuri, câte s-au înregistrat acum.

Aceste cifre ne arată că elevii sunt mai violenţi şi au mult mai multe abateri disciplinare. Dacă acum doi ani numărul de abateri era de 700, anul acesta a crescut cu 500: o creştere semnificativă şi îngrijorătoare.

CITIȚI ȘI:

SCHIMBĂRI MAJORE! Mai multe şcoli din judeţ vor dispărea din toamnă

Inspectorul şef al ISJ a prezentat ieri la Prefectură planul de şcolarizare pentru 2016-2017. „Elevii din sate mai mici vor fi duşi la şcolile unde se poate face un învăţământ de calitate“, spune Camelia Gavrilă.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Protestele din Cuba creează probleme curentului radical progresist din America (II)

Alexandru LĂZESCU

Protestele din Cuba creează probleme curentului radical progresist din America (II)

Atunci când ţările în care se aplică politicile socialiste intră invariabil într-o criză profundă, ajung în ruină economică şi la proteste reprimate brutal, ampla falangă progresistă din zona politică, academică şi din mass media din Occident ne explică că motivul este că acolo nu se aplica cu adevărat socialismul.

Filmuletul zilei

opinii

Oraşe de antichităţi

Briscan ZARA

Oraşe de antichităţi

Comunismul a fost o idee proastă, fără discuţie. Aşa ceva nu se poate aplica decât poate într-o societate cu mult mai dezvoltată şi conştientă de sine decât cele existente acum şi cu 50 de ani în urmă. A organiza o ţară întreagă după nişte principii fixe, nivelatoare, înjositoare pentru unii şi înălţătoare pentru alţii, ambele pe nedrept, este o crimă adevărată. Nu poţi neglija cu totul individul, cu unicitatea lui, pentru binele societăţii în ansamblu. Pentru că ăsta e comunismul, ca orice regim totalitar, un sistem care neglijează individul.

Povestea de război a marii Regine (II)

Mihai DORIN

Povestea de război a marii Regine (II)

Istoria românilor, dar şi cea universală, stă mărturie că monarhia este regimul care, în toate timpurile, a beneficiat de cea mai mare încredere din partea oamenilor. Să reţinem şi faptul că pe această relaţie de încredere s-au structurat marile idealuri în istorie, în vreme ce neîncrederea le-a năruit. În fine, regele reprezintă o triplă "realitate socială, politică, religioasă". Însă fundamentul regalităţii în economia istoriei este faptul că aceasta este cel mai puternic simbol al naţiunii, al unităţii, al continuităţii, al fertilităţii şi al mântuirii.

Final de admitere. Studenţia ca scurtătură

Ioan Alexandru TOFAN

Final de admitere. Studenţia ca scurtătură

S-a terminat admiterea şi atmosfera în universitate este aceeaşi ca la sfârşitul unei nunţi la un cămin cultural de la sat. Mormane de hârtii (chiar dacă există o platformă online de înscriere, dosarul plic este inevitabil ca o lege a firii), sticle cu apă sălcie, scrumiere pline, pixuri aruncate, priviri obosite, transpiraţie, poveşti amuzante sau teribile. Dar şi un sentiment de mulţumire, ca după număratul darului: au venit şi anul acesta studenţi, nu ne desfiinţează nimeni. Ba chiar au venit mai mulţi decât anul trecut, cel puţin la licenţă.

pulspulspuls

Iaca scenariu pentru dl scenarist vasluian Porumboiu: A fost sau n-a fost informată Cozet?

PULS

Iaca scenariu pentru dl scenarist vasluian Porumboiu: A fost sau n-a fost informată Cozet?

Iată, stimaţi participanţi la trafic, că deşi a trecut atâta vreme de la ceea ce colegii lui au acuzat la junele conţilier userist Ciorăpel că este de-a dreptul trădare în favoarea hidrei chiriciste, încă mai apar pe surse detalii interesante despre acea joie neagră şi mâloasă a politichiei de Bahlui. 

Caricatura zilei

După o analiză mai atentă, Rădoi a descoperit motivul pentru care România a luat bătaie de la Coreea

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.