2 mil. euro zboară de pe Aeroport: bilet doar „dus”
Un proces cu bataie lunga, care are o miza însemnata - 8,8 milioane de lei, a mai bifat o etap (...)
citeste totsambata, 17.04.2021
„Formă importantă de educarea copiilor şi tinerilor, teatrul şcolar a cunoscut o dezvoltare substanţială şi în România, cadre didactice dedicate ocupându-se de selectarea elevilor talentaţi, de repetiţii şi de participarea la diverse manifestări de gen”, a precizat Oltiţa Cîntec, director artistic al instituţiei. Alegerea datei evenimentului nu este întâmplătoare, ziua de 20 martie fiind declarată de UNESCO Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret, în timp ce pe 21 se marchează Ziua Mondială a Marionetei. Competitorii sunt înscrişi la trei categorii (clasele I – IV, V – VIII, IX – XII), tinerii provenind atât din mediul urban (Iaşi, Hârlău, Paşcani), cât şi din mediul rural (Răchiteni, Horleşti, Mogoşeşti, Măcăreşti, Popricani, Hodora, Miroslava, Scheia, Tătăruşi). Deschiderea oficială a festivalului, ajuns la a VII-a ediţie, este programată pentru miercuri, 20 martie, de la ora 14.30, cu două reprezentanţii ale Colegiului Naţional „E. Racoviţă”, prin trupele Globus şi Catharsis. Ediţia din acest an este una deosebită, fiind individualizată de proiecţia filmului documentar „Shakespeare High”. Producţia este regizată de românul Alex Rotaru, stabilit în SUA, iar premiera absolută a avut loc la New York Tribeca Festival, prezidat de Robert de Niro. „Festivalul Shakespeare, care dă şi titlul filmului, este organizat de Drama Teachers Association of Southern California şi are o tradiţie impresionantă. Documentarul lui Alex Rotaru îi are ca protagonişti pe Mare Winningham, Kevin Spacey, Val Kilmer, Richard Dreyfuss, pe elevii şi profesorii care muncesc un an de zile pentru a fi cât mai buni în concurs. Filmul vorbeşte de fapt despre cât de important este teatrul şcolar în formarea adolescenţilor”, a mai subliniat Oltiţa Cîntec. Proiecţia va avea loc pe 20 martie, de la ora 18.30, în sala mică de la „Luceafărul”, iar intrarea este liberă.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
România a pierdut play-off-ul cu Italia, din Billie Jean King Cup
Patru pacienţi pozitivi la COVID din Bucureşti, transferaţi la Iaşi
Cinci situații bizare în traficul din Iași. Cât de periculoasă e semnalizarea rutieră în oraş
Peste 81.000 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, cele mai multe primind prima doză
(FOTO) Un şofer din Iaşi „a vrut” să intre cu tot cu maşină într-un magazin Praktiker
Actorul George Ivaşcu, noul conducător al masoneriei din România
Ludovic Orban a participat la plantarea unor puieţi, dar i s-a rupt sapa
Medic român: Bătălia cu virusul am pierdut-o. Urmează valul patru
(LIVE-VIDEO) Funeralii regale: Prinţul Philip, condus pe ultimul drum
Focar de COVID la Institutul de Oncologie Iaşi, unde 8 pacienţi au fost confirmaţi
Coronavirus: Bilanţul global al deceselor a depăşit 3 milioane
Proiect USRPLUS: Şoferii cu permisul suspendat vor putea susține testul oriunde în țară
Orban, despre afirmaţiile lui Voiculescu privind raportarea deceselor de COVID: Bate câmpii
Un profesor universitar a făcut curăţenie în cel mai mare parc din Suceava
Cunoscut interpret bucovinean de muzică populară, răpus de COVID la doar 61 de ani
Orban: Ministrul care își atacă premierul trebuie să aibă bagajele făcute și demisia scrisă
Tensiuni în apropierea României: Moscova a trimis 15 nave de război în Marea Neagră
România a donat Moldovei încă o tranşă de 132.000 de doze de vaccin AstraZeneca
GCS: 3.474 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore/ 135 de decese
Document: În ce scenarii se află fiecare localitate din judeţul Iaşi
Newsweek: Cum și-a inventat Vlad Voiculescu trei mari realizări ca ministru în conferința de presă
Ministrul Economiei: Nu mai dăm bani publici decât pe obiective de performanță
Nota 2,17 pentru fiica vitregă a lui Vela ca stagiar notar, proaspăt numită într-o funcție publică
Ministrul Transporturilor, optimist: Autostrăzile Moldovei, finanţate şi prin PNRR
Care sunt semnalele că în organism se instalează tromboza. Lista simptomelor
Directorul Pfizer: Covid-19 va deveni ca gripa. Ne vom vaccina şi ne vom trăi vieţile normal
Italia: Până la 1.000 de spectatori vor avea acces pe stadioane începând de la 1 mai
CIA a vrut să-l asasineze pe Raul Castro în 1960 (documente declasificate)
Premierul Japoniei: Suntem decişi să organizăm Jocurile Olimpice
UE a înregistrat în februarie un excedent al balanţei comerciale de 21,1 miliarde de euro
Dialogul superb dintre o fetiță de 9 ani și operatorul 112, publicat de STS
Criză de pitici de grădină în Marea Britanie din cauza pandemiei şi a blocării Canalului Suez
Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)
Ieşenii au schimbat scenariul Covid: De la roşu la galben. Ce se anulează?
Sute de locuri libere la Iaşi pentru vaccinare imediată, cu Pfizer şi Moderna
Nu pierdeți Festivalul ”ouălor încondeiate”. Are loc azi şi mâine, la Palat
Dosarul „Pizza pentru poliţişti”: începe judecata. Comenzile deveniseră normă de serviciu
VIDEO O studentă de la Fizică, în finala naţională a concursului de ştiinţă FameLab
Ce a păţit un ieşean care a muncit în Belgia pe promisiunea unui consătean
Iată lista: cum s-au împărţit ieri pe comune 27 milioane de lei din impozitele ieşenilor!
Verdict final pentru elevul care şi-a transformat prietenele de clasa a VIII-a în prostituate
Două companii cu afaceri importante în Iaşi au fost premiate pentru performanţele lor
Doi ani de închisoare pentru că a băgat în pantaloni un robinet, la Leroy Merlin
Şoferiţă prinsă beată la volan: un an de închisoare cu executare
Un vis spulberat; echipa feminină de tenis de masă Politehnica Iaşi a ratat caliicarea în Superligă
Nicolae GRECUDe la Koudela la Schär, via Şovre |
Eugen MUNTEANUMetamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV) |
pr. Constantin STURZUIar şi iar despre pocăinţă |
Aurelian-Petruș PLOPEANUCum a devenit Europa un model civilizaţional? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.