anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 25.06.2022

Elicopterul în care și-a pierdut viața Kobe Bryant nu avea cutie neagră. „Este o misiune foarte dificilă, care va lua mult timp”

GALERIE
elicopter Kobe Bryantd
  • elicopter Kobe Bryantd
- +

Anchetatorii nu au indicii ”palpabile” în ceea ce privește cauza accidentului de elicopter de duminică, în care și-au pierdut viața Kobe Bryant și alte opt persoane, printre care și fata baschetbalistului, Gianna.

La o zi după tragedie, ancheta oamenilor legii a adus puține elemente de la „scena unui accident teribil”. Agenţia americană responsabilă cu securitatea în transporturi (NTSB), care conduce ancheta alături de regulatorul american al aviaţiei (FAA), a susţinut o conferinţă de presă pentru a prezenta stadiul cercetărilor, după examinarea epavei elicopterului care s-a prăbuşit pe o colină din nord-vestul oraşului Los Angeles. ”Din păcate, aparatul nu avea o cutie neagră pentru că nu era necesar pentru tipul acesta de elicopter. Noi vom fi aici timp de cinci zile, pentru a aduna probe perisabile Resturile sunt împrăştiate pe aproximativ 180 m”, a declarat Jennifer Homendy, expert NTSB. Aceasta a mai precizat faptul că „resturile sunt împrăştiate pe aproximativ 180 m”, într-o zonă greu accesibilă, pe colinele Calabasas. Șeriful comitatului Los Angeles, Alex Villanueva, a explicat la rândul său că medicii legişti sunt în faza de colectare şi identificare a „resturilor” corpurilor victimelor. „Este o misiune foarte dificilă, care va lua mult timp”, a declarat acesta.

Conform presei de peste ocean, citată de Agerpres, în acet moment anchetatorii sunt tentați să meargă pe pista unui accident provocat din cauza condiților meteo neprielnice – o ceață densă, combinată cu un fum gros de la un incendiu de vegetație din apropierea locului unde a avut loc tragedia. Elicopterul, un Sikorsky S-76B, la bordul căruia se aflau nouă victime, s-a prăbuşit cu puţin înainte de ora 10:00 locală, duminică, în timp ce un val de ceaţă cuprinsese regiunea. El a decolat de la Newport Beach, unde locuia Bryant, şi se îndrepta în direcţia Mamba Academy, un centru sportiv proprietatea starului situat la Newbury Park, la o distanţă de 135 km.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce urmează după David?

Nicolae GRECU

Ce urmează după David?

Va rămâne copilul minune din înotul românesc un star nemuritor, rece şi singur sau va fi pionul unei emulaţii atât de necesare în sportul autohton?

opinii

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Eugen MUNTEANU

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Ideile învăţaţilor ardeleni privitoare la originea romană a poporului român şi la caracterul latin al limbii române au fost receptate şi împărtăşite şi de păturile cultivate ale societăţii din Moldova şi Valahia, contribuind la accelerarea procesului de modernizare, în sensul occidentalizării.

Cât de eficiente sunt pieţele?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Cât de eficiente sunt pieţele?

Titlul este extrem de îndrăzneţ deoarece dialectica privind eficienţa sau ineficienţa pieţelor se găseşte permanent într-un impas. Sistemele complexe nu pot fi înţelese dintr-o perspectivă simplistă. Interogaţia poate fi încadrată în ceea ce Andrei Pleşu numea întrebări „mari” sau „ruseşti”, ceea ce poate conduce spre un drum fără oprire. 

Franţa, în echilibru fragil

Alexandru CĂLINESCU

Franţa, în echilibru fragil

Dezavuarea lui Macron şi a politicii sale este fără echivoc. Partidul preşedintelui LREM (La République En Marche) a fost din capul locului o construcţie artificială, o ficţiune. LREM a canibalizat cele două mari partide tradiţionale de la dreapta şi de la stânga (...). Reformele pe care le promitea Macron au rămas, aproape toate, literă moartă. Preşedintele a preferat să apeleze la ceea ce se numeşte „democraţie directă”, organizând dezbateri naţionale (ineficiente) şi înfiinţând organisme artificiale („Convenţia cetăţenească pentru climat” - „cetăţenesc” este un cuvânt magic, sugerând racordarea la tradiţia republicană).

pulspulspuls

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Foială mare de câteva zile la poştalionul ieşean, stimaţi telespectatori. Motivul: nu vreo chestiune profesională sau vreun eveniment legat de instituţiune, ci cu totul altceva: faptul că şeful de la Iaşi, un locotenent de-al menajerului de oraş Grămadă, va candida la alegerile pemepiste din filiala judeţeană, alegeri care au loc chiar astăzi. 

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.