
VIP-uri medicale din singurul spital public de stomatologie din România, precum și clinicile private ale unora dintre cei mai reputați profesori universitari și medici dentiști – oameni care conduc, practic, destinele stomatologiei românești – sunt aprovizionate, de ani de zile, cu materiale și consumabile sanitare de „un băiat”.
Liviu. Susține că, de 30 de ani, „scoate”, nu știm de unde, materiale sanitare „de înaltă calitate”, pe care le vinde chiar și la o treime din prețul pieței, fără factură sau certificat de calitate, către stomatologi din tot Bucureștiul și chiar și din țară.
Îi cunoaște și îl cunosc, ba chiar mulți dintre ei îl ajută atunci când e nevoie să convingă un nou potențial client de calitatea mărfii lui.
Patroanca de la Iași
Dialogul de mai jos a fost purtat între Alexandru Bucur, unul dintre cei mai importanți oameni din stomatologia românească de după 1990, și „băiatul” care-l alimentează cu materiale sanitare, Liviu.
„Domnul doctor, am o rugăminte la dvs., că sunteți prietenul meu, sunteți fratele meu, domn profesor. Am un doctor de la Iași, Mustafa, îl știți pe Mustafa? (…) Care-i problema… uite, am o patroancă de la Iași și-i dau niște ace de sutură, înțelegi matale? Am marfă bună sau n-am marfă bună, ia zi matale?
Prof. dr. Alexandru Bucur: Ai.
L: Păi, da? Și, vă rog frumos, că vreau să vă sune puțin doamna doctor. Vă rog din toată inima, domn doctor Bucur! Îți aduc de la Johnson ceva bun! Te sună în 20 de secunde, da?
Bucur: Bine.
L: Bine, domn profesor, vă pup, vă iubesc! Să trăiți!”
Director al Departamentului Stomatologie II și șef al disciplinei Chirurgie Oro-Maxilo-Facială din cadrul UMF „Carol Davila” București, medic primar chirug la Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. dr. Dan Theodorescu” din București, vicepreședinte al Colegiului Medicilor Stomatologi din România, vicepreședinte al Colegiului Medicilor Stomatologi din București. Acestea sunt doar câteva dintre multele funcții pe care le deține profesorul Alexandru Bucur, fost decan al Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF „Carol Davila” București.
Bucur nu este nicidecum singurul nume mare dintre clienții lui Liviu. Pe lista acestora se mai regăsește, de exemplu, și doctorul Tiberiu Niță, șef de lucrări în cadrul UMF București, director medical al Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Theodorescu”, acționar și angajat al Cristal Dental Services SRL.
Dar și alții.
„Pe toți medicii din București eu îi alimentez”, așa cum spune Liviu.
De 30 de ani, cum tot el se laudă.
Citiți mai multe detalii despre acest subiect pe mediaquality.ro
Publicitate și alte recomandări video