Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Eminența cenușie a pensiilor nesimțite de parlamentari e ieșean. Pentru cât a făcut-o!

GALERIE
bani
  • bani
- +

Indemnizaţia pentru limită de vârstă începe de la aproximativ 3.500 de lei pentru un mandat de 4 ani. Foştii aleşi pot să fie răsplătiţi astfel, după împlinirea vârstei de pensionare, cu echivalentul indemnizaţiei pentru maximum trei mandate, adică peste 10.000 de lei pe lună.

Cu exact cinci ani în urmă, Anghel Stanciu, aflat pe atunci la mijlocul celui de-al şaselea mandat de deputat, îşi chema „tovarăşii” să-şi ia Parlamentul înapoi. „De ce cei care fac legile, parlamentarii, suntem pe locul 14 în grila de salarizare, sunt discriminaţi faţă de alte categorii? Cum să fii pe locul 14 în grila de tratament? Cum este egalitatea?”, a tunat alesul ieşean în plenul celui mai stufos efectiv parlamentar – ajuns în mandatul 2012-2016 la aproape 600 de inşi.

Propunerea iniţiată de el a devenit lege la sfârşitul anului 2015, completând Statutul deputaţilor şi al senatorilor adoptat în 2006, prin care a luat naştere indemnizaţia pentru limită de vârstă – pensia specială, cum i se mai spune astăzi.

De la 1.600 la 3.500 de lei în doar cinci ani

Modificarea a instituit valoarea indemnizaţiei, la aproape 1.600 de lei pentru un mandat de 4 ani. Numărul maxim de mandate pentru care se efectuează plata a rămas trei. În cei cinci ani, cuantumul a crescut de peste două ori, până la aproximativ 3.500 de lei pentru un mandat. Îndeplinirea unor funcţii – şef sau vice de comisie, secretar etc. – majorează indemnizaţia. Pentru că în tagma politică orice este posibil, legea se aplică retroactiv, pentru toţi foştii parlamentari. Practic, oricine a împlinit vârsta de pensionare şi nu mai este parlamentar, poate să solicite plata indemnizaţiei, care se acordă chiar din luna următoare depunerii unei cereri.

La începutul anului, în plată erau 768 de foşti senatori şi deputaţi, iar fondul din care sunt plătiţi, de la bugetul statului, trece de 10 milioane de euro pe an. Practic, informa G4media.ro în februarie, pensia medie lunară a unui parlamentar este de 5.843 de lei. Chiar şi o fracţie de mandat se plăteşte, astfel că indemnizaţiile sunt cuprinse între 2 şi 12 mii de lei pe lună.

Veteranii cu trei pensii speciale

De la alegerile din mai 1990 şi până azi, Iaşul a fost reprezentat de 113 aleşi. Unii dintre ei şi-au împărţit mandatul, alţii păreau aleşi pe viaţă. Dintre cei 113, 18 nu mai sunt, iar de unii dintre parlamentarii de la începutul anilor ’90 nu mai ştie nimeni.

Cel mai longeviv este Anghel Stanciu, care a intrat în Parlament în 1992 de mână cu Corneliu Vadim Tudor şi a ieşit în 2016 îmbrăţişându-se de rămas bun cu Liviu Dragnea: trei mandate la PRM, trei la PSD. Aşa cum prevede legea, Stanciu, care a atins vârsta legală de pensionare în august 2014, îndeplineşte condiţiile ca să primească indemnizaţie pentru trei mandate. Asta înseamnă peste 10 mii de lei în fiecare lună din 2017 încoace, de când nu mai este parlamentar.

Ion Solcanu şi Varujan Vosganian au, fiecare, cinci mandate. Primul, senator fără întrerupere între 1990 şi 2008, are 77 de ani. Celălalt împlineşte luna aceasta 62 de ani şi, teoretic, dacă nu a bifat o grupă specială de muncă, ar mai avea de aşteptat încă trei ani ca să poată solicita indemnizaţia specială.

Doi parlamentari ieşeni au la activ patru mandate fiecare: Vasile Mocanu (75 de ani), senator între 2000-2004, apoi deputat până în 2016, şi Petru Movilă, care a bifat perioada 2004-2020. Cel din urmă va împlini la toamnă 53 de ani.

Trei mandate au marcat Traian Dobre, care a început în ’96 cu PDSR şi a terminat în 2008 cu PNL, Marian Enache, care a prins un mandat cu FSN la Vaslui în 1990-1992, unul cu PDSR la Iaşi în 1996-2000 şi unul cu UNPR la Neamţ în 2012-2016, şi Dumitru Oprea între 2008 şi 2020. Primii doi îndeplinesc condiţiile pentru încasarea indemnizaţiilor, dar cel de-al treilea poate solicita acest lucru la încheierea actualului mandat, după cum ne-a declarat ieri, dacă nu va fi ales din nou. De la Marian Enache, acum judecător la Curtea Constituţională, aflăm cât a însumat indemnizaţia pentru limită de vârstă pe care a primit-o în cursul anului 2018 (declaraţia de avere pe 2019 nu era ieri încărcată pe site-ul CCR): 91.476 de lei.

Aleşii cu un mandat sau două. Pe cine recunoaşteţi?

Lista aleşilor care au bifat două mandate şi care îndeplinesc condiţia de vârstă este mai lungă: Dumitru Calance, FSN/PD 1990-1996, Gheorghe Roman, FSN/PDSR 1990-1996, Constantin Dan Vasiliu, FSN/PD 1992-2000, Vasile Lupu, PNŢCD 1992-2000, Mihai Baciu, PD 1996-2004, Ion Mogoş, PNL/PD 1996-2004, Valer Dorneanu, impus de la Bucureşti deputat PSD de Iaşi între 2000-2008, Răzvan Theodorescu şi Grigore Crăciunescu, PNL 2004-2008 şi 2012-2016. Pentru două mandate, Valer Dorneanu – în prezent preşedintele Curţii Constituţionale – a declarat pe anul 2018 o indemnizaţie în sumă de 74.424 lei.

Cu un singur mandat, parlamentarii ieşeni care se califică pentru indemnizaţia pentru limită de vârstă sunt: Mircea-Ioan Ştef, Costache Bejan, Vasile Diacon, Ion Hopulele, Florin-Lucian Oarză, Constantin Orhei, Dumitru Rădăuceanu, Ion Staicu şi Cristian-Constantin Zăinescu (mandatul 1990-1992), Fănică Dănilă, Ioan Hariga şi Ionel Bondariu (care au împărţit un mandat), Petru Ioan, Ion Ionescu, Valentin Soroceanu şi Dionisie Vitcu (mandatul 1992-1996), Ioan Avarvarei, Petru Caraman, Constantin Aferăriţei, Mihai Dorin, Traian Neculaie-Rânja, Gherasim Gazi (1996-2000), Alin Theodor Ciocârlie (impus de la Bucureşti), Maria Apostolescu, Adrian Ionel şi Pavel Târpescu (2000-2004), Neculai Apostol şi Vladimir Mircea Fârşirotu (impus de la Bucureşti) (2004-2008), Luminiţa Iordache (2008-2012), Victorel Lupu şi Vasile Axinte (la terminarea actualului mandat).

De la Parlament la Curtea Constituţională, fără număr

Cu două săptămâni în urmă, Parlamentul a votat pentru impozitarea pensiilor „speciale”, cu 10 la sută pentru ce depăşeşte 2001 lei, iar de la 7.001 lei în sus, cu 85 la sută ce depăşeşte acest prag. Imediat însă, Renate Weber (Avocatul Poporului) şi Corina Corbu (preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) au contestat la Curtea Constituţională proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţilor. În ultimii ani, judecătorii Curţii au respins în mai multe rânduri încercările de abrogare sau de impozitare a pensiilor speciale.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri