anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

Eminescu şi detractorii săi

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Chiar dacă polemica rămâne actuală, nici un fir de păr din statura postumă a poetului nu pare să se fi clintit. Ba dimpotrivă, dincolo de tendinţele de minimalizare a eminescianismului în favoarea caragialismului, Eminescu rămâne în ochii publicului, ba chiar şi a „detractorilor” cel mai important scriitor român.

Fenomenul receptării operei lui Eminescu nu este şi nici nu a fost un fenomen linear. Dacă am încerca să reprezentăm grafic modul cum opera şi personalitatea poetului nostru naţional au fost percepute de-a lungul timpului, începând cu perioada junimistă şi terminând cu epoca noastră, am obţine o linie grafică sinuoasă cu suişuri şi coborâşuri ce seamănă pe alocuri cu pulsaţiile unui seismograf în momentul izbucnirii unor cutremure produse când aproape de suprafaţă, când undeva în subteran. Într-o carte memorabilă, intitulată Detractorii lui Eminescu, criticul Alexandru Dobrescu face o analiză cât se poate de pertinentă asupra acestui fenomen, insistând asupra părţilor mai puţin vizibile ale receptării eminesciene. „Violentele atitudini ostile ale contemporanilor lui Eminescu faţă de poezia acestuia au fost stimulate nu atât de nedesăvârşirile ei literare, cât de judecăţile câteodată contradictorii formulate de Maiorescu asupra-i şi de atmosfera cvasireligioasă instaurată pe încetul de junimişti şi întreţinută de imitatori în jurul poetului şi a scrierilor sale.”

Criticul nu se fereşte de sentinţe. Alexandru Dobrescu, beneficiind de o perspectivă produsă de distanţarea produsă de trecerea timpului, nu se sfieşte să pună adesea punctul pe i, răscolind rănile dureroase ale literaturii noastre datorate în mare mentalităţilor transmise din generaţie în generaţie. „Somnul raţiunii, scrie el, naşte, invariabil, monştri... Iubirea inchizitorială faţă de Eminescu are nenumărate victime, fiind privită ca o erezie. Una dintre ele o reprezintă Macedonski, care «a fost lapidat moral pentru o epigramă presupus anti eminesciană», iar altă victimă e Anghel Demetriescu căruia, după cum afirmă criticul Alexandru Dobrescu, i s-a rostit «condamnarea la moarte» pentru crimă de lèse... Eminescu.” Au mai existat, desigur, şi mulţi alţii. Lista e lungă. Fiecare epocă având detractorii săi, inclusiv epoca noastră.

Una dintre concluziile la care ajunge Alexandru Dobrescu sună astfel: „Punerea sub semnul întrebării a valorilor constituie în culturile mature o operaţiune normală... Modul în care o valoare instituţionalizată suportă contestaţiile contemporanilor şi urmaşilor măsoară, de altfel, trăinicia sa. Dacă nu iese întărită dintr-o astfel de încercare, atunci, cu siguranţă, nu merită locul de onoare în care fusese aşezată”.

Alexandru Dobrescu mai atrage atenţia şi asupra judecăţilor nedrepte făcute de Maiorescu. Olimpianul „Maiorescu, scrie el, din raţiuni de politică literară, dar şi din pură aversiune personală, a comis injustiţii enorme. Exemplele notorii sunt V.A. Urechia şi Simion Bărnuţiu, ultimul condamnat fără drept de apel cu probe în bună parte inventate”.

În ciuda repetatelor atacuri, unele oficializate, opera lui Eminescu a trecut proba focului. Criticile „detractorilor” nu i-au afectat statura, ci, dimpotrivă, i-au întărit-o. Ultima probă a focului fiind campania susţinută în urmă cu mai bine de 14 ani de un număr dedicat în acestui fenomen în numărul 265 al revistei Dilema (27 februarie - 5 martie 1998).

Desigur, că reacţiile din Dilema nu au pus punct polemicii în jurul operei lui Eminescu. Ele au continuat şi continuă şi azi să se manifeste sub diferite forme, stimulate printre altele, de noile tendinţe ale poeziei noastre, dar şi de încercarea de-a inversa valorile stabile ale literaturii noastre, una din aceste tendinţe fiind urcarea pe un piedestal uriaş al operei lui Caragiale, altul, benefic, fiind recuperarea şi punerea într-o mai justă lumină a personalităţii şi operei lui Macedonski.

O altă concluzie la care ajunge criticul merită şi ea luată în atenţie. „Privirea noastră asupra trecutului, departe de a fi una detaşată, suferă de prizonierat. Chiar şi după un secol şi jumătate, avem tendinţa de a-i ţine cu orice preţ partea lui Maiorescu şi a-i pune la colţ pe adversarii săi.”

Polemicile trec, iar lucrurile se aşază, revenind la cursul lor iniţial. Avem parte aici de un adevărat cerc vicios. Trăim într-o dilemă din care nu putem ieşi.

În acest sens, probabil că ar trebui privit şi demersul făcut de revista lui Andrei Pleşu în urmă cu mulţi, mulţi ani. Chiar dacă polemica rămâne actuală, nici un fir de păr din statura postumă a poetului nu pare să se fi clintit. Ba dimpotrivă, dincolo de tendinţele de minimalizare a eminescianismului în favoarea caragialismului, Eminescu rămâne în ochii publicului, ba chiar şi a „detractorilor” cel mai important scriitor român.

După acest preambul, să trecem la subiect.

Într-un interviu publicat într-un număr mai vechi al revistei FEED-BACK, poetul şi editorul Călin Vlasie a făcut câteva afirmaţii ce au avut darul de-a bulversa lumea literară ieşeană, stârnind replici pe măsură.

Îmi cer permisiunea de a comenta câteva dintre ele, nu însă înainte de a face unele precizări necesare înţelegerii textului în cauză. Interviul „acordat” de Călin Vlasie a avut la data publicării o vechime de doi ani. Discuţiile au pornit, desigur, de la celebrul număr al Dilemei, în care Eminescu a fost atacat de mai mulţi scriitori aparţinând generaţiei 80 şi 90, printre ei numărându-se T. O. Bobe şi Mircea Cărtărescu. Aflat la o cafenea din Botoşani, Călin Vlasie şi-a exprimat câteva opinii, pe care poetul Daniel le-a consemnat pe o foaie de hârtie şi a băgat-o în buzunar. La doi ani după acest eveniment, autorul Documentelor haosului s-a gândit să le publice în revista pe care tocmai o înfiinţase.

Dar să-i ascultăm: Daniel Corbu: „Dragul meu Călin Vlasie, după 1990 opera lui Mihai Eminescu, cel numit de Constantin Noica prin anii '70 omul deplin al culturii româneşti, a început să fie receptată altfel de către generaţiile mai noi. Să fie vorba de un amurg al mitului Eminescu?” Călin Vlasie: „Să fim clari de la început! Eminescu e un romantic îngheţat în propria lui formulă. El nu a format nici o direcţie în poezie. A format doar modelul ideal al unei culturi anistorice. Din punct de vedere al modernităţii, Eminescu n-a avut nici un fel de intuiţie şi simţ politic...”

Că Eminescu e un romantic îngheţat în propria-i formulă, nu e nimic grav. În fond, fiecare poet devine prizonierul propriei viziuni lirice. Eminescu nu face nici el excepţie de la această regulă. Problema este însă că Eminescu nu e doar un romantic. El depăşeşte romantismul. El şi-a impus propria formulă, pe care a perfecţionat-o, nelăsând nici o portiţă de scăpare pentru cei care s-ar fi încumetat s-o ia pe urmele lui.

Călin Vlasie însă vine şi cu un alt reproş. E vorba de un „model ideal al unei culturi anistorice”... Într-adevăr, în perioada apariţiei lui Eminescu, în poezia modernă europeană s-au produs mutaţii radicale. Să ne gândim că el a fost contemporan cu Rimbaud, cu Lautréamont. Prin urmare, reproşul cu modelul anistoric (anacronic) nu e departe de adevăr.

Următoarea afirmaţie sună însăşi mai drastic: „El este primul scriitor care face compromisuri politice greţoase. Este primul antisemit, primul antiliberal...”

Desigur directorul Editurii Paralela 45 ar fi putut găsit expresii mult mai adecvate ca să-şi exprime părerile sale despre opera lui Eminescu. Sau să-şi arate nemulţumirea faţă de o anumită latură a creaţiei eminesciene. Autorul Documentelor haosului (vorbesc de Daniel Corbu) a avut grijă să-şi nuanţeze întrebările, dându-i posibilitatea lui Călin Vlasie să explice reticenţa sa: „De ce spui asta?” Sau: „Cum argumentezi, dragă Călin Vlasie, conservatorismul poetului Eminescu?”

La întrebarea pusă de Daniel Corbu, Călin Vlasie a găsit, totuşi, un răspuns radical: „Eminescu e o capcană uriaşă pentru poporul român...”

O capcană şi o necunoscută, adăugăm noi. El e pe cât de anacronic, pe atât de modern în ideile sale. Unele dintre ele sunt poate mult mai şocante decât cele ale „denigratorilor” săi moderni şi postmoderni. Iata cum sună, de pildă, o scrisoare a tânărului Eminescu, redactată în anul 1874, adresată unei reviste germane:

 „Domnii mei,

Doresc să vă fac o propunere pe care dumneavoastră o veţi găsi poate lipsită de logică, dar care, din punct de vedere politic, face abstracţie de orice doctrină şi pare o utopie, deşi nu e totuşi utopie: anume aceea de a se da părinţilor voie să-şi nimicească copii nou-născuţi. Numiţi-o dacă vreţi o avortare a embrionilor sau altfel, dar totuşi trebuie să recunoaşteţi că copilul conceput, deci şi cel embrionar, este inconştient, iar a ucide ceva inconştient nu poate fi nici un păcat, aşa cum nu-i păcat să ucizi nici animalele şi să trăieşti din carnea lor. Să facem la fel şi cu oamenii, căci omul e un animal şi nimic altceva. Să-i acordăm dreptul pe care-l au animalele. În loc de carne de viţel să mâncăm carne de copil, la început poate în mod izolat, mai târziu s-ar recunoaşte că e mai bună decât carnea de viţel şi ar fi, cu siguranţă, foarte apreciată. Această consumare a generaţiilor viitoare (aici Eminescu atinge punctul culminant al «utopiei» sale!, n.n.), în care eu nu văd de loc o cruzime - din partea mea fie şi uciderea şi îngroparea lor - ar elibera omenirea de problemele sociale, adică de toate problemele grele. Cât priveşte imaterialitatea gândirii, adică a ceea ce constituie pilonul şi ideea fundamentală a oricărei filozofii, reflexiunea este o secreţie, iar dacă aceasta e spaţială şi imaterială, atunci aceasta (reflexie) este spaţială şi materială - o altă semnificaţie în genere nu are.”

Îl putem oare condamna pe Eminescu? Nu-i aşa că poetul naţional român merge cu viziunea sa mai departe decât Nietzsche, aliniindu-se, într-un fel, noilor tendinţe ale politicilor demografice actuale?!

Îl mai putem, cum o face Călin Vlasie, considera un retrograd?

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

La Davos agenda a fost dominată de imperativul „salvării planetei” şi ofensiva de şarm a Chinei (II)

Alexandru LĂZESCU

La Davos agenda a fost dominată de imperativul „salvării planetei” şi ofensiva de şarm a Chinei (II)

Percepţia negativă şi criticile faţă de reuniunea de la Davos, în cadrul căreia vicepremierul chinez Liu He a anunţat dorinţa Beijingului de „re-globalizare”, au căpătat o tot mai mare amploare pe măsură ce propunerile avansate în timpul discuţiilor din cadrul Forumului s-au transformat într-o agendă radicală de inginerie socială motivată de o titanică luptă cu „schimbările climatice”.

opinii

Pe viscol. Senin. Frescele de la Scobinţi

Nichita DANILOV

Pe viscol. Senin. Frescele de la Scobinţi

Mărturisesc că scriu aceste rânduri cu mâhnire. Cu întristare. (...) Prin anii '86 am apărut amândoi, într-adevăr, pe pagina întâi a revistei Dialog. Eu, cu o poezie intitulată Senin, domnia sa cu un tablou cu Ceauşescu. A ieşit un scandal de proporţii. Revista Dialog a scăpat ca prin urechile acului, era cât pe ce să fie desfiinţată după acest incident.

Nea Omăt şi doamna Iarnă

Michael ASTNER

Nea Omăt şi doamna Iarnă

Însemnări mai mult sau mai puţin (ne)însemnate (III)

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (X)

Eugen MUNTEANU

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (X)

Respins pe toate planurile, tânărul Gh. Ivănescu mai face o ultimă încercare de a convinge, scriindu‑le câte o scrisoare domnișoarei Viorica, mamei și tatălui acesteia.

pulspulspuls

Gata, scădeţi-i cota de advocat lui dom’ Todorel, că s-a făcut de baftă!

Gata, scădeţi-i cota de advocat lui dom’ Todorel, că s-a făcut de baftă!

Aloo, barou’, se aude? Scădeţi-i, dom’le, cota de advocat de top lui dom reftor Todorel, că nu se mai poate cu el la tarifele alea, şi asta doar ca să deschidă dosarul! Ia’n cetiţi şi vă cruciţi cam cum a păţit-o dom’ reftor, în calitatea lui de advocat de top naţional, dacă nu cumva chiar evropenesc, la un proces dintr-un judeţ din zonă! 

Caricatura zilei

Second Hand Germania

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.