Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Emoții pentru viitorii medici. Mâine la ora 10 începe examenul de admitere la UMF. Iată ultimele noutăţi!

GALERIE
test grila
  • test grila
- +

„La aproape toate specializările, concurenţa este mai mare decât anul trecut, fapt care nu poate decât să ne bucure”, spune rectorul instituţiei

Elevii care s-au înscris la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi vor susţine mâine, de la ora 10, examenul de admitere ce constă într-un test-grilă de trei ore, dintr-o metodologie stabilită, din materia a două discipline, stabilite în funcţie de specializarea aleasă. Accesul în sălile de examen se face cu cel puţin o oră înaintea începerii testelor, pe baza actului de identitate valabil şi a legitimaţiei de concurs, iar pentru completarea grilei, candidaţii vor folosi markerele negre pe care le vor primi în sală de la comisie. Organizatorii examenului au precizat că în timpul concursului candidaţii nu au voie să aibă obiecte de scris de orice fel, altele decât cele date de organizatori, hârtii albe sau scrise, publicaţii de orice fel, telefoane mobile sau orice alt tip de aparatură de comunicare, ceasuri de mână, pagere, genţi, materiale didactice de orice fel etc.
 
La finalul testării, tezele vor fi scanate în faţa candidaţilor şi punctajele vor fi comunicate după finalizarea testului grilă. „La aproape toate specializările concurenţa este mai mare decât anul trecut, fapt care nu poate decât să ne bucure, şi îi asigur pe toţi cei care au ales Universitatea noastră că nu vor regreta această opţiune. În continuare, Medicina se află într-un trend ascendent, dar şi la Asistenţă Medicală Generală, Nutriţie şi Dietetică, Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare şi Bioinginerie Medicală concurenţa pe locurile bugetate este mai mare. La Farmacie ne confruntăm cu aceeaşi situaţie delicată, care se regăseşte la toate UMF-urile din ţară. Lipsa de interes pentru această specializare este un fenomen care nu ţine de calitatea actului educaţional şi sper ca această situaţie să-şi găsească rezolvarea, pentru că societatea are nevoie de farmacişti bine pregătiţi. Le doresc succes tuturor candidaţilor!”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri