Endemie, epidemie, pandemie
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Endemie, epidemie, pandemie

GALERIE
Neculai Seghedin
  • Neculai Seghedin
- +

Ştiam câte ceva din toate astea, la un nivel destul de vag, legat de gripă, SIDA, ebola, tifos exantematic, gripă spaniolă, ciumă, holeră şi alte blestemăţii de acest fel, despre care aflam doar din cărţi, filme (de regulă, proaste) şi informaţii de presă care se refereau tot timpul la alţii, la alte timpuri, la alte continente, oricum, la boli care erau destinate altora şi în nici un caz nouă.

Apoi a venit luna martie 2020. În două săptămâni am trecut la utilizarea platformelor de comunicare on-line, la care nici nu ne gândeam noi, cei care efectuam un învăţământ cu frecvenţă, care acum se numeşte on-site. Eram convinşi că în două luni totul se va termina. Apoi...

Apoi am dat, în regim on-line, examene, admiteri, licenţe, diplome, disertaţii, doctorate, abilitări... Deci, s-ar putea spune că am putea desfăşura orice activitate academică „la distanţă”. Da…, se poate…, legea ne dă voie…, dar numai în stare de urgenţă sau de alertă.

Am văzut, în primele zile de pandemie, ce înseamnă un oraş dezgolit de oameni, din care rămăseseră pe străzi doar cerşetorii, oamenii fără adăpost şi maşinile salvării cu personaje echipate impersonal, din care se evidenţiau doar trei orificii faciale, precum în filmele SF. Şi mai eram noi, ceilalţi, cei cu declaraţii semnate la zi, pe proprie răspundere, care ne strecuram rapid pe străzi pentru a cumpăra o pâine, un pachet de făină sau un bax de apă.

Am văzut magazinele de bricolaj luate cu asalt. Cu toţii am făcut acasă lucrări pentru care nu am fi găsit timp nici în ruptul capului. Mulţi dintre noi ne lăudăm acum, de exemplu, cu un colţ de grădină, cu un nou gard, cu o nouă copertină etc., pe care le datorăm virusului SARS-CoV-2.

Am descoperit cu toţii că nu ne mai putem sustrage de la fel de fel de întâlniri, conferinţe, mese rotunde s.a., care acum se desfăşoară, de regulă, în on-line. Nu mai poţi spune că „…ştii, îmi pare rău, dar sunt plecat” (poţi să o spui, dar te faci de râs!), astfel că prezenţa la cursuri a studenţilor a atins cote de negândit înainte, iar la diverse întâlniri de lucru prezenţa este, de cele mai multe ori, de 100% (bineînţeles, nu vorbim de implicarea emoţională, afectivă şi de cota de atenţie a participanţilor la astfel de întâlniri care chiar că sunt „virtuale”). Da, poţi spune că eşti într-o zonă fără semnal, dar zonele astea sunt destul de reduse şi au devenit un fel de spaţii elitiste, rezervate unor cunoscători care ştiu unde să fugă de o societate supertehnologizată. Ce bine ar fi ca un astfel de scenariu să fie unicul, atâta timp cât există, din nefericire, atât de multe sate în care elevii şi studenţii aflaţi la domiciliu nu pot avea acces la Internet, fiind nevoiţi să se deplaseze în alte comune pentru a intra în contact cu profesorii şi colegii lor (acum câţiva ani, îmi spunea Alexandru Mironov că există semnal în orice loc de pe Insula Paştelui, cel mai izolat loc de pe planetă). Oricum, văzând ceea ce face acum Elon Musk cu sateliţii săi, în scurt timp nu vor mai fi astfel de pete albe pe harta Internetului.

Am văzut ce înseamnă izolarea la domiciliu. Am văzut ce înseamnă solidaritatea umană, a familiei, prietenilor şi a vecinilor! Ca în filmele de Crăciun de pe Diva Universal, auzeam soneria, coboram la intrare, unde găseam o tartă aburindă, un vas cu supă, prăjituri etc. şi absolut nimeni prin preajmă, ca într-un soi de magie stradală (numai mama rămânea nemişcată până era sigură că am coborât să preiau pachetul cu bunătăţi).

În pandemie am început să scriu la „Ziarul de Iaşi”!

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Joaca de-a reforma

Cătălin ONOFREI

Joaca de-a reforma

Îmi aduc aminte că aţi promis o Românie normală la cap, la inimă şi la trup!

Filmuletul zilei

opinii

Make Romania Great Again!

Briscan ZARA

Make Romania Great Again!

A fost vreodată România noastră grandioasă, a fost vreun moment din istorie la care ne putem raporta şi care poate fi luat drept exemplu de reuşită, de „aşa da”? Poate cineva spune că o anumită perioadă a fost cea mai apropiată de nivelul albastru al satisfacţiei dintre toate? A existat un moment la care să ne raportăm şi să zicem: „Nu mai e cum a fost atunci când eram cei mai şmecheri, când călăream valul, când eram temuţi, respectaţi, apreciaţi la adevărata valoare”?

Bunul păstor

Mihai DORIN

Bunul păstor

A plecat la Domnul mult prea devreme, la o vârstă la care un îndrumător spiritual îşi desăvârşeşte misiunea creştină, Prea Sfinţitul Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla. Clujenii ne-au oferit cu acest prilej o lecţie de dragoste şi civilizaţie, prin felul în care au înţeles să-şi arate preţuirea pentru blândul păstor, care în cei peste 23 de ani de slujire a cucerit inimile credincioşilor. Şi nu au fost doar cei greco-catolici, aşa cum eu însumi am înţeles cu ani în urmă, atunci când l-am cunoscut, ci deopotrivă ortodocşi ori romano-catolici. 

Un chip pururi adorat

Nichita DANILOV

Un chip pururi adorat

A luminat ea, femeia, vreodată, inima lui bântuită de disperare şi dorinţă de moarte? În întunecatele clipe ale existenţei sale, şi-a adus oare aminte Eminescu de trecerea Veronicăi prin viaţa sa? Sau a fost şi ea o dezamăgire pustiitoare, cum deseori e existenţa oricăruia dintre noi pentru un altul? A fost ea picătura de neant ce a umplut paharul suferinţei sale sau stropul de lumină ce i-a împrăştiat, fie şi pentru o clipă, întunericul?

pulspulspuls

Unde-s ieşenii din scandalul intern din PNL? Or fi ăia ascunşi după draperie?

Unde-s ieşenii din scandalul intern din PNL? Or fi ăia ascunşi după draperie?

Iată, stimaţi telespectatori, că iarăşi pică ieşenii de papagal în politichia care se face la Bucureşti.

Caricatura zilei

N-a pățit-o numai Trump

Editia PDF

Bancul zilei

In Antarctica s-a inregistrat cea mai scazuta temperatura de pe glob: -93,2 grade ...prin urmare va propunem sa ne reami (...)

Parteneri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.