Convenţional (conform Dicţionarului biblic) mana este o substanţă care a constituit hrana de bază a israeliţilor în timpul pribegiei de 40 de ani prin pustie (Exod 16:35). Considerată de origine divină, mana cădea pur şi simplu din cer, în fiecare dimineaţă, fiind disponibilă un timp foarte scurt. Orice surplus se altera imediat, după cum relatează Biblia.

Pribegii trebuiau să adune fiecare câte un omer (o unitate de măsură egală cu 2,2 litri) timp de cinci zile, iar a şasea zi o cantitate dublă, pentru a avea şi în ziua Sabatului, căci în ziua Sabatului mana nu mai cădea. De obicei mana nu se păstra până a doua zi, făcea viermi şi primea un miros greu; însă mana care trebuia păstrată pentru ziua Sabatului nu se altera, deoarece trebuia fiartă sau coaptă dinainte (Exod 16:4-5; 16-30).

În fiecare dimineaţă după ce dispărea roua, pe pământ se găsea ceva rotund ca şi bruma, alburiu, ca şi sămânţa de coriandru, cu un gust ca şi mierea; putea fi măcinată şi folosită la gătit sau coaptă. Informaţiile se află în capitolele biblice Exodul 16:14-15,31; Numerii 11:7-9), iar de-a lungul timpului a stârnit controverse atât în lumea teologilor, cât şi în cea a oamenilor de ştiinţă, existând mai multe explicaţii legate de neobişnuita hrană.

Versiunea teologică

Asupra semnificaţiei materiale, dar, în parte, şi duhovniceşti, a manei, s-a oprit şi Sfântul Grigorie de Nyssa, care arată: „Aici [în pustia Sinai] isprăvindu-se merindele ce le luaseră pentru călătorie din Egipt, şi poporul fiind strâmtorat de foame, se întâmplă minunea cea mai de necrezut din toate. Căci se porni să plouă hrană ca o rouă din cer, şi nu de pe pământ, cum se întâmplă după legea firii. Rouă aceasta cădea peste ei dimineaţa, dar apoi ea se făcea hrană pentru cei ce o primeau. Fiindcă ceea ce se revărsa nu se prefăcea în picături de apă, cum se întâmplă de obicei cu rouă, ci în loc de picături de apă se revărsau un fel de boabe în formă de cristale, care în agricultură se cheamă coriandru, sau grăunţe de formă rotundă, al căror gust se aseamănă cu cel al mierii. Acestei minuni i se mai adaugă şi o alta: ieşind toţi la culesul ei, măcar că erau de felurite vârste şi puteri, nici unul nu aduna mai puţin decât celălalt, potrivit deosebirii de putere, ci pe măsura trebuinţei fiecăruia, încât nici cel mai puternic să nu aibă mai mult şi nici celui slab să nu i se micşoreze partea, ci să fie tuturor egală”.

Versiuni ştiinţifice

Evident, oamenii de ştiinţă s-au străduit să caute explicaţii materiale pentru fenomenul manei. Unele teorii pornesc de la faptul că în Sinai există nişte insecte (o varietate de greieri) care într-o anumită perioadă a anului, mai precis câteva săptămâni în luna iunie, produc excreţii în formă de miere florală pe ramurile de tamarisc.

Noaptea, aceste bobiţe cad de pe ramuri pe sol, până când căldura soarelui atrage furnicile care le adună. Bobiţele sunt mici, lipicioase, uşor colorate şi dulci ca zahărul, asemănându-se uimitor de mult cu descrierile care le găsim în Exod 16 şi Numeri 11.

Mai multe informații, pe adevarul.ro