Episcopia Romano-Catolică îi îndeamnă pe bolnavi să cheme preotul acasă, nu la spital
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 17.04.2021

Episcopia Romano-Catolică îi îndeamnă pe bolnavi să cheme preotul acasă, nu la spital

GALERIE
impartasanie
  • impartasanie
- +

Episcopia Romano-Catolică din Iaşi, prin Oficiul pentru Pastoraţia Sanitară, trage un semnal de alarmă pentru credincioşii care doresc să îşi spovedească şi împărtăşească rudele bolnave sau chiar pe ei înşişi înainte de internarea într-un spital. Practic, deşi există preoţi în fiecare spital, inclusiv cele suport-COVID, Episcopia recomandă oamenilor să cheme preoţii acasă, chiar din parohia lor eventual, dacă simt nevoia că este cazul ca cineva să se spovedească sau să se împărtăşească.

„O direcţie de implicare în întâmpinarea celor bolnavi o constituie grija familiei ca bolnavilor să li se administreze sfintele sacramente înainte ca boala să se agraveze şi cu atât mai mult înainte ca aceştia să fie transportaţi la spital. Date fiind condiţiile actuale provocate de pandemie, în care accesul preoţilor este restricţionat în unităţile sanitare, vă recomandăm în mod insistent, atunci când există posibilitatea, înainte de a merge la spital, credincioşii să cheme preotul acasă pentru sfintele sacramente“, au precizat reprezentanţii episcopiei.

Însă pentru cei care ajung la o unitate spitalicească şi vor să primească sfintele sacramente, conform ritului creştin catolic, ca acestea „să uşureze suferinţele şi să mântuiască“, aceştia trebuie să ia legătura cu un preot care are în subordine mai multe spitale şi poate să se deplaseze.

Există în fiecare centru mare din judeţele din Moldova în care îşi desfăşoară activitatea Episcopia Romano-Catolică din Iaşi un astfel de preot, iar în Iaşi sunt doi: pr. Antonio-Elcio Aleixo, la spitalul din Paşcani, şi pr. Mihai Galaţanu, care veghează asupra celor care îl solicită din toate spitalele din Iaşi. Numerele de telefon personale ale preoţilor, pentru cei care vor să îi contacteze, se pot găsi pe site-ul episcopiei, ercis.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De la Koudela la Schär, via Şovre

Nicolae GRECU

De la Koudela la Schär, via Şovre

Corectitudinea politică în sport începe să însemne respectarea ad litteram a unor reguli, indiferent cât de stupide ar fi.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)

În acest episod, autorul serialului se referă critic la încercările unui cunoscut etnolog contemporan de a impune ideea existenţei unui „mit fondator” românesc, bazat pe figura împăratului roman Traian, cuceritor al Daciei.

Iar şi iar despre pocăinţă

pr. Constantin STURZU

Iar şi iar despre pocăinţă

Pocăinţă nu se poate face decât în timp. Când se termină timpul, omul nepocăit "se încremeneşte în moleşeala sufletului şi în nesimţire". Există şi atunci un soi de pocăinţă, dar "pocăinţa lui de acolo este un regret pentru viaţa lui greşit trăită, dar unit cu neputinţa de a se mişca din ea" (Părintele Dumitru Stăniloae). 

Cum a devenit Europa un model civilizaţional?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Cum a devenit Europa un model civilizaţional?

Ideile vehiculate în rubrica de azi, aparţinând marelui filozof francez Rémi Brague (1947-), deşi par străine de tărâmul economiei, au un rol important în înţelegerea modului cum s-au născut şi consolidat valorile şi instituţiile occidentale care caracterizează azi o naţiune civilizată, inclusiv sub raport economic.

pulspulspuls

Un deştept Grămadă

Un deştept Grămadă

Până mai ieri, indiferent de guvern, PSD sau PNL, fostul dipotat local PMP Grămadă avea numai cuvinte de laudă despre orice ministru al Sănătăţii.

Caricatura zilei

Mita-n mască

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.