Dar să vorbim mai întâi de cnut, un bici rusesc împrumutat de la popoarele sălbatice ale stepei, făcut dintr-o curea de piele rotundă sau dintr-o funie, uneori cu mai multe sfârcuri, având la capete cârlige sau alice de plumb. Cel care primea o pedeapsă de 100 de lovituri de cnut era ca şi mort. Nu rezistai. Ei, bine, cnutul rusesc ameninţă iarăşi - de data aceasta Ucraina.

Iată versurile lui Mandelştam, care-l dezvăluie pe Stalin şi ţara care „tace mormânt”. Pot la fel de bine să-l arate şi pe Putin, căci nimic nu s-a schimbat în politica Rusiei de atunci şi de mai înainte, ba s-a accentuat. La fel şi norodul. Traducerea poeziei aparţine regretatului ieşean Emil Iordache: „Vieţuim, dar sub noi ţara tace mormânt./ Când vorbim, nu se-aude măcar un cuvânt./ Iar când vorbele par să se-nchege puţin,/ Pomenesc de plăieşul urcat în Kremlin./ Are degete groase şi grele,/ Sunt cuvintele lui de ghiulele./ Râd gândacii mustăţilor strâmbe/ Şi-i lucesc a năpastă carâmbii./ Are-o turmă de sfetnici cu gâturi subţiri -/ Semioameni slujindu-l umili -/ Care şuieră, miaună, latră câineşte,/ Numai el, fulgerând, hăcuieşte./ Potcovar de ucazuri, forjează porunci:/ Glonţ în ochi, glonţ în frunte şi glonţ în rărunchi./ Orice moarte-i desfată deplin/ Pieptu-i larg de cumplit osetin.”

Sigur, astăzi în Rusia josniciile nu au devenit banale, ca pe vremea stalinismului. Sau groaznice, ca pe vremea lui Ivan cel Groaznic. Însă răutăţile ruseşti nu s-au schimbat de la acesta din urmă pomenit, trecând prin Ecaterina cea Mare, falsă şi pe nedrept numită reformatoare din Epoca Luminilor, acutizându-se în sub bolşevismul de până la Gorbaciov, bolşevism care a sistematizat propagandistic minciuna, şi având astăzi iarăşi ce avem.

Desigur, ruşii cei mai demni şi cu oarecare situaţie pleacă in corpore în Occident. Ca să supravieţuieşti azi demn şi să justifici toate ticăloşiile din ţara ta, ca să-ţi serveşti ca alibi, spui: „O fac pentru copii!” Justifici astfel existenţa absurdă a fostelor republici sovietice, justifici marasmul moral în care se află ţara, te minţi cu presa care tot dă din gură că ruşii au suferit pierderi grele în Ucraina (nu, fraţilor, ne amăgim, cum pisica se amăgeşte cu un şoarece de cauciuc: ruşii sunt departe de a fi înfrânţi. Poate doar tehnica militară primită din Occident să-i salveze pe ucraineni, precum şi entuziasmul că dreptatea este de partea lor. La ruşi se pare că acesta e la pământ, vorbesc de optimismul cătanei obişnuite). Mă iertaţi că eu nu scriu triumfalist despre războiul ucrainenilor, fiindcă, dacă citiţi ştirile de pe front printre rânduri, vedeţi că nu e deloc aşa. Totul e rezultatul unei alte propagande - cea occidentală de data aceasta. Un comentator optimist get-beget coada vacii estima că războiul se va sfârşi la sfârşitul anului. Păi, e puţin? Iarăşi distrugeri, încă mii de morţi? Civili nevinovaţi.

Putin a învăţat să agaţe cuvintele de minciună şi să le pună în slujba întoxicării şi a manipulării propriului popor. Să ţinem seama şi de asta. Propriul lui popor trăieşte în mizerie, dar crede în mare parte că trăieşte în „epoca de aur” sau în orice caz, acuşi-acuşi va intra în ea. Nu este epoca de aur a lui Ceaşcă. Pe atunci poporul român nu mai credea în minciunile lui. Azi ruşii de rând cred în minciunile lui Putin. Deşi se scaldă în nevoi, se cred „cei mai”. Nu e prima oară în istorie. Nici ultima.

Epoca lui Putin este una a nevoilor şi a sângelui, începând cu atentatele înscenate din 1999, continuând cu războiul din Cecenia şi Kadârov, cu Crimeea, apoi cu uciderea cu sânge rece a opozanţilor şi a ziariştilor care susţin cuvântul liber. Douăzeci de ani de crime!!! Aceasta este epoca lui Putin! Agresiunea putiniană asupra Ucrainei, probabil, va fi depăşită fără consecinţe. Asta dacă judecăm normal. Dar ce e normal în capul lui Putin şi a sfătuitorilor săi? Tradiţiile invadatoare de totdeauna ale Rusiei nu sunt de neglijat. În orice caz, pare că Rusia în condiţiile actuale nu ştie ce vrea: o apropiere de modul de gândire occidental este tot mai pregnant în populaţie, spun comentatorii, şi este de dorit. În acelaşi timp, epoca lui „davai ceas, davai palton”, aşa cum spunea într-un scheci celebru marele comic Constantin Tănase, pare a nu se fi stins în Rusia.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist