anunturi
grandchef
Mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Sistemul de învăţământ din România nu i-a oferit decât un post de navetist. Cel din SUA i-a dat post în universitate

Era navetistă la Şcoala din Poieni, acum predă la Universitatea din New Jersey

GALERIE
mihaela
  • mihaela
- +

Povestea impresionantă a Mihaelei Epurianu te umple şi de bucurie, dar şi de revoltă în acelaşi timp. Timp de 6 ani de zile după terminarea facultăţii de psihologie s-a zbătut în lipsuri şi frustrări, într-un sistem de educaţie care nu i-a oferit nicio şansă: doar posturi de profesor navetist la şcoli precum cele din Poieni, din Victoria sau din Dancu. Un master la o cunoscută universitate americană avea să-i schimbe radical şi definitiv viaţa. A urmat acolo doctoratul, iar acum este cadru universitar, predând cursuri de psihologie la Monclair State University, New Jersey. Povestea Mihaelei, de la profesor navetist la dascăl iubit de studenţi în SUA, care sunt captivaţi de metodele interactive şi inovatoare cu care ea lucrează, poate fi subiect de film pentru noul val de regizori români, dar şi un motiv de interpelare în Parlament la adresa ministrului român al Educaţiei.

Da, Mihaela este acum, cu si­gu­ranţă, un om fericit! Are o carieră de care oricine poate fi mândru, dar şi o familie frumoasă. Lucruri care, în urmă cu câţiva ani, când făcea naveta la ţară cu cizmuliţe în picioare, păreau de basm. Povestea ei este dovada vie că, prin studiu şi curajul de a-ţi căuta şansa oricât de departe, poţi ajunge în câţiva ani să ai o carieră de succes, la care mulţi doar visează.

Mihaela Epurianu, căsătorită, Dranoff, a fost din 1998 până în 2004 profesor la şcolile săteşti din Poeni, din Santa Mare, la liceul din comuna Victoria şi la şcoala gimnazială din Dancu. Apoi, brusc, şi-a aruncat cât colo cizmele de navetistă şi a plecat în SUA. Mai întâi ca studentă la un program de master în Psihologia Clinică a Copilului şi a Adoles­centului, şi mai apoi ca doctorand în Psihologie Clinică. În prezent se poate considera împlinită: în nu­mai câţiva ani a ajuns psiholog şi cadru universitar apreciat în New Jersey.

Obstacole de navetistă

La Iaşi, Mihaela, acum în vârstă de 40 de ani, a absolvit Univer­sitatea „Al.I. Cuza“, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţele Educaţiei.

„Aici, în SUA, lucrez ca psiholog la un cabinet particular, unde majoritatea pacienţilor sunt imigranţi din diverse ţări. De asemeena, lucrez şi ca profesor la Montclair State University din New Jersey, unde predau cursuri în departamentul de psihologie. Specializarea postdoctorală în farmacologie clinică este de fapt un program de Master online pe care îl fac din dorinţa de a învăţa mai multe despre tratamentul me­dicamentos al diverselor afecţiuni psihologice. În cei 4 ani în care am predat în Iaşi m-am luptat cu obstacole mai mult sau mai puţin tipice situaţiei de profesor înce­pător. În acei ani mi-a venit ideea să studiez mai mult psihologia, mai ales cea a copilului şi a adolescentului. În România aveam mulţi elevi care veneau cu situaţii personale disperate şi îmi cereau sprijinul, mulţi dintre ei copleşiţi de traume şi resimţind efectele negative ale contextului politic şi economic din România la sfâr­şitul anilor ’90“, îşi aminteşte Mihaela.

De la profesor navetist, ieşeanca a ajuns să fie iubită de studenţii din SUA, care sunt captivaţi de metodele didactice interactive şi inovatoare cu care aceasta lucrea­ză. Mărturiseşte că experienţa din SUA este foarte diferită de anii de studenţie din Iaşi. A fost imediat captivată de faptul că studiile nu erau doar teoretice, ci şi aplicate la situaţii reale, prin practica obligatorie.

„Datorită bazei teoretice solide cu care am venit din Ro­mânia şi a obişnuinţei de a citi şi de a scrie lucrări aprofundate pe teme relevante, cerinţele de la mas­ter şi doctorat nu au fost greu de îndeplinit. Am venit din Româ­nia şi cu sârguinţa şi seriozitatea pe care mi-au cultivat-o părinţii mei, care m-au încurajat mereu să iau şcoala în serios şi să nu mă dau bătută de obstacolele care îmi ies în cale. Ei au înţeles pasiunea mea pentru studiul limbii engleze încă din şcoala generală, şi mi-au acordat tot sprijinul necesar pentru a studia aprofundat această disciplină. Le datorez lor faptul că mi-au fost modele de onestitate, dăruinţă, căldură sufletească şi respect reciproc“, spune profeso­rul ieşean din New Jersey.

Studenţii ei seamănă cu cei de la Iaşi

Acum poeşteşte cu drag despre studenţii ei americani, care se asea­mănă cu cei din România, în ciuda diferenţelor de cultură, educaţie şi mentalitate. După păre­rea ei, ritmul de maturizare este cam acelaşi. Aceasta povesteşte că în New Jersey are mulţi studenţi care se întreţin singuri, lucrează la un job sau două şi ţin pasul şi cu şcoala. Are şi studenţi mai în vârstă, oameni care doresc să facă o facultate chiar dacă nu mai au douazeci de ani, studenţi care vin din familii cu situaţii materiale foarte bune şi care au tot sprijinul necesar de acasă şi care îşi permit o adolescenţă mai prelungită, pentru că sunt protejaţi de realităţile dure ale lumii în care trăim.

„Dar majo­ritatea sunt pe undeva pe la mij­loc, ca venit şi statut social, şi de­vin conştienţi de responsabilităţile lor de adult în anii facultăţii. Mulţi sunt copii de imigranţi la prima generaţie din familiile lor care ajung pe băncile unei universităţi, şi sunt foarte ambiţioşi şi pasionaţi de studii. Cred că studenţii din România se confruntă cu obstacole similare, majoritatea legate de probleme financiare, dar şi de posibilitatea de a folosi studiile într-un fel productiv după absolvirea facultăţii. Petrec mult timp cu studenţii mei discutând despre ce pot face pe piaţa forţei de muncă cu diploma lor de ab­solvire şi în ce fel pot aplica în viaţa de zi cu zi cunoştinţele do­bândite în facultate“, ne explică Mihaela Dranoff.

Ca şi studenţii de la noi, şi cei din New Jersey sunt adesea intimidaţi de examene şi de eseurile mai lungi de o pagină. Spre deosebire de cei din Româ­nia, studenţii ei sunt obişnuiţi cu testele tip grilă. Mihaela încearcă adesea să introducă metode mo­derne de predare, pentru a le atrage atenţia.

„Apelez des la colegii de la serviciul de informatică şi tehnologie din campus pentru a afla cum pot să îmi organizez cursurile într-o manieră captivantă pentru studenţi, ţinând cont de tendinţa tinerilor de astăzi de a se baza pe tehnologie şi pe stimuli vizuali“, adaugă ea.

Şi, pentru că îşi doreşte să ajute ori de câte ori i se cere, vine în ţară destul de des. În prezent, colaborează cu o organizaţie din Iaşi, „Steluţe pe Pă­mânt“, unde a participat în aprilie 2015 la organizarea unor ateliere pe diverse teme legate de psihologia copilului cu şi fără nevoi speciale. 

Pedeapsa corporală la copii, o „educaţie“ pe care vrea să o elimine

„Programul ACT RSK este parte din această serie. Doresc mult să fiu de folos colegilor din România pe baza a ce am învăţat în experienţa mea din SUA. Sper să pot stabili colaborări de lungă durată şi să contribui la dezvol­tarea studiului psihologiei şi a apli­caţiilor ei în România. În luna aprilie am participat la o serie de evenimente legate de tema autismului. Am venit cu un coleg, prof.univ.dr. Peter Vietze, pentru patru ateliere în Iaşi, unde am cunoscut studenţi, părinţi şi reprezentanţi ONG. Mi-a făcut mare plăcere să le vorbesc studenţilor de la Universitatea „Al.I. Cuza“, studenţi la Facultatea de Psihologie. Le-am povestit că, în anul în care am dat eu la facultate, nu exista acest departament, şi că studiul psihologiei a fost interzis mulţi ani din cauza regi­mului comunist. Am fost impresionată de activitatea departamentului, care, sub conducerea dlui profesor Alois Gherguţ, se ali­niază la modele internaţionale de predare a psihologiei“, spune Mihaela Dranoff.

Zilele acestea se va afla iar în Iaşi, venită să le vorbească ONG-urilor despre un program de încurajare a creşterii copilului prin evi­tarea disciplinei corporale.

„Pro­gramul se numeşte „Adults and Chil­dren Together Raising Safe Kids“, şi introduce ideea de redirecţionare a comportamentului copiilor prin intervenţii care nu şicanează copilul şi nu pune în pericol relaţia dintre copil şi părinte, care ar trebui să fie ba­zată pe încredere şi respect reciproc“, explică aceasta.

Şi da, ea ştie cel mai bine, deoarece are o fetiţă de cinci ani, Sofia, cu care are o relaţie specială. Mihaela Dranoff este căsătorită cu un cetăţean american, care are însă rădăcini româneşti de la ambii părinţi, şi pe care l-a cunoscut la doctorat, la Fairleigh Dickinson University, în 2006. Fetiţa lor se află în ţară pentru a şasea oară, şi este foarte încântată de aceste călătorii. Deşi la vremea lor erau un adevărat supliciu, Mihaela îşi aminteşte acum cu drag şi nostalgie de perioada în care a făcut naveta şi a predat la şcolile din satele ieşene, fie pe ploaie, fie pe ger. Timpul a dovedit că destinul ei este catedra. Un loc de unde poate face cu adevărat o schimbare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ascensiunea Dreptei. Liberali, iliberali, populişti (I)

Alexandru LĂZESCU

Ascensiunea Dreptei. Liberali, iliberali, populişti (I)

Chiar şi în această perioadă de criză economică severă valorile culturale vor ocupa un rol tot mai proeminent în disputele politice şi electorale din spaţiul occidental.

opinii

Aisbergul cunoaşterii umane şi mecanismele istoriei

Nichita DANILOV

Aisbergul cunoaşterii umane şi mecanismele istoriei

Da, istoria o scriu învingătorii, dar o scriu şi istoricii. Uneori chiar şi poeţii. Şi când spun aceasta, gândul îmi zboară la Homer. Poate că nici aheii, nici troienii nu a fost atât de viteji pe câmpul de luptă cum apar în scrierile sale. Homer a prezentat faptele prin prisma sa poetică. De aici şi toată grandoarea şi măreţia ce sfidează veacurile.

Despre competitivitatea digitală a României

Ciprian IFTIMOAEI

Despre competitivitatea digitală a României

Ţara noastră rămâne în urmă pentru mai mulţi indicatori din categoria „capitalul uman”, având un nivel foarte scăzut de competenţe digitale de bază în comparaţie cu media UE. În ceea ce priveşte aspectele pozitive menţionate în Raportul DESI faţă de România se remarcă poziţiile înalte privind proporţia de femei specialişti în TIC la angajare (locul 2) şi absolvenţi TIC (locul 4) în UE-27.

Porumbeii şi planeta

Michael ASTNER

Porumbeii şi planeta

Mă duc la cumpărături. Ajuns la intersecţia Lidl - Policlinica Galata, văd o femeie mai în vârstă care tocmai se pregătea să hrănească... porumbeii. Care porumbei, zeci, poate chiar sute (s-a format un stol uriaş în zonă, stol ce acum câţiva ani nu exista), evident că au început să coboare şi să se adune pe terenul viran dintre trotuar şi gardul Policlinicii. 

pulspulspuls

Încă o poză care face cât o mie de cuvinte, de astă dată de la USR Iaşi

Încă o poză care face cât o mie de cuvinte, de astă dată de la USR Iaşi

Iată o poză care face cât o mie de cuvinte, stimaţi telespecatori şi veţi vedea imediat de ce. Avem aici o desfăşurare de forţe a echipei USR cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale, prilej după cum ştim de defilare pentru public cu armată, avioane şi tromboane, dar, în acelaşi timp, este şi un prilej pentru partide ca să-şi arate muşchii. 

Caricatura zilei

Motorul Iubi

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.