Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Sistemul de învăţământ din România nu i-a oferit decât un post de navetist. Cel din SUA i-a dat post în universitate

Era navetistă la Şcoala din Poieni, acum predă la Universitatea din New Jersey

GALERIE
mihaela
  • mihaela
- +

Povestea impresionantă a Mihaelei Epurianu te umple şi de bucurie, dar şi de revoltă în acelaşi timp. Timp de 6 ani de zile după terminarea facultăţii de psihologie s-a zbătut în lipsuri şi frustrări, într-un sistem de educaţie care nu i-a oferit nicio şansă: doar posturi de profesor navetist la şcoli precum cele din Poieni, din Victoria sau din Dancu. Un master la o cunoscută universitate americană avea să-i schimbe radical şi definitiv viaţa. A urmat acolo doctoratul, iar acum este cadru universitar, predând cursuri de psihologie la Monclair State University, New Jersey. Povestea Mihaelei, de la profesor navetist la dascăl iubit de studenţi în SUA, care sunt captivaţi de metodele interactive şi inovatoare cu care ea lucrează, poate fi subiect de film pentru noul val de regizori români, dar şi un motiv de interpelare în Parlament la adresa ministrului român al Educaţiei.

Da, Mihaela este acum, cu si­gu­ranţă, un om fericit! Are o carieră de care oricine poate fi mândru, dar şi o familie frumoasă. Lucruri care, în urmă cu câţiva ani, când făcea naveta la ţară cu cizmuliţe în picioare, păreau de basm. Povestea ei este dovada vie că, prin studiu şi curajul de a-ţi căuta şansa oricât de departe, poţi ajunge în câţiva ani să ai o carieră de succes, la care mulţi doar visează.

Mihaela Epurianu, căsătorită, Dranoff, a fost din 1998 până în 2004 profesor la şcolile săteşti din Poeni, din Santa Mare, la liceul din comuna Victoria şi la şcoala gimnazială din Dancu. Apoi, brusc, şi-a aruncat cât colo cizmele de navetistă şi a plecat în SUA. Mai întâi ca studentă la un program de master în Psihologia Clinică a Copilului şi a Adoles­centului, şi mai apoi ca doctorand în Psihologie Clinică. În prezent se poate considera împlinită: în nu­mai câţiva ani a ajuns psiholog şi cadru universitar apreciat în New Jersey.

Obstacole de navetistă

La Iaşi, Mihaela, acum în vârstă de 40 de ani, a absolvit Univer­sitatea „Al.I. Cuza“, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţele Educaţiei.

„Aici, în SUA, lucrez ca psiholog la un cabinet particular, unde majoritatea pacienţilor sunt imigranţi din diverse ţări. De asemeena, lucrez şi ca profesor la Montclair State University din New Jersey, unde predau cursuri în departamentul de psihologie. Specializarea postdoctorală în farmacologie clinică este de fapt un program de Master online pe care îl fac din dorinţa de a învăţa mai multe despre tratamentul me­dicamentos al diverselor afecţiuni psihologice. În cei 4 ani în care am predat în Iaşi m-am luptat cu obstacole mai mult sau mai puţin tipice situaţiei de profesor înce­pător. În acei ani mi-a venit ideea să studiez mai mult psihologia, mai ales cea a copilului şi a adolescentului. În România aveam mulţi elevi care veneau cu situaţii personale disperate şi îmi cereau sprijinul, mulţi dintre ei copleşiţi de traume şi resimţind efectele negative ale contextului politic şi economic din România la sfâr­şitul anilor ’90“, îşi aminteşte Mihaela.

De la profesor navetist, ieşeanca a ajuns să fie iubită de studenţii din SUA, care sunt captivaţi de metodele didactice interactive şi inovatoare cu care aceasta lucrea­ză. Mărturiseşte că experienţa din SUA este foarte diferită de anii de studenţie din Iaşi. A fost imediat captivată de faptul că studiile nu erau doar teoretice, ci şi aplicate la situaţii reale, prin practica obligatorie.

„Datorită bazei teoretice solide cu care am venit din Ro­mânia şi a obişnuinţei de a citi şi de a scrie lucrări aprofundate pe teme relevante, cerinţele de la mas­ter şi doctorat nu au fost greu de îndeplinit. Am venit din Româ­nia şi cu sârguinţa şi seriozitatea pe care mi-au cultivat-o părinţii mei, care m-au încurajat mereu să iau şcoala în serios şi să nu mă dau bătută de obstacolele care îmi ies în cale. Ei au înţeles pasiunea mea pentru studiul limbii engleze încă din şcoala generală, şi mi-au acordat tot sprijinul necesar pentru a studia aprofundat această disciplină. Le datorez lor faptul că mi-au fost modele de onestitate, dăruinţă, căldură sufletească şi respect reciproc“, spune profeso­rul ieşean din New Jersey.

Studenţii ei seamănă cu cei de la Iaşi

Acum poeşteşte cu drag despre studenţii ei americani, care se asea­mănă cu cei din România, în ciuda diferenţelor de cultură, educaţie şi mentalitate. După păre­rea ei, ritmul de maturizare este cam acelaşi. Aceasta povesteşte că în New Jersey are mulţi studenţi care se întreţin singuri, lucrează la un job sau două şi ţin pasul şi cu şcoala. Are şi studenţi mai în vârstă, oameni care doresc să facă o facultate chiar dacă nu mai au douazeci de ani, studenţi care vin din familii cu situaţii materiale foarte bune şi care au tot sprijinul necesar de acasă şi care îşi permit o adolescenţă mai prelungită, pentru că sunt protejaţi de realităţile dure ale lumii în care trăim.

„Dar majo­ritatea sunt pe undeva pe la mij­loc, ca venit şi statut social, şi de­vin conştienţi de responsabilităţile lor de adult în anii facultăţii. Mulţi sunt copii de imigranţi la prima generaţie din familiile lor care ajung pe băncile unei universităţi, şi sunt foarte ambiţioşi şi pasionaţi de studii. Cred că studenţii din România se confruntă cu obstacole similare, majoritatea legate de probleme financiare, dar şi de posibilitatea de a folosi studiile într-un fel productiv după absolvirea facultăţii. Petrec mult timp cu studenţii mei discutând despre ce pot face pe piaţa forţei de muncă cu diploma lor de ab­solvire şi în ce fel pot aplica în viaţa de zi cu zi cunoştinţele do­bândite în facultate“, ne explică Mihaela Dranoff.

Ca şi studenţii de la noi, şi cei din New Jersey sunt adesea intimidaţi de examene şi de eseurile mai lungi de o pagină. Spre deosebire de cei din Româ­nia, studenţii ei sunt obişnuiţi cu testele tip grilă. Mihaela încearcă adesea să introducă metode mo­derne de predare, pentru a le atrage atenţia.

„Apelez des la colegii de la serviciul de informatică şi tehnologie din campus pentru a afla cum pot să îmi organizez cursurile într-o manieră captivantă pentru studenţi, ţinând cont de tendinţa tinerilor de astăzi de a se baza pe tehnologie şi pe stimuli vizuali“, adaugă ea.

Şi, pentru că îşi doreşte să ajute ori de câte ori i se cere, vine în ţară destul de des. În prezent, colaborează cu o organizaţie din Iaşi, „Steluţe pe Pă­mânt“, unde a participat în aprilie 2015 la organizarea unor ateliere pe diverse teme legate de psihologia copilului cu şi fără nevoi speciale. 

Pedeapsa corporală la copii, o „educaţie“ pe care vrea să o elimine

„Programul ACT RSK este parte din această serie. Doresc mult să fiu de folos colegilor din România pe baza a ce am învăţat în experienţa mea din SUA. Sper să pot stabili colaborări de lungă durată şi să contribui la dezvol­tarea studiului psihologiei şi a apli­caţiilor ei în România. În luna aprilie am participat la o serie de evenimente legate de tema autismului. Am venit cu un coleg, prof.univ.dr. Peter Vietze, pentru patru ateliere în Iaşi, unde am cunoscut studenţi, părinţi şi reprezentanţi ONG. Mi-a făcut mare plăcere să le vorbesc studenţilor de la Universitatea „Al.I. Cuza“, studenţi la Facultatea de Psihologie. Le-am povestit că, în anul în care am dat eu la facultate, nu exista acest departament, şi că studiul psihologiei a fost interzis mulţi ani din cauza regi­mului comunist. Am fost impresionată de activitatea departamentului, care, sub conducerea dlui profesor Alois Gherguţ, se ali­niază la modele internaţionale de predare a psihologiei“, spune Mihaela Dranoff.

Zilele acestea se va afla iar în Iaşi, venită să le vorbească ONG-urilor despre un program de încurajare a creşterii copilului prin evi­tarea disciplinei corporale.

„Pro­gramul se numeşte „Adults and Chil­dren Together Raising Safe Kids“, şi introduce ideea de redirecţionare a comportamentului copiilor prin intervenţii care nu şicanează copilul şi nu pune în pericol relaţia dintre copil şi părinte, care ar trebui să fie ba­zată pe încredere şi respect reciproc“, explică aceasta.

Şi da, ea ştie cel mai bine, deoarece are o fetiţă de cinci ani, Sofia, cu care are o relaţie specială. Mihaela Dranoff este căsătorită cu un cetăţean american, care are însă rădăcini româneşti de la ambii părinţi, şi pe care l-a cunoscut la doctorat, la Fairleigh Dickinson University, în 2006. Fetiţa lor se află în ţară pentru a şasea oară, şi este foarte încântată de aceste călătorii. Deşi la vremea lor erau un adevărat supliciu, Mihaela îşi aminteşte acum cu drag şi nostalgie de perioada în care a făcut naveta şi a predat la şcolile din satele ieşene, fie pe ploaie, fie pe ger. Timpul a dovedit că destinul ei este catedra. Un loc de unde poate face cu adevărat o schimbare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri